Vlad Iacob aplaudă sprijinul fanilor din DDB pentru Dinamo!

Dinamo respiră și în liga a doua cu masca de oxigen ținută de suporteri. Elevii lui Ovidiu Burcă tocmai s-au calificat în grupele Cupei României.

Asociația Peluza Cătălin Hîldan, cea care a lansat și care gestionează programul DDB, ar putea în scurt timp să dețină circa 99% din acțiunile clubului nostru.

O decizie în acest sens urmează a fi dată de Tribunalul București, prin Judecătorul Sindic, pe data de 24 octombrie.

Practic, prin convertirea banilor virați de suporteri prin programul DDB în acțiuni, fanii vor prelua clubul din mâinile lui Dorin Șerdean.

Până atunci, Vlad Iacob încearcă să mențină caldă legătura dintre vestiar și suporteri.

”Cred că este un lucru bun. Până la urmă Asociația suporterilor, din diverse considerente, a fost singurul finanțator activ în ultimii ani de la Dinamo. Sursele de finanțare din Liga 1 au fost drepturile TV și parteneriatele comerciale, însă ajutorul fanilor a fost esențial.

Fără susținerea programului DDB, clubul nu ar mai fi existat sau ar fi ajuns în Liga 4. Ar fi o situație fără precedent, dar știu că suporterii sunt deschiși să primească un investitor puternic dacă și când va fi cazul.

Există discuții în continuare, am încredere că situația se va rezolva până la finalul acestui an”, a declarat Vlad Iacob.

Ovidiu Burcă, încântat de posibilitatea ca suporterii lui Dinamo să devină acționari principali

Ovidiu Burcă (42 de ani) nu își ascunde satisfacția că fanii lui Dinamo ar putea deveni acționari principali, în cazul în care ”planul de reorganizare modificat” va fi aprobat.

”În primul rând, e foarte bine pentru că de doi ani de zile DDB este singurul care spijin financiar acest proiect. Cred că e un pas firesc, normal, ca ei să devină acționari ai echipei.

Este un model de organizare nu doar în România, dar nu știu dacă există undeva în lume acest model. Pentru noi este o bucurie. Mă așteptam la lucrul ăsta. Au existat atâtea discuții, dar singurii care au stat aproape de echipă și nu au lăsat-o să moara și nu o să o lase să moară au fost acești suporteri.

Merită să fie acționari”, le-a declarat antrenorul lui Dinamo, prietenilor noștri de la playsport.ro

CITESTE SI:

Video I Ovidiu Burcă, încântat de posibilitatea ca suporterii lui Dinamo să devină acționari principali

Vlad Iacob, reacționează după plecarea din DDB a lui Nicolae Badea: ”Să redea încrederea fanilor”

S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu Slobozia

3 gânduri despre &8222;Vlad Iacob aplaudă sprijinul fanilor din DDB pentru Dinamo!&8221;

Lasă un răspuns