Un nou jucător anunță că rămâne în Ștefan cel Mare: ”Am vorbit cu domnul Zăvăleanu și ne-am înțeles în mare parte!”

Dinamo a retrogradat pentru prima dată în istorie, iar mare parte din lotul echipei nu va mai fi același în Liga 2.

Deja se anunță câteva zile pline de mișcări de trupe în Ștefan cel Mare. Neavând președinte și antrenor, vor fi mai degrabă plecări de jucători.

Cu toate acestea, sunt dinamoviști care și-au anunțat dorința de a continua în tricoul lui Dinamo, chiar și în eșalonul secund. În presă s-a scris de fotbaliști precum Mirko Ivanovski, Răzvan Grădinaru, Gabriel Moura sau Marius Tomozei.

Pe lângă Gabriel Moura și Marius Tomozei (31 de ani), fotbalist sosit în iarnă liber de contract de la UTA Arad, anunță că își dorește să continue la Dinamo și în Liga 2.

”Am avut o discuție cu domnul Zăvăleanu. Ne-am înțeles în mare parte. Aștept să văd ce se întâmplă la echipă, dar eu îmi doresc să rămân la Dinamo și săptămâna viitoare vom vedea sigur. Am înțeles că a fost o discuție aseară la nivelul conducerii (n.r. – miercuri, 1 iunie), acum vedem ce și cum”, a declarat Marius Tomozei, pentru Playsport.

De asemenea, fotbalistul venit de la UTA a fost întrebat și de colegii lui și situațiile acestora la Dinamo.

”Am mai încercat să vorbesc cu colegii, dar erau cu toții supărați pentru retrogradare și nu am insistat. Știu cum se simt, dar, din păcate, nu știu cine pleacă, cine rămâne”, a mai spus Tomozei.

Potrivit ultimelor informații, Mirko Ivanovski și Răzvan Grădinaru sunt dispuși să continuie în Ștefan cel Mare.

Gabriel Moura: ”Aștept să discut cu conducerea”

Joi, , 2 iunie

, fundașul Gabriel Moura (33 de ani), a trăit o mare bucurie. În Portugalia, soția sa, Susana, a adus pe lume un băiețel, cuplul mai fiind părinții unei fetițe de 3 ani.

Gabriel Moura este alături de familie în aceste zile și cu toate acestea, brazilianul a transmis că va juca pentru Dinamo și în Liga 2, dacă va ajunge la un acord cu conducerea.

”Momentan, sunt la spital, soția mea dragă tocmai a adus pe lume un băiețel. Gândul mi-e doar aici, acum, înțelegeți-mă. Dinamo? Da, este posibil să continui! Aștept să discut cu conducerea clubului, zilele viitoare. Nu pot să vorbesc mai mult acum, nu e timpul și momentul”, a spus Gabriel Moura, pentru gsp.ro.

Gabriel Moura a revenit în Ștefan cel Mare, în această primăvară, după ce Gaz Metan a intrat în colaps. N-a avut mână nici de această dată cu bucureștenii, el fiind deja la al doilea mandat în alb-roșu, după ce Eugen Neagoe l-a transferat de la Sepsi la Dinamo în vara 2019.

Fundașul dreapta brazilian a fost folosit doar în prima manșă a barajului cu U Cluj.

Moura a jucat în 25 de meciuri pentru Dinamo, în cele două perioade petrecute la club.

Rămâne de văzut dacă va continua și în Liga 2, în noul sezon.

Dinamo va juca în Liga 2 cu mulți tineri

Jucători care au contracte valide cu Dinamo: Mihai Eșanu (23 ani), Ștefan Fara (21 ani) – Marco Ehmann (21 ani), Ricardo Grigore (23 ani), Răzvan Patriche (36 ani), Deniz Giafer (21 ani), Mario Pavel (18 ani), David Țone (17 ani), Andrei Radu (25 ani), Costin Amzar (18 ani), Marius Tomozei (31 ani), Alexandru Răuță (29 ani), Giani Crețu (22 ani), Claudiu Stan (20 ani), Andrei Bani (19 ani), Ioan Borcea (19 ani), Antonio Bordușanu (17 ani), Cătălin Măgureanu (21 ani).

Primul „11” cu jucătorii care au rămas sub contract: Eșanu – Giafer, Ehmann, Patriche (Grigore), A. Radu – Răuță, Crețu – Bani, Borcea, Bordușanu (Amzar) – Măgureanu.

Jucători care își termină împrumuturile: Jonathan Rodriguez (31 ani / CFR Cluj), Antoni Ivanov (26 ani / CSU Craiova), Dușan Celar (26 ani / CFR Cluj), Thomas Chesneau (23 ani / Concordia Chiajna), Desire Segbe Azankpo (29 ani / USL Dunkerque).

Jucători care părăsesc echipa sigur: Cristiano Figueiredo (31 ani) – Igor Jovanovici (33 ani), Baptiste Aloe (27 ani), Balthazar Pierret (22 ani), Steliano Filip (28 ani), Cătălin Carp (28 ani), Alin Buleică (30 ani), Cosmin Matei (30 ani), Andreas Mihaiu (23 ani), Vlad Morar (28 ani), Christian Irobiso (29 ani).

Jucător care a reziliat contractul și a plecat: Gabriel Torje (32 ani).

Jucători pe care conducerea vrea să-i păstreze: Gabriel Torje (32 ani), Răzvan Grădinaru (26 ani), Gabriel Moura (33 ani), Mirko Ivanovski (32 ani).

Antrenori: Iulian Mihaescu (licența PRO), Sebastian Moga (secund), Sorin Colceag (Dinamo II, licența PRO).

CITESTE SI:

Mirko Ivanovski îl acuză în termeni duri pe Dusan Uhrin

Retrogradații lui Dinamo, stârnesc interes pe piața transferurilor: ”Sunt jucători de la Dinamo pe care i-aș dori”

Ionuţ Nedelcearu poate ajunge la o rivală a lui Dinamo

4 gânduri despre &8222;Un nou jucător anunță că rămâne în Ștefan cel Mare: ”Am vorbit cu domnul Zăvăleanu și ne-am înțeles în mare parte!”&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s