Vlad Iacob, în așteptarea deciziei judecătorului sindic: ”Probabil la următorul termen vom avea o decizie”. Ce spune despre situația financiară

Dinamo s-a impus în meciul cu Metaloglobus, 2-1, din etapa a 11-a din Liga 2, iar echipa noastră se apropie de locurile de play-off.

La finalul meciului jucat la Clinceni, Vlad Iacob,a oferit asigurări că situația de la club se va redresa. Asta după ce vineri, 21 octombrie, programul socios a suporterilor dinamoviști ”Doar Dinamo București” care a susținut financiar clubul în ultimii ani, a făcut un apel la masa de suporteri, în speranța de a aduna 60.000 de euro pentru plata salariilor de la club.

Totodată, administratorul special a lui Dinamo, s-a declarat încrezător că fanii din DDB vor strânge banii necesari pentru a plăti salariile jucătorilor pe luna în curs.

”Susținerea celor din DDB este în continuare esențială. Cred că jucătorii vor avea răbdare, sunt înțelegători și oricum nu există întârzieri mari, e vorba doar de câteva zile.

Jucătorii au răbdare, am încredere că fanii vor fi alături de noi, că sunt motivați și de felul în care arată echipa, de spiritul de sacrificiu arătat de jucători pe teren. Sper ca lucrurile să se rezolve cât mai curând.

Cred că fanii vor reuși să strângă banii”, a spus Vlad Iacob.

Referitor la planul de reorganizare, în privința căruia se așteaptă aprobarea din partea judecătorului sindic, Iacob a spus:

”Aștept și sper ca instanța să ia decizia potrivită. Spre deosebire de celelalte instanțe, cele de insolvență au termenele destul de rapid. Chiar dacă nu va fi luată o decizie luni, probabil la următorul termen vom avea o decizie pozitivă”.

Termenul inițial pentru validarea planului fusese 24 octombrie, dar Dorin Șerdean, acționarul majoritar din acte, a depus o contestație împotriva hotărârii Adunării Generale a Creditorilor Dinamo 1948 SA din 14 octombrie 2022, în bază căreia a fost votat Planul de reorganizare, astfel că validarea nu se mai poate face la termenul de luni, 24 octombrie.

CITESTE SI:

Video I Reacția lui Ovidiu Burcă, după ce Dinamo învinge fără mari emoții și se aproprie de play-off

Video I Dinamo pleacă cu toate punctele de la Clinceni

Avancronică I Metaloglobus Bucureşti – Dinamo București

3 gânduri despre &8222;Vlad Iacob, în așteptarea deciziei judecătorului sindic: ”Probabil la următorul termen vom avea o decizie”. Ce spune despre situația financiară&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s