Video I Victorie cu FC Voluntari pentru tinerii ”câini”

Echipa condusă de Ionel Augustin a întâlnit în deplasare, pe FC Voluntari în etapa a doua din Liga de Tineret.

Antrenorul echipei doua, Ionel Augustin a beneficiat de câteva intăriri de la prima echipă, Tone David a evoluat în centrul apărării, Valentin Borcea, revenit după accidentare, evoluează la această echipa, până când își va reveni, iar Cristian Ionescu, rezervă și el în primele meciuri în trupa lui Burcă, a fost titular.

Dinamo s-a impus cu scorul de 3-0, Ștefan Flaugiu și Stanciu Vlăduț au marcat în prima repriză, o prima parte în care și gazdele au avut câteva oportunități importante. Valentin Borcea a închis definitiv meciul în partea a doua, când a marcat în urma unei acțiuni personale de toată frumusețea. De remarcat faptul că Dinamo a avut doi jucători de 2007 în defensivă, Neculai Yanis și Ioniță Ștefan.

Dinamo: Stoian Alexandru – Ianys Neculai, Ștefan Ioniță, Alexandru Cune, David Irimia, Tone David, Valentin Borcea, Flaugiu Ștefan, Ionescu Cristian, Vlad Borunceanu, Stanciu Vlăduț

Rezerve: Denis Oncescu, Luca Moise, Constantin Damian, Dragoș Irimia, Zamfir Mario, Neagu Ștefan, Delciu Cristian, Ghiteanu Alexandru

Marcatori: Flaugiu Ștefan, Stanciu Vlăduț, Valentin Borcea

CITESTE SI:

Cine transmite cursele lui David Popovici de la Campionatele Mondiale. Când concurează la Lima

Ovidiu Burcă anunță pe ce stadion ar urma să joace Dinamo

Ovidiu Burcă, optimist în vederea vânzării lui Dinamo

4 gânduri despre &8222;Video I Victorie cu FC Voluntari pentru tinerii ”câini”&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s