Handbal I Schimbările continuă în lotul campioanei

Campioana României en-titra la handbal masculin, a dominat acest sezon intern. Câștigarea titlului ne permite ca în sezonul următor să participăm din nou în cea mai importantă competiție intercluburi, EHF Champions League.

În acest sens, este nevoie de întăriri serioase pentru sezonul următor, astfel încât să putem înregistra un nou progres, calificarea din grupe.

Alb-roșiii se gândesc deja la noul sezon din Liga Campionilor, pentru care Xavi Pascual și David Barrufet au creionat o echipă mai valoroasă și mai scumpă, față de stagiunea trecută. Formația are ca obiectiv calificarea între primele 16 echipe ale Europei.

Conform surselor, ”dulăii” au un buget estimat la aproximativ 4 milioane de euro, Dinamo a ieșit la cumpărături pe piața europeană.

Dinamo a ajuns la un acord cu interul stânga egipteam Ali Zein (31 de ani), legitimat la Barcelona, formație cu 10 trofee ale Ligii Campionilor în palmares (record).

Potrivit Mundo Deportivo, Ali Zein se va alătura în această vară echipei antrenate de fostul antrenor al celor de la Barcelona, Xavi Pascual, și va fi jucătorul lui Dinamo timp de două sezoane.

Ali Zein este al treilea jucător de la Barcelona care ajunge la Dinamo în ultimii ani, după pivotul Cedric Sorhaindo și Alex Pascual, fiul antrenorului Xavi Pascual.

Pentru Dinamo este al șaselea transferul realizat până acum, pentru viitorul sezon, după interul dreapta Stanislav Kasparek (Meskov Brest), pivotul Viacheslau Bokhan (Motor Zaporoje), extrema dreapta Andrii Akimenko (Azoty Pulawy), centrul Joao Pedro Silva (Puente Genil) și portarul Alexandru Bucătaru (CSM București).

Spaniolii anunță că Xavi Pascual are ambiții mari la Dinamo: vrea să prindă Final Four-ul competiției cât mai curând posibil. Anul trecut, ”dulăii” n-au reușit să iasă din grupe. Cu toate acestea, s-au resemnat cu un sezon perfect în România, unde au câștigat și titlul și Cupa.

Al Zein juca la Barcelona din vara anului 2021. A mai evoluat în cariera sa la Al Ahly, Etoile du Sahel, Al Jazira, Payx d`aix UC și Sharjah.

Este dublu campion al Africii cu Egipt, în 2016 (în țara natală) și în 2020 (în Tunisia).

CITESTE SI:

Pierret și Aloe pleacă de la Dinamo! Cum ar putea arăta primul „11” cu jucătorii care au rămas sub contract

Marius Alexe a fost la un pas de banca tehnică a lui Dinamo

Vlad Morar, destinație neașteptată. Unde este dorit atacantul

3 gânduri despre &8222;Handbal I Schimbările continuă în lotul campioanei&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s