De ziua lui, Adrian Mihalcea își dorește ca Dinamo să întoarcă scorul din baraj: ”Așa îmi spune inima!”

Dinamo București este față-n față cu istoria. Pentru prima dată în 74 de ani de existență, Dinamo joacă baraj de retrogradare/promovare în Liga 1. Mai mult, ”câinii” au pierdut prima manșă disputată pe ”Cluj Arena”.

Astfel, Dinamo are de întors un 2-0 din prima manșă, miza fiind una extrem de clară, continuarea în prima ligă.

Adrian Mihalcea (46 ani) a terminat pe locul 6 cu Unirea Slobozia în playoff-ul Ligii 2 și nu a putut să o depășească pe Concordia Chiajna, având în vedere că CSA Steaua nu are drept de promovare, pentru a juca barajul pentru accederea în Liga 1. Însă, fostul internațional român este alături cu sufletul de Dinamo și speră ca clubul din Ștefan cel Mare să întoarcă scorul din tur și să obțină victoria care-i să-i asigure locul în primul eșalon.

”Cu siguranță voi fi fanul echipei din Ștefan cel Mare. Întotdeauna am fost și o să rămân. Nu am mai fost pe stadion la un meci al echipei Dinamo de când am fost dat afară. Eh, duminică voi fi pe stadion. Așa cred, așa îmi spune inima și voi fi acolo. Îmi doresc enorm să rămână în prima ligă. Cred că pot întoarce rezultatul. Dacă eu am reușit cu Slobozia să nu pierd cu U Cluj, cred că cu puțină determină și mai multe concetrare băieții ăștia de la Dinamo pot întoarce rezultatul”, a declarat Adrian Mihalcea pentru PRO Arena.

Fostul antrenor al ”câinilor” a mărturisit că management a fost dezastruos în ultimii ani la Dinamo, dar nu crede că doar un antrenor format în spiritul din Ștefan cel Mare poate redresa situația.

Mihalcea îl dă exemplu pe fostul său coleg, Adrian Mutu (43 ani), care a ajuns antrenorul Rapidului, cu toate că a evoluat pentru rivala giuleștenilor.

”Nu intru în detalii, nu e cazul să vorbim în momentele acestea de antrenori de conducere. Oricum, organizarea lui Dinamo în ultimii 4 ani a fost dezastruoasă. Cred că ar trebui gândită în totalitate organizarea, staff-ul, jucătorii. Nu sunt pe drumul cel bun. Eu cred că trebuie să fie un antrenor profesionist. Uitați-vă ce face Adi Mutu la Rapid. Acum ce să facem noi, dinamoviștii, să așteptăm să ne ducem antrenori doar la Dinamo? Mi se pare absurd.

Trebuie să fii profesionist, dedicat și să ai rezultate”, a preciat Mihalcea.

Partida Dinamo – U Cluj-Napoca, din cea dea doua manșă a barajului de menținere în prima divizie se va disputa dumincă, 29 mai, ora 21:00, pe stadionul Dinamo.

PREȚURILE BILETELOR:

  • Tribuna 0 – VIP: 30 lei
  • Tribuna 1: 15 lei
  • Tribuna 2: 10 lei
  • Peluza PCH: 5 lei
  • Peluza SUD: 5 lei

PROGRAMUL CASELOR DE BILETE (Stadion Dinamo):

  • Marți: 14:00 – 20:00

CITESTE SI:

Andrei Cristea, crede în șansele lui Dinamo în meciul de baraj cu U Cluj: ”Suporterii îi vor ajuta pe jucătorii să câștige”

Florentin Petre, analiză asupra situației în care se regăsește Dinamo: ”Profesionalismul și disciplina omului care se pricepe la fotbal au lăsat de dorit”

Dusan Uhrin, vești bune înaintea returului cu U Cluj. Care e situația jucătorilor accidentați

4 gânduri despre &8222;De ziua lui, Adrian Mihalcea își dorește ca Dinamo să întoarcă scorul din baraj: ”Așa îmi spune inima!”&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s