Video I Dinamo, la un pas să rateze transferul lui Lobonț în 2001: ”Dacă mă suni până la 12, vin!”

Bogdan Lobonț este cu siguranță unul dintre marii portari pe care i-a avut naționala României. Fostul goalkeeper la Rapid, Ajax, Dinamo, Fiorentina sau Roma, Lobby și-a dezvăluit povestea carierei și perioada petrecută la Rapid, dar și momentele în care a făcut istorie în tricoul lui Dinamo.

După ce a plecat din Giulești și a ajuns la Ajax, Bogdan Lobonț a fost la un pas de revenirea în tricoul Rapidului. Povestește, într-un interviu inedit în România, pentru Playsport Live, că s-a întâlnit chiar și cu George Copos. În cel din urmă, viața l-a dus la Dinamo.

”A fost puțin ciudat. A fost puțin ciudat, pentru că… pentru mine, cum să zic, era doar Rapid. Voiam să mă întorc la Rapid. Țin minte, am avut discuții cu nea George Copos și spunea… nu, nu te întoarce. Hai, nea George, dacă vrei, mă întorc la Rapid. Vin la Rapid. Vreau să joc, de aia mă întorc. Nuu, dar nu la Dinamo, nu, nu.

Țin minte că am vorbit cu el, când m-am întors în țară. Nu știu dacă a vrut, nu a vrut. Chestia rămâne, am aterizat de la Amsterdam, seara la aeroport pe cine întâlnesc? Pe nea George Copos. Bogdane, nu, nu te întoarce!

Zic: nea George, m-am întors. Fii atent. E vineri seara, eu mâine dimineața la ora 12 sunt la birou la Giovanni. Dacă mata mă suni până la 12 și îmi spui să vin la Rapid, vin la Rapid.

Am stat și am așteptat un telefon de la nea George. Acum nu vreau să pară o chestie că din cauza lui nu m-am întors la Rapid. Am făcut o alegere. De altfel, au fost și alții… Și am ales Dinamo”, a povestit Bogdan Lobonț la Playsport Live.

”Pisica” a jucat în două rânduri pentru Dinamo. Al doilea cotract a venit în 2007, după ce a plecat de la Fiorentina. Actualul antrenor al naționalei U20 își amintește că a forțat transferul în Ștefan cel Mare, după ce Victor Pițurcă a refuzat să îl mai convoace la națională.

”A fost mai dificil când am revenit a doua oară. Se întorsese Frey, care era după accidentare. Noi am jucat cu Bulgaria, la Constanța, 2-2, și cu Albania, în deplasare, am câștigat 2-0. Și nu prea am fost OK la golurile bulgarilor.

Am jucat următorul meci în Albania, am avut o discuție cu nea Piti. Nea Piți mi-a zis, măi, Bogdane, trebuie să faci în așa fel să joci. Pentru că trebuie să joci. Trebuie să găsești o soluție să joci, pentru că așa mi-e dificil. Dani Coman era într-o formă foarte bună.

A venit meciul din octombrie, am jucat acasă cu Belarus. Și nu am fost convocat. Am plâns atunci, pentru că eram un jucător de bază pentru echipa națională. Normal că nu mi-a convenit, dar ură nu am avut pe nea Piți.

Nea Piți ne-a împins de la spate pe mai mulți. Pe Cătălin Munteanu, pe Laurențiu Roșu… A luat vreo 7 sau 8 jucători la prima echipă, în 97-98.

Am avut o discuție clară cu nea Piti, mi-a spus că trebuie să joc. Eu vreau să am jucători care joacă, tu nu joci. Eu nu mai pot să te chem la echipa națională. Dacă găsești o soluție să joci, intri din nou în calculele mele. Bine, nea Piți. Și, de aceea, am ales să ajung la Dinamo!”, a mai spus Bogdan Lobonț pentru prietenii noștri de la playsport.ro.

Despre suporterii lui Rapid și ai lui Dinamo

”Sunt cam acolo, au caractere diferite, personalități diferite. Nu pot să fie două catergorii de suporteri cu aceleași caracteristici. Căldură la Rapid, căldură la Dinamo.

Cine, cine să aibă în plus… nu știu, galeria lui Dinamo pe Arena Națională nu am simțit-o, am trăit-o în Ștefan cel Mare. Dar fiind distanța mare, având pista aceea de atletism, era totuși presiune.

În schimb, Giuleștiul… îl simțeai aici (arată cu mâna spre ceafă – n.r.).

Dacă tot se anunță construirea unui nou stadion a lui Dinamo și vor avea parte de unul ca acesta al Rapidului, altfel ar fi”, a încheiat Bogdan Lobonț.

CITESTE SI:

De cine se teme Dusan Uhrin în derby-ul cu FCU Craiova

Avancronică I Dinamo București – FC U Craiova

Handbal I Dinamo și-a aflat adversara din sferturile de finală ale Cupei României

3 gânduri despre &8222;Video I Dinamo, la un pas să rateze transferul lui Lobonț în 2001: ”Dacă mă suni până la 12, vin!”&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s