Video I Gabriel Moura, jucătorul care nu a întors spatele lui Dinamo: ”Nu putem ține capul în pământ, Dinamo trebuie să fie în prima ligă”

Fundașul dreapta Gabriel Moura (34 de ani) este unul dintre jucătorii cei mai experimentați din lot, unul din liderii din vestiar, o voce importantă în echipă, dar și mai important, unul dintre puținii jucători care a spus imediat după retrogradare că își dorește să continue în Ștefan cel Mare.

În momentul în care Dinamo a retrogradat, cei mai mulți jucători din sezonul trecut, mai ales cei cu o anumită cotă, nu au știut cum să părăsească ”haita”. Nu același lucru a fost valabil și în cazul lui Gabriel Moura.

Fundașul dreapta a dezvăluit ce l-a determinat să rămâi în Stefan cel Mare, cu toate că în momentul acela incertitudinea plana asupra clubului nostru.

”Greșeala a fost a noastră, noi am jucat. Nu au jucat antrenorii sau suporterii. La baraj am jucat bine în prima manșă, dar am primit două goluri. La retur a fost prea multă presiune și n-am putut întoarce scorul. Asta s-a întâmplat și, din păcate, am retrogradat.

Am vrut să rămân aici. Este unul dintre cele mai mari cluburi din România. Când am terminat sezonul, m-am dus acasă, am intrat în vacanță și, din prima zi, am început să vorbesc cu domnul Zăvăleanu. Primul meu gând a fost să rămân aici și să aducem pe Dinamo înapoi în prima ligă. Și, iată, sunt aici.

N-a schimbat nimic faptul că alți jucători au plecat. Pe mine mă interesează cariera mea. Ce fac alți jucători și unde pleacă, mi-e indiferent. Cum am zis, eram în vacanță, sfârșitul stagiunii a fost de tristă amintire pentru toți. Totuși, nu putem ține capul în pământ, avem multă muncă de făcut. Dinamo merită să fie în prima ligă.

Cum am terminat sezonul cu retrogradarea, nu era cum mă așteptam, bucurie în familie. Așa este în viață, s-a întâmplat, trebuie să ne continuăm viețile și, cum i-am promis lui Zăvăleanu din prima zi, mi-am ținut cuvântul și m-am întors pentru a ajuta Dinamo să revină.

Am început foarte prost. Nu se știa cine vine, cine rămâne. Totuși, de la o zi la alta, lucrurile au început să se așeze. A venit Ovidiu, a început să schimbe lucrurile, iar totul a început să se așeze. Noi, jucătorii, am început să înțelegem ideile lui, au venit și alți fotbaliști. Mai apoi, încet-încet s-a reglat și problema banilor. Se văd acum rezultatele. Din păcate, la început a fost foarte dificil și am pierdut cinci meciuri.

Când pici, e greu pentru toți, mai ales pentru Dinamo, care a retrogradat pentru prima oară în istorie. La fanii pe care îi are clubul, trofeele câștigate, e foarte trist. Mergem înainte, încheiem această situație, avem șanse bune să mergem la play-off.

Trebuie să fim cu picioarele pe pământ, n-am realizat nimic încă. Suntem aproape de play-off, e mult de muncă, dar trebuie s-o ținem în acest ritm”, a spus Moura pentru prieteni noștri de la playsport.ro.

Fotbalistul de origine braziliană a dezbătut și oferta venită de la Rapidul lui Adrian Mutu, când acesta în vară a fost aproape să părăsească ”haita”.

”Start foarte prost, toată lumea știe situația din vară. M-au sunat cei de la Rapid prin Bogdan (n.r. – Pătrașcu), antrenorul secund, alături care am lucrat și la Gaz Metan, apoi am vorbit și cu Mutu. Ne-am înțeles inițial, după, însă, nu am mai ajuns la un consens. Am rămas la Dinamo și mereu am considerat că trebuie să iau decizia cea mai bună pentru mine și familie. Atunci aș fi acceptat să merg acolo, deoarece la Dinamo nu se știa nimic, nu puteam aștepta. După, nu știu ce s-a întâmplat. Însă, sunt aici, până la final”, a dezvăluit fotbalistul.

