Vlad Iacob, noi detalii despre discuțiile cu Murad, dar și alți potențiali investitori

Administratorul special al clubului Dinamo, Vlad Iacob, a vorbit în această seară despre situația clubului.

Desigur, un subiect care este de interes pentru toți fanii este cel legat de venirea unor investitori, o așteptare care pare tot mai grea, dar care noi sperăm să se rezolve într-un final.

Administratorul special al clubului a spus că sunt discuții pozitive și cu alți investitori, chiar dacă negocierile cu One au picat și a spus în ce condiții ar veni Murad.

”Au picat negocierile cu One, sunt în schimb discuții pozitive cu alți investitori, sper să ieșim repede la liman. Domnul Murad își dorește să vină în continuare la Dinamo împreună cu un grup de investitori, ne-a solicitat să identificăm alți oameni de afaceri cu care să vină, nu își dorește să țină singur clubul, își dorește un grup de investitori, facem eforturi în acest sens.

Domnul Murad a declarat că nu vrea să fie investitor majoritar, e dispus să susțină aproape jumătate din banii necesari. Cu Nicolae Badea am discutat, a spus că nu îl mai interesează să investească la Dinamo. Era dezamăgit pentru ce a fost în trecut, are o experiență de o asemenea natură, nu l-am convins să investească la Dinamo. Știu că a mai ajutat in trecut cu anumite sume.

Fără identificarea unui investitor în cel mai scurt timp, va fi foarte dificil, va trebui să ne bazăm pe partenerii comerciali și pe susținerea fanilor, prin programul DDB. Proiectul DDB ne-a ajutat, au contribuit financiar, sper să dobândească încredere, am discutat cu noul președinte DDB, l-am asigurat de susținerea mea, de transparentizarea programului, lucru cerut de fani, îl susțin cu orice are nevoie din partea clubului, astfel încât fanii să redobândească încrederea în program.

În mod cert mă ajută tot ce am învățat, cu resursele actuale pot să pun în practică o mică parte din tot ce am dobândit în studiile mele. Am avut o scurtă experiență cu cei de la Voluntari unde am lucrat în calitate de consultant, am auditat clubul, le-am furnizat un plan de acțiune, menit să treacă la un nivel superior. Am făcut asta în 2019, înainte de pandemie.

Noi am învățat în cadrul programului de master să conducem cluburi din top 5, am învățat să conducem cluburi de amatori, de ligi inferioare în țări în plan de reformare. Am învățat cum să analizez și să aleg oamenii în zona sportivă. Managementul sportiv e mult mai vast și se aplică la toate sporturile.

Am învățat ceva specializat în fotbal, am învățat statisticile, indicatorii de performanță atunci când analizezi echipa. În România avem mult de crescut și nu putem decide totul pe baza datelor. Fotbalul implică multă emoție, că suporter nu eram foarte obiectiv în opiniile pe care le aveam. Am învățat cum să analizez lucrurile și cum să minimizez gradul de subiectivism și încerc să pun asta în aplicare la Dinamo”, a declarat Vlad Iacob la Prosport Live.

CITESTE SI:

Sancțiuni dictate după Dinamo-Steaua

Handbal I Primele reacții ale ”dulăilor”, după debutul din noua stagiune a Ligii Campionilor

Detalii despre biletele de la meciul cu Buzău

3 gânduri despre &8222;Vlad Iacob, noi detalii despre discuțiile cu Murad, dar și alți potențiali investitori&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s