Dinamo aduce patru noi jucători, înaintea debutului din Liga 2

Dinamo urmează să joace primul meci din istoria de 74 de ani a clubului în Liga 2, joi, de la ora 18:00, contra celor de la Progresul Spartac, nou-promovată din Liga 3 fiind echipa gazdă.

Astfel, oficialii clubului vor oficializa, astăzi încă o serie de jucători care au ajuns la o înțelegere cu Dinamo.

Ar fi vorba despre patru jucători, dar unul dintre ei, Ionuț Bobea, a ”furat” startul și și-a anunțat singur transferul la Dinamo, entuziasmat fiind de faptul că a ajuns la Dinamo. Acesta este un jucător născut în 2002, care vine să completeze flancul drept și să fie concurent pe post cu Antonio Bordusanu, cel mai probabil.

Însă nu va fi singurul jucător. Site-urile cu adevărat dinamoviste, adică noi și Radio Dinamo 1948, am fost informația, că astăzi urmează să mai fie prezentați încă trei jucători, pe lângă Ionuț Bobea. Anunțul ar veni undeva spre seară. În ultimele săptămâni, Burcă a testat mai mulți jucători, iar trei dintre ei l-au convins pe antrenor, pe lângă Bobea.

Alexandru Pop și-a reziliat contractul cu Viitorul Dăești, pe care îl semnase la începutul lunii, acuzând probleme personale, așa cum am anunțat pe site-ul nostru: doardinamo.com. A mai jucat la Sănătatea Cluj, Gloria Bistrița, Unirea Jucu, Dunărea Călărași, Dacia Unirea Brăila, UTA, Aerostar, Viitorul Tg. Joi, SSU Poli, Rapid, Minaur și Odorheiul Secuiesc. Alexandru Pop a marcat deja cu Tunari, el este un jucător pe care Burcă îl cunoaște din perioada Rapid. Cel mai bun sezon l-a avut la Dacia Unirea Brăila, când a marcat 13 goluri în liga a doua.

Iulian Roșu vine de la Metaloglobus și deja a jucat în amicalele. Este un fotbalist crescut la Academia lui FCSB și care a cochetat cu naționalele de juniori. A fost în vestiarul FCSB-ului, când tehnician era Laurențiu Reghecampf în 2013, apoi a făcut parte din echipa lui Marius Șumudică, Astra Giurgiu, campion în 2016! Carieră să a continuat la Clinceni, Rapid, Astra, ACS Poli Timișoara, Olimpia Satu Mare, Poli Iași, Metaloglobus, Daco-Getica, Snagov, Gloria Buzău, FC Brașov – SR. El a fost testat de Burcă pe postul de mijlocaș central, lângă celălalt Neluț Roșu.

Alin Șerban poate juca pe postul de fundaș stânga sau ca aripă stânga. A fost crescut de ACSO Filiași, cumpărat de CS Mioveni în decembrie 2021, iar în sezonul trecut a fost împrumutat la Viitorul Dăești. El a fost testat doar în amicalul cu Tunari, când a fost folosit în partea a doua a meciului. Cel mai probabil, va fi alternativă la Ionuț Amzar.

Ionuț Bobea (20 de ani, atacant), originar din Târgoviște, a evoluat în ultima vreme la AFC Odorheiu Secuiesc și Gaz Metan Mediaș, fără să prindă însă vreun minut în Liga 1.

Ovidiu Burcă, renunță la un nou jucător și nu se oprește aici

Antrenorul principal, Ovidiu Burcă încă nu și-a definitivat lotul, iar după perioada de pregătire în care a încercat mai mulți jucători în amical-urile disputate, tehnicianul a luat mai multe decizii importante.

Prima hotărâre majoră este aceea de a renunța la câțiva fotbaliști importanți, în condițiile actuale ale formației.

”Eu trebuie să găsesc jucători care să alerge din minutul 1 în minutul 90, care să fie conectați la maximum la ceea ce se întâmplă în viața echipei.

Ivanov, este clar, nu mă bazez pe el, refuză să joace în Liga 2, nu poate mental, așa că nu trag de nimeni. Nu pot să forțez, are o situație cu clubul, eu, sportiv, nu mă pot baza pe el, mai departe își va rezolva cu Dinamo.

În rest, am dat o listă cu jucători pe care nu mă bazez, le-am explicat motivele mele tuturor. Sunt doar chestiuni sportive, nu extrasportive. Am comunicat conducerii că nu mai fac parte din planurile mele sportive, rămâne să vedem ce soluții se găsesc alături de conducere.

E o situație neplăcută pentru mine, pentru ei, pentru club, dar eu consider că e cea mai bună decizie.

Am încredere că putem redresa situația la Dinamo, sunt jucători care au valoare, au evoluat la un anumit nivel. Sunt și tineri de calitate. Am speranțe, altfel nu mă băgam ca nebunul cu capul înainte.

Condițiile de la Săftica sunt bune, chiar sunt bune… Rămâne de văzut dacă va continua și Iulian Roșu, vor fi discuții. Căpitan? Încă n-am decis total, în ultima perioadă a fost Dudea. Vom lămuri și acest detaliu”, a spus Ovidiu Burcă.

CITESTE SI:

A furat startul și s-a prezentat singur 🙂

Acestea sunt cele șase companii care și-au depus ofertele pentru construirea noului stadion Dinamo

Anunț oficial I Progresul Spartac – Dinamo urmează să se joace cu spectatori: ”VICTORIE!”

3 gânduri despre &8222;Dinamo aduce patru noi jucători, înaintea debutului din Liga 2&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s