Avancronică I Dinamo București – FC U Craiova

Dinamo și Craiova se înfruntă astăzi, de la ora 20:30, pe stadionul Dinamo, partidă contând pentru a patra etapă din play-out-ul Ligii 1.

Miza este una concretă și precisă: încercarea de evitare a barajelor de retrogradare/promovare, adică a locurilor 13 și 14.

Dinamo pare, în sfârșit, o echipă echilibrată. Are deja două meciuri consecutive fără înfrângere în Liga 1 (trei în total, dacă adăugăm și amicalul cu Zimbru), fără gol primit în aceste ultime reprezentații. Pe acest fundal a reapărut încrederea, după o „eclipsă” lungă, care părea interminabilă.

Dinamo s-a întărit serios în ultima vreme, profitând mai ales de dezintegrarea lui Gaz Metan Mediaș. Echipa este formată în proporții echilibrate din jucători români și străini, existând câteva implanturi importante din cea de-a doua categorie: francezul Bruno Aloé și moldoveanul Carp în apărare, argentinianul Jonathan Rodriguez și francezul Pierret la mijloc, nigerianul Irobiso în atac. Mai pot ajuta brazilianul Gabriel Moura și bulgarul Ivanov, mai ales pe faza defensivă.

Etapa trecută a consemnat prima victorie în deplasare pentru Dinamo în acest campionat (2-0 cu Chindia), dar meciul n-a fost chiar „în deplasare”, ci mai degrabă pe teren neutru, dat fiind că s-a jucat la Ploiești.

O victorie în fața „Craiovei lui Mititelu” ar micșora distanța dintre cele două combatante la 6 puncte, iar Dinamo s-ar putea apropia serios de Chindia și/sau Mioveni. În schimb, o înfrângere i-ar diminua dramatic șansele de a urca două locuri și de a evita astfel barajul.

O absențe importante pentru Dușan Uhrin jr. (54 de ani): Jovanovic, A. Radu, Tomozei (accidentați), Torje, Azankpo (incerți).

Biletele pentru derby-ul Dinamo – Craiova

Biletele pentru derby, au fost puse deja în vânzare online, pe bilete.ro.

PREȚURILE BILETELOR:
  • Tribuna Oficiala: 75 lei
  • Tribuna 0: 50 lei
  • Tribuna 1: 35 lei
  • Tribuna 2: 25 lei
  • Peluza PCH: 20 lei
  • Peluza SUD: 20 lei
PROGRAMUL CASELOR DE BILETE :
  • Joi : 13:00 – 18:00
  • Vineri: 14:00 – 21:00

De partea cealaltă, U Craiova 1948, cea cu palmaresul „campioanei unei mari iubiri”, vine după o serie excelentă în Liga 1: în ultimele 7 meciuri, oltenii au pierdut o singură dată (1-2 la Sepsi), obținând 12 puncte (3 victorii și 3 remize). Precedenta etapă a stricat cumva parcursul spectaculos din acest an, prin egalul de pe teren propriu cu o contracandidată la retrogradare (1-1 cu Mioveni). Oaspeții au fost chiar pe punctul de a câștiga, fiind egalați în min. 88.

Există și patru absențe în echipa antrenată de italianul Nicolo Napoli (60 de ani): Diallo (suspendat), Bauza (accidentat), Enache, Chițu (nelegitimați).

U Craiova 1948 se bazează în special pe jucători străini. De regulă, în primul „11” nu-și fac loc mai mult de 3-4 fotbaliști români. Puternic reprezentată este „legiunea belgană”, cu Huyghebaert, Baeten, Van Durmen și Sidibe. Importanți sunt și ghanezul Asamoah, croatul Kovacic și italianul Compagno.

ECHIPE PROBABILE

DINAMO: Eșanu – Grădinaru, Aloe, Carp, Moura – Bani, Răuță, Pierret, St. Filip – Irobiso, Morar;

Craiova: R. Popa – R. Negru, Kovacic, Bușu, Huyghebaert – Baeten, Asamoah, V. Achim, Van Durmen – C. Bălan, Compagno.

  • Partida va fi arbitrată de Barbu Marian, ajutat de Avram Valentin și Bucsi Imre-Laszlo.
  • Dinamo e pe locul 14 la general (locul 8 în play-out), cea de-a doua pozție care duce la baraj. Are 13 puncte, iar cele mai apropiate echipe de deasupra ei sunt Chindia și Mioveni, cu câte 19 puncte, apoi e U Craiova 1948 cu 22 de puncte. „Craiova lui Mititelu”, aflată pe locul 11 la general (locul 5 în play-out), s-a mișcat mai bine și are șanse mari să scape și de emoțiile barajului cu o echipă venită din Liga a 2-a.

Au fost 4 meciuri directe, cu un echilibru pregnant, aproape perfect: două remize și câte o victorie de fiecare parte, golaveraj 4-3 pentru Dinamo.

Cele 4 confruntări directe:

• 2021: Dinamo – U Craiova 0-0;

• 2021: U Craiova – Dinamo 1-0;

• 2011: U Craiova – Dinamo 0-2;

• 2010: Dinamo – U Craiova 2-2.

Toate declaraţiile şi reacţiile de la această partidă, pot fi găsite pe –->>> www.doardinamo.com

2 gânduri despre &8222;Avancronică I Dinamo București – FC U Craiova&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s