PCH, mesaj după ce ”câinii” au pierdut la Cluj

Dinamo a fost învinsă, sâmbătă seară, în deplasare, cu scorul de 2-0, de echipa Universitatea Cluj, în prima manşă a barajului de menţinere/promovare în Liga 1.

La scurt timp după fluierul final al jocului de la Cluj, suporterii dinamoviști din PCH (Peluza Cătălin Hîldan) au postat pe rețelele de socializare un mesaj prin care strigă adunarea. Aceștia i-au apărat pe elevii lui Dusan Uhrin și au promis un adevărat spectacol pe ”Ștefan cel Mare” la meciul retur care este programat duminică, 29 mai.

”Duminică începem demolarea stadionului Dinamo!

Este singura șansă pentru a întoarce rezultatul. Suntem Dinamo și nu avem voie să punem capul în pământ. Respect celor care au fost la Cluj și au cântat timp de 90 de minute! La București, acasă, trebuie să umplem stadionul și să-l facem să se cutremure! Să-l facem să cadă, asemenea Ierihonului, sub strigătele și cântecele noastre!

Nu e momentul să dăm în jucători! Au fost greșeli, dar am dominat repriza secundă, arătând că suntem echipa mai valoroasă. Am avut două bare și trebuie să sperăm că în meciul de acasă ghinionul se va sparge.

Nu s-a terminat! Duminică trebuie să arătăm că merităm să fim în Liga 1! Luptăm până la capăt! Pe viață și pe moarte!”, a fost mesajul postat pe pagina de Facebook Peluza Cătălin Hîldan-Dinamo.

Dusan Uhrin, dezamăgit după eșecul cu U Cluj: ”Trebuie să încercăm să revenim”

La final, antrenorul lui Dinamo s-a arătat dezamăgit atât de rezultat, cât și de atitudinea jucătorilor, însă a declarat că speră ca echipa sa să întoarcă soarta barajului în manșa secundă. Tehnicianul a scos în evidență faptul că fotbaliștilor săi le-a lipsit agresivitatea.

”Nu am început jocul cu agresivitate, nu e un rezultat prea bun. A doua repriză am început să jucăm mai bine, dar nu am înscris, era important să dăm gol. Mai avem 90 de minute să întoarcem rezultatul și sper să dăm maximum la retur. A fost un discurs dur (n.r.- în vestiar, la pauză), am început bine repriza a doua, dar nu am reușit să înscriem.

E 0-2, mai avem un meci acasă. Două bare nu ajung. A fost greu pentru că U Cluj a jucat bine, acum trebuie să încercăm să revenim. Jucătorii vorbesc între ei, dar trebuie să demonstreze pe teren. Atmosfera a fost superbă, dar am fost concentrat la meci. Cu siguranță, agresivitatea (n.r.- ce trebuie să schimbe Dinamo la retur), a declarat Dusan Uhrin.

CITESTE SI:

Cosmin Matei nu și-a pierdut speranța: ”Fiecare trebuie să dea tot”. Apelul făcut către fani

Ionel Dănciulescu, concluzii după prestația lui Dinamo pe Cluj Arena: ”Numai nouă ni se putea întâmpla”. Cum a reacționat Marius Niculae

Surpriză pe Cluj Arena și Dinamo pleacă cu handicap în manșa retur

3 gânduri despre &8222;PCH, mesaj după ce ”câinii” au pierdut la Cluj&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s