Noi informații privind construcția noului stadion Dinamo. Cât timp va dura demolarea

Dinamo traversează o perioadă extrem de dificilă din toate punctele de vedere: financiar, sportiv dar și de infrastructură.

Suporterii dinamoviști așteaptă cu nerăbdare startul lucrărilor la noua arenă din Ștefan cel Mare.

Administratorul special al lui Dinamo a vorbit și despre noul stadion din Ștefan cel Mare. Iuliu Mureșan a anunțat că a fost deja depus proiectul, iar noul stadion va fi construit după ce actuala arenă va fi demolată.

”Lucrurile trebuie demarate, nu pot fi făcute într-un an, doi. Va dura demolarea vreo șapte luni și apoi va mai dura vreo 2 ani și un pic. Se face și stadionul. A fost depusă documentația și amplasamentul.

Sigur se face. Se demolează stadionul actual, iar cel nou va fi pe exact aceeași poziție. Va fi fără pistă și se va câștiga la locurile din tribune. Vor fi 24 de mii de locuri, nu știm sigur.

Mi-aș dori să fiu președinte la Dinamo când se inaugurează stadionul. Mai mult ca sigur nu voi fi eu, dar mi-ar plăcea”, a anunțat Mureșan.

Stadionul Dinamo din Șoseaua Ștefan cel Mare aparține de Clubul Sportiv Dinamo, club sportiv care se află în continuare în subordinea Ministerului Afacerilor Interne.

Dinamo lasă Săftica și planifică construirea unei noi baze sportive

În ultima vreme s-a discutat tot mai mult despre baza de pregătire de la Săftica, care a ajuns într-o situație destul de precară.

Recent, mijlocașul lui Dinamo, Gabriel Torje, a transmis faptul că numărul mare de accidentări se datorează și condițiilor de pregătire de la Săftica, a terenului sintetic. Totodată, baza are ceva probleme de ordin legislativ și mărirea suprafeței este aproape imposibilă.

Iuliu Mureșan, a dezvăluit că Dinamo ar putea avea o nouă bază sportivă. Administratorul special al lui Dinamo, a mai dezvăluit că noua bază sportivă va găzdui și Academia de Copii și Juniori.

”Da, există, avem un proiect și trebuie să găsim susținerea necesară. Am găsit un teren în Adunații Copăceni pe care putem face acest lucru. E destul de mare. Ajunge pentru o bază. Peste 9 hectare. Săftica nu ajunge, nu este loc de două terenuri la Săftica. E un sintetic pe care nu poți juca partide oficiale.

Proiectul e amplu și ar fi o bază foarte frumoasă. Nici măcar în Săftica nu găsești un asemenea teren. Mai e mult, dar intenția există, s-au făcut demersuri. Dacă nu voi mai fi eu, cei ce sunt la club se vor ocupa.

La Săftica nu este loc. În față sunt clădiri, e un teren sintetic, mai e un teren mare, dar care nu formează două terenuri de fotbal. Este și un litigiu cu Negoiță. Prima parte a terenului este a unei rude de-ale domnului Negoiță. Cealaltă parte este a lui Dinamo. Este o bază bună și la Săftica. S-a făcut o renovare în vară și sunt condiții mai civilizate.

La Adunații Copăceni, proiectul va fi și pentru copii și juniori. Se găsesc soluții. Nu pot să fac o estimare, dar va costa niște milioane de euro.

Sunt discuții cu persoane foarte serioase, care pot face acest lucru și cred că Dinamo va ieși din insolvență mai repede. Trebuie plătită masa credală și să ne asigurăm că cel care vine poate să țină clubul în condiții civilizate și în viitor”, a declarat Iuliu Mureșan.

Dinamo vrea să construiască noua bază sportivă modernă la Adunații Copăceni, pe un teren de peste nouă hectare.

CITESTE SI:

Motivul pentru care Desire Azankpo nu este apt de joc

Dusan Uhrin s-a amuzat când a fost întrebat de cazul ”Bonetti”

Video I Dusan Uhrin, înaintea duelului cu Chindia: ”Asta e situația!”. Ce jucători vor absenta

2 gânduri despre &8222;Noi informații privind construcția noului stadion Dinamo. Cât timp va dura demolarea&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s