Natație I David Popovici este campion european de juniori la 200 m liber

Sportivul dinamovist David Popovici a obţinut, miercuri, a doua sa medalie de aur la Campionatele Europene de înot pentru juniori de la Otopeni, impunându-se în finala probei de 200 m liber cu timpul de 1 min 45 sec 45/100, potrivit Agerpres.

Dublul campion mondial de seniori, care se calificase în finală cu al doilea timp, şi-a apărat astfel titlul la 200 m liber cucerit anul trecut la Europenele de juniori de la Roma. Popovici deţine şi recordul probei de 200 m liber la juniori, 1 min 43 sec 21/100, stabilit la 20 iunie 2022 la Campionatele Mondiale de seniori de la Budapesta.

Podiumul probei de 200 m liber a fost completat cu Lorenzo Galossi (Italia), cu 1 min 47 sec 71/100 şi Jacob Whittle (Marea Britanie), cu 1 min 47 sec 85/100.

Reacția lui David Popovici

”Mi s-a făcut pielea de găină. Îmi venea să plâng când am intrat. Am așteptat cu nerăbdare să treiesc acest concurs. Am venit să-mi fac țara să sară, să le ridic așteptările spectatorilor. Sunt sigur că mulți sunt geloși pe ceea ce simt eu acum. Am onoarea să fiu eu. La probele individuale e vorba de adevăr. Mi-ar plăcea și mai mult să facem asta și cu componenții ștafetei”, a spus David Popovici, după ce a cucerit aurul la Otopeni.

David Popovici a fost susținut de cei dragi la Otopeni: ”Le mulțumesc, mă bucur că sunt aici, fără ajutorul lor nu aș fi fost aici”, a transmis David Popovici.

Tot în această seară, Popovici va concura în finala probei de ştafetă combinată, alături de Ştefan Cozma, Anastasia Bako şi Irina-Ana Preda. Ştafeta combinată de 4×100 m liber a României s-a calificat în ultimul act cu al şaselea timp.

David Popovici (17 ani) a cucerit prima sa medalie de aur la CE de juniori de la Otopeni, marţi, în proba de ştafetă 4×100 m masculin. România, în formula David Popovici, Vlad Stancu, Ştefan Cozma şi Patrick Sebastian Dinu, a urcat pe prima treaptă a podiumului, impunându-se în finală cu timpul de 3min18sec93/100.

Campionatele Europene de înot pentru juniori 2022 se desfăşoară la Complexul Olimpic de Nataţie Otopeni în perioada 5-10 iulie. La competiţie participă 494 de sportivi din 42 de ţări. România este reprezentată de 26 de înotători, 14 la masculin şi 12 la feminin.

CITESTE SI:

O nouă plecare din Ștefan cel Mare: ”Am avut o discuție cu familia și am decis ca este mai bine să plec”

Prima reacţie a Ministrul Sportului, după ce a fost pus la colț de mama lui Robert Glinţă după gafa de la aeroport

Reacția lui David Popovici, după medalia de aur cucerită cu ştafeta la Europenele de la Otopeni: ”Mă bucur că pot să reprezint o echipă atât de frumoasă”

3 gânduri despre &8222;Natație I David Popovici este campion european de juniori la 200 m liber&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s