Transferurile lui Andrei Marc și Ovidiu Horșia la Dinamo în stand by. Care este cauza

Dinamo începe să se organizeze pentru startul ligii secunde.

Ajunsă în Liga 2, pentru prima dată în istoria de 74 de ani și după o perioadă de incertitudine, lucrurile au început să se miște la Dinamo.

Ovidiu Burcă va fi noul antrenor din Ștefan cel Mare, dar oficializarea se va face în momentul în care se va lămuri situația administratorul special, nu mai devreme.

Vlad Iacob are nevoie de semnăturile tuturor acționarilor pentru a putea deveni noul administrator special.

Astfel, programul meciurilor amicale, aducerea unor noi jucători sau programul echipei, vor fi puse pe pauză, până la oficializarea celor doi. Astăzi, marți, 19 iulie, a fost convocată Adunarea Generală a Acționarilor de la Dinamo, iar înlăturarea lui Iuliu Mureșan și numirea lui Vlad Iacob ar urma să fi oficializată cât de curând.

Situația lui Andrei Marc și Ovidiu Horșia în stand by

Până în clipa de față, Dinamo și-a arătat interesul față de ai aducerea în Ștefan cel Mare, pe Andrei Marc și Ovidiu Horșia. Jucătorii și-au dat acceptul și chiar dacă Horșia se află sub contract cu FCSB, oficialii clubului au anunțat că nu se vor opune pentru venirea lui la Dinamo, deoarece nu îl iau în calcul pentru prima echipă.

Antrenorul intermediar, Ionel Augustin a anunțat că Ovidiu Horșia nu s-a mai prezentat de luni la antrenamentele lui Dinamo. Este normal, deoarece luni seară, Mihai Stoica a anunțat că îl așteaptă la club pentru rezilierea contractuală. Legat de Andrei Marc, ”Oneață” sugerează conducerii clubului să se grăbească cu oficializarea, deoarece acesta ar avea și alte oferte.

”Momentan cu noi este doar Marc. Dar eu zic că este cazul să ne cam grăbim și cu el pentru că e sigur că îl vor mai căuta și alții. Nu ne permitem să îl ținem multe zile nesemant deoarece s-ar putea să îl pierdem. În plus, este bine ca și băiatul să-și știe cât mai repede statutul deoarece nu este vreun copil să ne permitem mai multe cu el.

Eu am vorbit de Marc și Horșia în zilele trecute, dar nu am dat niciodată sigură venirea lui Horșia. Am spus de la început că băiatul este bine venit la noi doar dacă își rezolvă problema contractului cu FCSB. El mai are contract încă doi ani cu această echipă și este clar că dacă nu a venit la antrenamente la noi nu și-a obținut rezilierea de contract. Noi îl puteam lua doar liber”, a spus ”Oneață”.

Gigi Becali anunță că Mihai stoica decide rezilierea cu Ovidiu Horșia

”Sincer să fiu, nici nu mai aveam habar de Horșia ăsta pe unde mai este. Nici nu mă interesează, că dacă era vreun mare fotbalist era la prima echipă, nu? Nu i-am auzit pe ai mei din club să îmi spună că îl vrea Zăvăleanu la Dinamo. Dacă Meme (n.r. – Mihai Stoica) vrea să îi dea drumul băiatului, atunci să plece.

Dar aici Meme decide, nu mă interesează pe mine Horșia. Nu am ajuns să fiu eu tatăl tuturor copiilor de la FCSB. Am fost un tată bun și am fost luat de… Nu mai zic, că iar mă enervez. I-am luat pe toți eu de băiat bun de la salarii mici și i-am făcut cu salarii de la peste 10 de mii la 30 de mii.

Deci, Meme e cel care decide ce facem cu Horșia”, a spus Gigi Becali.

Mihai Stoica nu se opune: ”Dacă vrea Horşia la Dinamo, merge le Dinamo”

Oficialul clubului, Mihai Stoica a transmis că va asculta dorința jucătorului.

”Mihai Stoica decide că dacă Ovidiu Horşia vrea să meargă oriunde vrea să meargă Ovidiu Horşia, merge. Nu contează dacă e Dinamo, dacă e… dacă vrea Horşia la Dinamo, merge le Dinamo.

Dar eu în locul lui Ovidiu Horşia, după amicalul dintre FCSB A Clinceni, că aşa se cheamă, şi Dinamo, când FCSB A Clinceni i-a dominat pe Dinamo categoric, că Dinamo nu putea să stea în picioare, aş rămâne la FCSB A Clinceni decât să merg la Dinamo.

Dar, mă rog, e opțiunea lui, dacă el crede că Dinamo poate să… că am înţeles că ar mai vrea să ia jucători, dar mă rog…”, a spus Mihai Stoica.

CITESTE SI:

Adrian Mihalcea: ”Avem varianta ieftină a VAR-ului!” 🙂

Valeriu Iftime a dezvăluit ce ofertă a făcut pentru Ahmed Bani: ”Este cea mai bună ofertă”

Patrick Petre şi-a găsit o nouă echipă! Anunțul clubului

4 gânduri despre &8222;Transferurile lui Andrei Marc și Ovidiu Horșia la Dinamo în stand by. Care este cauza&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s