Campioana României la handbal masculin, Dinamo Bucureşti, a anunţat, transferul jucătorului Joao Pedro da Silva, component al naţionalei Braziliei.

”Dulăii” vor miza în următoarele două sezoane pe coordonatorul de joc brazilian Joao Pedro da Silva.
În vârstă de 28 de ani, da Silva este coordonator, iar în ultimul sezon a jucat în prima ligă spaniolă, la Angel Ximenez Puente Genil. În carieră a mai evoluat la Ademar Leon (Spania), Chambery (Franţa) şi Benfica (Portugalia).
Noul jucător al lui Dinamo este triplu medaliat cu naţionala ţării sale în competiţiile continentale (aur la Campionatul Panamerican 2016 şi la Campionatul Americii Centrale şi de Sud 2022, bronz la Jocurile Panamericane 2019), însă nu se află la prima experienţă în România. În sezonul 2019-2020, da Silva a jucat pentru Steaua Bucureşti.
”Sunt foarte fericit pentru această nouă provocare din cariera mea. Abia aştept să încep pregătirile cu echipa şi să joc în EHF Champions League. Sper să facem un sezon foarte bun şi să obţinem rezultate importante”, a declarat Joao Pedro.
Transferurile anunțate pentru sezonul următor de Dinamo
Andrii Akimenko – extremă dreapta
Stanislav Kasparek – inter drepta
Joao Pedro da Silva – coordonator de joc
CITESTE SI:
Când ar urma să apară proiectul noului stadion Dinamo
Președintele CS Dinamo respinge modelul CSA Steaua la echipa de fotbal
4 gânduri despre &8222;Handbal I Dinamo a adus un campion continental pe postul de coordonator de joc&8221;