Video I Erik Lincar, convins că va avea o misiune dificilă în Ștefan cel Mare: ”Cu siguranță ne va aștepta infernul la București”

Dinamo se pregăteşte de a doua manșă din barajul cu U Cluj care se joacă duminică, de la 21:00 pe stadionul Dinamo.

Erik Lincar (43 de ani), antrenorul celor de la U Cluj, a prefațat partida cu Dinamo, din returul barajului de menținere/promovare în Liga 1.

Deși pleacă de la 2-0, după succesul din tur, Lincar este convins că ardelenii vor avea o misiune extrem de dificilă în Ștefan cel Mare, acolo unde stadionul va fi arhiplin.

”Știe toată lumea ce presiune apasă pe acest joc. Am zis deja de la jocul tur, presiunea va fi pe ambele echipe și cred eu că asta va continua să cântărească și în acest joc de la București, de pe Stadionul Ștefan cel Mare. Sincer mi-aș fi dorit ca lumea să fie mai neutră în declarații.

Ceea ce vreau să spun este că acest club are o tradiție de peste 100 de ani și trebuie respectat mai mult. Nu e vina acestui club că a ajuns să joace un meci de baraj cu Dinamo și noi chiar ne dorim să promovăm în Liga 1 și considerăm că această echipă merită să fie la Liga 1, mai ales prin prisma suporterilor care au venit în număr mare în ultimul timp pe acest stadion.

Le mulțumesc încă odată. Poate la un moment dat lumea nu a înțeles mesajul meu, dar m-am bucurat enorm când am reușit să joc cu 20.000 de mii de suporteri în tribună la cele două jocuri importante pentru noi, cu FC Hermannstadt și cu Dinamo”, a declarat Erik Lincar la conferința de presă potrivit fcucluj.ro.

Lincar a vorbit despre atmosfera care o să fie la meci și a analizat echipa alb-roșiilor, despre care consideră că nu își are locul la acest baraj.

”Întâlnim un adversar foarte puternic. Nu cred că locul celor de la Dinamo era să joace acest meci de baraj. Consider că au jucători foarte, foarte interesanți, pe care mi-aș fi dorit să-i antrenez, dar vedeți, printr-o situație conjuncturală s-a intrat într-o zonă psihologică din care a fost foarte greu să mai iasă.

E adevărat că în iarnă au adus jucători de valoare, care la multe cluburi au făcut performanță și zic eu, e o echipă care până la urmă ar fi avut forța să evite acest joc de baraj. Individual, știm foarte bine că sunt jucători excelenți și aici mă refer la un Matei, la un Pierret, la un Ivanov.

În același timp, nu cred că cineva are dreptul să ne subestimeze și pe noi și aici aș vrea să fac doar o mică remarcă. Am avut un om mai puțin din minutul 72. Dinamo a avut un om în plus și nu știu dacă și-a creat după acel moment o situație foarte clară de a marca. Noi am reușit să marcăm în minutul 82, care sper să ne ajute în obținerea obiectivului.

Cu siguranță ne va aștepta infernul la București, dar mizez foarte mult pe bărbăția, pe forța grupului, care am spus că va face diferența în acest dublu meci cu cei de la Dinamo și am mare încredere că ei vor fi puternici și că vor rezista tuturor presiunilor care vor fi în acea seară.

Am încercat să-i conving pe jucătorii mei să înțeleagă că jocul pornește de la 0-0, să considere că e doar prima manșă și că mergem la București să obținem un rezultat bun și că a doua manșă se va desfășura la Cluj peste încă o săptămână. Îmi doresc foarte mult să uităm ce s-a întâmplat sâmbăta trecută și să mergem cu încredere și cu speranță că putem obține un rezultat bun la București..

Am avut trei, patru jucători cu probleme, dar zic eu că la ora jocului toată lumea va fi aptă”, a mai precizat Lincar.

Susținere totală din partea fanilor! SOLD-OUT pentru meciul Dinamo – Universitatea Cluj

Duminică seară va avea loc returul barajului dintre Dinamo și U Cluj, iar toate biletele puse la vânzare de către dinamoviști s-au epuizat, astfel încât partida se va juca cu casa închisă, potrivit partenerului de ticketing al câinilor.

Prețurile au fost accesibile pentru toți suporterii. Cele mai ieftine bilete au fost cele la peluze, care au costat 5, lei, în timp ce biletele la tribuna VIP, cele mai scumpe, au costat 30 de lei.

Miercuri, 25 mai 2022, pe platforma online www.bilete.ro, în cadrul evenimentului de duminică, toate tichetele au fost epuizate. Au existat discuții conform cărora, cei care nu au apucat să-și achiziționeze prin intermediul platformei, ar fi putut s-o facă la casele de bilete ale stadionului Dinamo. Totuși, nu au mai fost deschise, întrucât 13.770 de tichete au fost vândute exclusiv online.

Am fost informați că, Jandarmeria Română va fi prezentă în număr mare atât în stadion, cât și în jurul acestuia, deoarece partida a fost catalogată drept ”un meci cu grad ridicat de risc”. Chiar dacă galeriile celor două echipe sunt înfrățite și, cel mai probabil, nu vor exista conflicte între suporteri, Jandarmeria își va lua măsuri speciale pentru acest joc.

Acest lucru a fost decis ca o măsură de precauție în cazul unui rezultat defavorabil echipei din „Ștefan cel Mare” și a unei eventuale răzbunări a suporterilor dinamoviști pe jucătorii lui Dusan Uhrin jr. dacă aceștia nu vor întoarce soarta rezultatului din tur.

Totuși, ar mai putea exista o cale pentru suporterii dinamoviști care încă nu și-au procurat bilete de acces la partidă.. Singura șansă pentru un tichet la meciul de duminică este ca, în conformitate cu politica site-ului bilete.ro, o comandă să nu fie achitată în maxim 24 de ore de la plasare.

Comenzile neachitate în acest interval se vor anula, iar biletele rezervate inițial vor fi disponibile din nou pentru vânzare pe aceeași platformă online.

Totodată, mai sunt disponibile tichete virtuale pentru susținerea Programului ”DoarDinamoBucurești”. Acestea pot fi achiziționate de pe același site, prețul fiind de 10 lei.

CITESTE SI:

Când ar urma să apară proiectul noului stadion Dinamo

Răzvan Zăvăleanu, despre întâlnirea cu Dorin Șerdean: ”A fost o discuție normală”

Dinamo, negocieri cu un fond de investiții: ”Purtăm discuții în continuare”, Detalii despre înțelegerea dintre Zăvăleanu și Badea

3 gânduri despre &8222;Video I Erik Lincar, convins că va avea o misiune dificilă în Ștefan cel Mare: ”Cu siguranță ne va aștepta infernul la București”&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s