Antrenorul rivalilor a prefațat ”Eternul Derby”, Dinamo – Steaua

În runda a șasea din eșalonul secund, Dinamo va primi vizita lui CSA Steaua. Cum stadionul din Ștefan cel Mare nu este disponibil, partida se va juca pe Arena Națională, pe 9 septembrie, de la 21:30.

Antrenorul celor de la CSA Steaua, Daniel Oprița (41 de ani) Daniel Oprița așteaptă meciul cu Dinamo de când echipa noastră a retrogradat pentru prima oară în istoria de 74 de ani din Liga 1.

Tehnicianul rivalei consideră e convins că va fi o atmosferă demnă de ”Eternul Derby”.

”Normal că e derby! E Dinamo – Steaua! Nu contează că e la Liga a doua. Cu Rapid nu a fost derby la liga a patra cu 35.000 de spectatori? Sperăm să fie la fel și acum.

Noi trebuie să câștigăm toate meciurile și le pregătesc la fel. Eu sunt sigur că jucătorii o să fie foarte motivați și o să aibă o altă atitudine față de restul partidelor. Nu au nicio primă specială și nu cred că e nevoie de așa ceva. Mai ales că va fi și stadionul plin.

Eu sunt sigur că galeria noastră va fi la înălțime și sper să vină și alți suporteri. Acum depinde și de câte bilete li se vor oferi. Eu mă aștept să fie 25.000-30.000 de spectatori”, a declarat antrenorul, pentru fanatik.ro.

Daniel Oprița consideră că Dinamo are un lot care îi va permite să se bată la promovare.

”Dinamo nu cred că are un centru de copii și juniori așa de bun. Au probleme la echipa mare și cred că mai mult se concentrează să rezolve dificultățile de la prima echipă. Eu zic că Dinamo are jucători cu multă experiență la Liga 1, poate mai mult ca noi. Acum și-au revenit. Pregătirea cred că a mai fost făcută mai în grabă și era normal să fie probleme.

Au o echipă bună, de promovare. Sunt jucători buni dacă ne uităm pe primul unsprezece”, a mai spus Oprița.

PCH sună adunarea înainte de Dinamo – Steaua

Suporterii din PCH (Peluza Cătălin Hîldan) se pregătesc pentru meci și au remis un comunicat prin care le transmit suporterilor că trebuie să vină la jocurile „câinilor” indiferent de numele adversarilor.

”E entuziasm mare săptămâna aceasta în mințile noastre, ale tuturor. Cu toții așteptăm ziua de vineri, să cântăm, să batem din palme și să sărim, acum mai mult ca oricând. E firesc să fie așa. În mocirla Ligii a 2a, printre meciuri jucate la matineu sau în afara Bucureștiului, e poate cea mai mare bucurie a noastră, reîntâlnirea cu fețe (cu t sau cu ț, același lucru) destul de cunoscute.

Ne-a fost dor, recunoaștem. Dar să nu uităm, de fapt, de ce venim. Și, mai important decât atât, să nu uităm că motivul e același, indiferent că în peluza opusă se află o mie de oameni care s-au pregătit cu zilele pentru acest meci, indiferent că sunt doi săteni, localnici care și-au început aventura bahică la primul cântat al cocoșului.

Dinamo este aceeași, indiferent că joacă cu Unirea Dej ori cu Concordia Chiajna sau cu Rapid ori echipa armatei. Cum, la fel, Dinamo este aceeași, indiferent că joacă în Liga 1, indiferent că joacă în Liga 2. În mintea noastră, a tuturor, trebuie să fie Dinamo pe primul plan, iar noi trebuie să punem preț pe cei pe care-i avem în spatele nostru, nu pe cei din față.

Dacă mintea-ți stă la meciul de vineri, adu-ți aminte că atunci joacă Dinamo și că așa ar trebui să trăiești fiecare meci. Câine, nu uita niciodată că bucuriile tinereții ți le-a adus D-ul roșu ce apare scris în sufletul fiecăruia dintre noi și că tu, spre deosebire de militarii fără grade, ai luptat cu toate puterile pentru a-ți ține echipa în viață, uneori fără arme, doar cu dragostea dusă la limitele absurdului.

Faptul că vineri are loc meciul la care te gândești se datorează faptului că tu nu ai renunțat, în timp ce alții au ales surogatul plătit de stat.

Da, vineri va fi un meci între noi, pe banii noștri, și ei, tot pe banii noștri”, se arată în comunicatul remis de PCH pe rețelele de socializare.

CITESTE SI:

PCH sună adunarea înainte de Dinamo – Steaua

Paul Anton a revenit în Liga 1! Cu ce echipă a semnat fostul mijlocaş al lui Dinamo

FC Argeș transferă de la Dinamo

4 gânduri despre &8222;Antrenorul rivalilor a prefațat ”Eternul Derby”, Dinamo – Steaua&8221;

Lasă un răspuns