Handbal I Se anunță o atmosferă incendiară la duelurile lui Dinamo din Liga Campionilor. ”Câinii” revin în tribune

După o absență de câteva luni din tribune, fanii lui Dinamo din PCH au ales să revină alături de echipa de handbal a clubului și totul s-a decis în urma unei ședințe de ultimă oră.

Ruptura dintre cele două părți a început să se producă încă din vara anului 2021, când fanii din PCH au intrat într-un conflict cu Dănuț Lupu.

Fostul fotbalist i-a criticat în repetate rânduri pe suporteri, după care, deranjat de faptul că a fost jignit la Supercupa României de la handbal, le-a arătat semne obscene celor din tribune. După acest incident, fanii au transmis că nu vor mai susține nicio echipă din cadrul CS Dinamo.

Însă, adevăratul punct culminant a avut loc în finalul sezonului trecut. Suporterii au însoțit echipa de handbal a lui Dinamo prin toate deplasările, inclusiv la Barcelona, Paris, Veszprem sau Porto, însă cu toate acestea, au transmis că sunt tratați cu lipsă de respect către conducere.

Din această cauză, fanii din PCH au refuzat să mai ia parte la orice meci al echipei de handbal și nu și-au făcut apariția nici la decernarea titlului, nici la prezentare și nici la Supercupa României din finalul sezonului trecut, derby-ul Dinamo – Steaua.

După luni de așteptare, între conducerea clubului Dinamo și suporterii din PCH a avut loc o întâlnire pentru lămurirea acestui subiect. Și se pare că deznodământul a fost unul favorabil pentru soarta echipei. Fanii au fost convinși de importanța pe care o au și au acceptat să revină alături de echipa de handbal.

”DULĂII AU NEVOIE DE NOI!

Miercuri, 5 octombrie, vom zgudui bătrâna Sală Polivalentă din Parcul Tineretului, în meciul de Champions League cu Porto”, se arată într-un comunicat al fanilor din PCH.

Potrivit surselor noastre, avem 500 de bilete rezervate, cu posibilitate de suplimentare dacă va fi necesar.

Xavi Pascual a contrebuit la această decizie

O contribuție în rezolvarea conflictului a avut-o și Xavi Pascual. Spaniolul a transmis în ultimele interviuri că echipa are nevoie ca suporterii să revină alături de ea:

”Cred că în acest sezon vom avea nevoie de suporterii noștri mai mult ca în sezonul trecut, avem nevoie să jucăm într-o atmosferă fierbinte, indiferent dacă vom juca în Dinamo sau în Sala Polivalentă.

Avem nevoie să câștigăm puncte pe teren propriu. Să primim la București echipe atât de mari este o onoare pentru noi și important pentru club”, a declarat Xavi Pascual, după ce Dinamo și-a aflat grupa de Liga Campionilor.

De asemenea, la momentul prezentării ultimelor achiziții făcute de ”dulăi”, Pascual a transmis:

”Trebuie să jucăm bine și să avem fanii cu noi. Avem nevoie de ei, pentru fiecare meci. Când jucam cu ei în tribună, echipa nu juca în șapte, ci în mult mai mulți”, a spus antrenorul lui Dinamo.

Programul lui Dinamo în faza grupelor din Liga Campionilor

14 septembrie: Dinamo București – SC Magdeburg 28-30

21 septembrie: GOG – Dinamo București 38-38

28 septembrie: Telekom Veszprem – Dinamo București 33-30

5 octombrie: Dinamo București – FC Porto

26 octombrie: Dinamo București – Paris Saint-Germain

2 noiembrie: Dinamo București – HC PPD Zagreb

23 noiembrie: Dinamo București – Orlen Wisla Plock

30 noiembrie: Orlen Wisla Plock – Dinamo București

7 decembrie: HC PPD Zagreb – Dinamo București

14 decembrie: Dinamo București – Telekom Veszprem

8 februarie: FC Porto – Dinamo București

15 februarie: Paris Saint-Germain – Dinamo București

22 februarie: Dinamo București – GOG

1 martie: SC Magdeburg – Dinamo București

CITESTE SI:

S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu Slobozia

Noi vești despre reconstrucția stadionului Dinamo

Foto I ”Dulăii” în haine noi în sezonul 2022-2023. Surpriză pregătită de handbaliști, mâine!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s