Campioana României la handbal masculin, Dinamo Bucureşti, a anunţat, miercuri, semnarea contractului pe doi ani cu egipteanul Ali Zein (31 de ani), care vine din postura de campion al Spaniei, cu FC Barcelona.

Cu un buget estimat la aproximativ 4 milioane de euro, Dinamo a ieșit la cumpărături pe piața europeană și a surprins prin aducerea egipteanului Ali Zein de la Barcelona.
Ali Zein, inter stânga, e încântat de transferul în Ștefan cel Mare: ”Sunt foarte fericit să fac parte din marele club Dinamo.
După o experiență de un sezon cu Barcelona, care a fost un pas uriaș pentru mine în carieră, sper să continui cu aceleași obiective și provocări sub comanda maestrului Xavier Pascual, iar împreună să câștigăm multe trofee. Este o nouă provocare pentru mine, un oraș nou, o nouă cultură, sunt foarte încântat să mă alătur proiectului Dinamo și să am un singur obiectiv, acela de a-l împlini.
Mă bucur să port același tricou cu fratele meu Mamdouh Shebib”, a declarat Ali Zein.
Cine e Ali Zein, jucătorul de la Barcelona transferat de Dinamo
31 de ani, 1,95 metri înălțime
Inter stânga, poate face față însă și ca apărător
A debutat în handbalul profesionist la Al Ahly (Egipt), cu care a câștigat titlul în 2013. Până să ajungă la Barcelona, în 2021, a evoluat în Tunisia, Emiratele Arabe Unite, Franța și Spania
268 de selecții în naționala Egiptului, 320 de goluri marcate
Două medalii de aur la Campionatul Africii
Un loc 4 la Jocurile Olimpice Tokio 2020
Locurile 7 și 8 la Campionatul Mondial 2021, respectiv 2019
Ceilalți jucători transferați de Dinamo pentru stagiunea viitoare:
Alexandru Bucătaru – portar
Andrii Akimenko – extremă dreapta
Stanislav Kasparek – inter dreapta
Joao Pedro da Silva – coordonator
Ali Zein – inter stânga
Lotul lui Dinamo pentru sezonul 2022-2023
Portar: Ghedbane, Saeid, Bucătaru
Extremă stânga: Manaskov, Alex, Negru
Extremă dreapta: Akimenko, Ghionea, Popa
Pivot: Shebib, Sorhaindo, Dedu
Inter stânga: Ali Zein, Nantes, Kuduz, Dissinger, Racoțea, Cumpănici, Militaru
Centru: Kukic, Joao Pedro Silva, Bizău
Inter dreapta: Gurbindo, Kasparek, Humet
CITESTE SI:
Desire Azankpo, „atac cu talpa” la Dusan Uhrin
Giani Kiriță îi răspunde lui Steliano Filip, după acuzele asupra sa: ”Îl sfătuiesc să mă evite”
2 gânduri despre &8222;Handbal I Prima reacție a lui Ali Zein, după transferul de la Barcelona la Dinamo: ”Mă alătur proiectului Dinamo și să am un singur obiectiv”&8221;