Mircea Lucescu, tot mai aproape de plecarea de la Kiev. Reacția lui ”Il Luce” după un nou rezultat neaşteptat

Dinamo Kiev, trupa antrenată de reputatul tehnician român Mircea Lucescu (77 de ani), a remizat duminică pe teren propriu, scor 1-1, în fața celor de la Vorskla Poltava, într-un meci din etapa a 9-a a campionatului Ucrainei.

Dinamo a deschis scorul prin Buyalsky (’33), dar Vorskla a egalat prin Yurchenko (’44).

Rezultatele obținute de Dinamo Kiev în acest sezon sunt sub așteptările conducerii clubului: locul 8 în campionat (cu doar 10 puncte) și 4 înfrângeri în Europa League (după tot atâtea meciuri).

Este un nou rezultat negativ așadar pentru vicecampioana Ucrainei, iar presa de la nord de România speculează că Lucescu ar putea fi demis în scurt timp.

Reacția lui Mircea Lucescu după egalul cu Vorskla Poltava

Mircea Lucescu este convins că elevii săi meritau mai mult de la partida cu Vorskla Poltava, dar explică și faptul că greșelile individuale ale jucătorilor sai au privat echipa de încă două puncte în clasament.

”Am pierdut două puncte. Adversarul s-a arătat a fi o echipă extrem de motivată. Asta nu a reușit să o demonstreze Vorskla în ultimele două meciuri.

Ceea ce o dovedește încă o dată este ceea ce le spun în mod constant jucătorilor mei: toți adversarii evoluează cu noi într-un mod special și aproape întotdeauna în meciul împotriva noastră practică cel mai puternic joc. Trebuie să fim pregătiți pentru asta.

A fost un joc dur. Din punct de vedere fizic, am arătat bine astăzi. Dar în ceea ce privește concentrarea, totul a fost exact la fel ca în meciurile anterioare

Un număr mare de greșeli, în special în linia de mijloc. Am făcut multe greșeli și am ratat multe goluri.

Acestea sunt lucruri mici, dar ele alcătuiesc jocul, rezultatul. Ca în meciurile precedente, totul a fost din nou decis prin greșeli individuale.

Este important cât de repede putem ieși din această stare. Jucătorii sunt dominați de rezultat, iar asta nu face decât să mărească rigiditatea.

Acest lucru duce la o lipsă de curaj în momentele cruciale în care trebuie să-ți asumi riscuri – frica de a-ți asuma riscuri și de a face greșeli iese în prim-plan.

Se simte și absența jucătorilor cheie – Bushchan, Zabarny și cu atât mai mult, Shaparenko.

În această situație, responsabilitatea specială revine celor mai experimentați jucători – Tsygankov, Sidorchuk și Buyalsky. Acest lucru le creează dificultăți.

Greșelile de arbitru duc și la nervozitate. Astăzi au fost momente care puteau fi interpretate mai clar. În favoarea noastră.

Aceste momente afectează jucătorii și din punct de vedere pur psihologic. Jocul nostru suferă de asta. De aici aceste erori și nervozitate”, a spus Mircea Lucescu, potrivit sport.ua.

Mircea Lucescu, apărat de jucători: ”Oamenii nu văd ce a făcut pentru echipă”

Mijlocașul Mykola Shaparenko îi ia apărarea tehnicianului în vârstă de 77 de ani și a afirmat că rezultatele au fost influențate de situaţia din ţară. În plus, mulţi dintre jucătorii străini au părăsit echipa în această vară.

”Lucescu dă sfaturi tuturor, iar toată lumea îl ascultă. Și a fost un rezultat imediat ce a venit. Dar acum cu o astfel de situație în țară, băieții sunt obosiți, rezultatele sunt aproape aceleași.

Experții știu întotdeauna. Când Dinamo Kiev a câștigat timp de 2 ani, nimeni nu a spus nimic. 3 meciuri pierdute, iar criticile sunt deja în curs. Întotdeauna este așa.

Oamenii nu văd ce a făcut Lucescu pentru Dinamo Kiev în 2 ani, când totul era bine în țară și am jucat, și am luat trofee. Toată lumea a uitat de asta, iar acum nu vor decât să ne facă rău cu această critică. Puțin sprijin”, a declarat Mykola Shaparenko, potrivit sport.ua.

În urma rezultatului din această rundă, Dinamo Kiev se află pe locul opt în campionat, cu 10 puncte adunate până în prezent, în timp ce Vorskla Poltava se află pe poziția a 12-a, cu opt puncte din nouă partide jucate.

Liderul campionatului din Ucraina este Dnipro-1, cu 22 de puncte din opt partide disputate până acum.

Venit în iulie 2020 la Dinamo Kiev, Mircea Lucescu a cucerit titlul, Cupa şi Supercupa Ucrainei şi a bifat 50 de victorii în cele 86 de meciuri petrecute pe banca tehnică a echipei.

CITESTE SI:

Noi informații despre starea jucătorilor ieșiți accidentați, din ”războiul” cu Metaloglobus

Plecat din Ștefan cel Mare, nu și-a găsit echipă nici până acum. Situația jucătorului șomer la 28 de ani

O firmă de securitate cere plata unei datori în instanță. Ce urmări are pentru Dinamo

3 gânduri despre &8222;Mircea Lucescu, tot mai aproape de plecarea de la Kiev. Reacția lui ”Il Luce” după un nou rezultat neaşteptat&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s