Dusan Uhrin a revenit în România pentru a semna cu Dinamo. Prima reacție a antrenorului ceh

Dusan Uhrin Jr. a sosit în România pentru a discuta cu conducătorii lui Dinamo.

Antrenorul ceh a dezvăluit că nu este 100% sigur dacă va semna cu echipa din ”Ştefan cel Mare”.

”Vom vedea ce va fi (n.r. – legat de derby-ul cu Rapid). Încă nu am semnat cu Dinamo! M-am întors pentru fani, pentru ei am venit în România.

Negocierile au decurs foarte rapid. M-au sunat ieri dimineață să vin şi în această seară mă voi vedea cu conducătorii. Cu jucătorii ar trebui să vorbesc după ce voi semna contractul, dacă îl voi semna.

Va fi mult mai dificil decât data trecută. Acum e sigur barajul, dar sunt multe lucruri de văzut.

Îmi place România, vom vedea ce se va întâmpla. Să vedem ce se va întâmpla în această seară, poate mă întorc la Praga. Încă nu am semnat. E mai bine să vorbim diseară”, a spus Dusan Uhrin, la sosirea în România.

Dusan Uhrin își conturează în aceste ore staff-ul tehnic cu care va încerca să o salveze pe Dinamo de la retrogradare. Cehul nu are de gând să tergiverseze foarte mult instalarea sa la echipă, pentru a nu pierde timp prețios pe care îl poate dedica echipei.

Noul tehnician a lui Dinamo se află în discuții avansate cu doi antrenori pe care și-i dorește alături în noua aventură din Liga 1 și speră să obțină acordul lor cât mai repede posibil, pentru a prelua complet frâiele echipei.

Potrivit prosport.ro, antrenorul de 54 de ani îi vrea pe Dragoș Picu, pentru postul de antrenor cu portarii, respectiv pe Sebi Moga ca antrenor secund, iar negocierile sunt aproape de finalizare.

Prima reacţie a lui Flavius Stoican după plecarea de la Dinamo

Flavius Stoican a plecat de la Dinamo, deşi jucătorii au insistat ca el să rămână. Totul s-a decis după o şedinţă între Stoican, Zăvăleanu şi Mureşan. Fostul antrenor a vorbit imediat după şedinţa de urgenţă de la club.

”M-am oprit pentru binele jucătorilor, pentru viitorul lor. Ei vor înțelege de ce. Cred în ei, le doresc multă baftă. Merită toate aprecierile celor din fotbal.

Pentru mine este ceva deosebit ce s-a întâmplat ieri când au fost anunțați că se încetează raporturile cu mine. Nu am lacrimi în ochi, dar învăț din toate. Nu mai contează dacă îmi pare rău sau nu”, a spus Stoican la ieșirea de la discuțiile cu șefii lui Dinamo”, a spus Stoican, la ieşirea de la discuţiile cu conducerea.

Un gând despre &8222;Dusan Uhrin a revenit în România pentru a semna cu Dinamo. Prima reacție a antrenorului ceh&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s