Gabriel Moura a dezbătut și cel mai aprins subiect al dinamoviștilor, PROBLEMA STADIONULUI PROPRIU! Și recunoaște că a rămas surprins, văzând atașamentul suporterilor față de echipă.

”Este greu. Nu știm unde jucăm meciul următor. Fie Clinceni, fie Giurgiu. În ceea ce privește suporterii, cred că suntem mai puternici cu ei alături aici, în jurul Bucureștiului. Fanii, însă, înțeleg, ne sunt alături și sper să continue pe această cale, să creadă în noi, pentru că avem o șansă bună să ajungem în play-off. Raportat la noi, fotbaliștii… trebuie să jucăm. Nu contează unde sau pe ce teren”, a spus Moura pentru playsport.ro.

Fundașul brazilian este la al doilea mandat în Ștefan cel Mare. Moura a mai jucat o dată la Dinamo, în sezonul 2019/2020: ”Da, am venit aici în 2019, cu Neagoe antrenor. N-am avut rezultate bune, antrenorul Neagoe a avut probleme cu inima și nici pentru mine n-a fost prea bine. Nu prea am avut șanse. E fotbal, am plecat la Gaz Metan și am avut ocazia să mă întorc.

Este foarte greu. Lucrezi și nu-ți primești salariul. Nu mă refer doar la fotbaliști, în general, muncești, iar la finalul lunii meriți să fii plătit. Acest an și jumătate a fost foarte dificil. Nu vreau să vorbesc de Gaz Metan pentru că nu mă uit înapoi. Am revenit la Dinamo. Am zis „Da” din prima. Știu ce înseamnă tricoul lui Dinamo și vreau să fac parte din istoria acestui club.

Au fost ceva probleme și aici, dar acum totul e bine”.

Vineri, 21 octombrie, programul socios a suporterilor dinamoviști ”Doar Dinamo București” care a susținut financiar clubul în ultimii ani, a făcut un apel la masa de suporteri, în speranța de a aduna 60.000 de euro pentru plata salariilor de la club.

Fundașul dinamovist a ținut să lămurească acest aspect și spune că este doar o întârziere de plată și că acest lucru nu va afecta evoluția ”câinilor” în teren.

”Eu sunt focusat să joc, să ajut echipa. Situația se va rezolva, cu toții știm în ce ne-am băgat. Nu vreau să vorbesc despre bani. Banii vor veni. Trebuie să rămânem concentrați pe ce avem de făcut. În fiecare zi progresăm”, a afirmat Moura.

Acesta a vorbit și despre relația cu coechipierii, dar și că unul dintre căpitanii fără banderolă din vestiar.

”Încerc să fiu fericit în fiecare zi. Știm în ce situație suntem. De asemenea, sunt mulți jucători tineri, multă presiune și încerc să arăt prin ce am trecut, să împart din experiența mea în aceste situații și, în același timp, să vadă, să simtă oportunitatea de a purta tricoul lui Dinamo. Trebuie să înțeleagă cât de greu este acest tricou.

Nu mă gândesc la aceste lucruri. Prioritățile mele sunt să joc și să ajut clubul. Nu am venit să fiu căpitan, nu contează acest aspect pentru mine. Clubul a făcut o alegere foarte bună cu Patriche. La fel, Dudea, Neluț (n.r. – Roșu)”, a mai spus brazilianul.

Gabriel Moura, promisiune pentru suporteri

”Sper să continue să fie alături de noi cum au făcut-o până acum, indiferent unde vom juca. Vor fi acolo, sunt convins. Suntem aproape de play-off, acum este momentul prielnic să fim cu toții împreună”, a încheiat Gabriel Moura.

CITESTE SI:

Analiza deceniilor petrecute de Nicolae Badea în umbra lui DINAMO

Handbal I Dezamăgiți de rezultat, dar impresionați de atmosfera din tribune. ”Dulăii” promit revanșa cu Zagreb

Handbal I Xavi Pascual, mesaj radical transmis ”dulăilor”, după eșecul cu PSG

3 gânduri despre &8222;Video I Gabriel Moura, jucătorul care nu a întors spatele lui Dinamo: ”Nu putem ține capul în pământ, Dinamo trebuie să fie în prima ligă”&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s