Ovidiu Burcă nu îl menajează pe David Țone: ”A avut în trecut tot felul de probleme”

David Țone, fotbalist lansat chiar de Dinamo, a început campionatul ca titular doar în primele două meciuri, dar apoi a intrat într-un meci, din postura de rezervă.

Realizând decăderea sa, fostul fundaș se gândește chiar la renunțarea la fotbal. Asta după ce a plecat de la Dinamo, nemulțumit de situația financiară a clubului.

Ovidiu Burcă a comentat în termeni duri decizia fundașului central în vârstă de 18 ani. Tehnicianul a precizat că David Țone a avut o atitudine nepotrivită pentru vârsta sa și a explicat că tânărul jucător ar fi trebuit să fie interesat în primul rând de progresul său profesional, înainte de a pune prea mult accent pe latura financiară. Mai ales că, potrivit antrenorului, la Dinamo mai existau și alți jucători în situații asemănătoare.

Mai mult, Ovidiu Burcă a afirmat că a fost cu atât mai dezamăgit de atitudinea lui David Țone cu cât el chiar a ținut foarte mult la acesta și a încercat să îl ajute prin toate mijloacele să devină mai bun.

”Știti foarte bine, David Țone s-a supărat pe noi, de pe o zi pe alta, a zis că nu mai vine, nu a mai venit. La 17 ani cred că problema principală a unui jucător este să se dezvolte, și nu salariul pe care îl are. Orice mărire salarială pe care aș propune-o clubului… nu cred că m-ar asculta nimeni.

Țone era un copil, care ultima lui problema era asta. Nu există la un tânăr de 17 ani să vorbească despre problemele financiare. Ceilalți jucători au aceleași probleme. Era o situație extraordinară. Dacă ar fi luat-o așa cum trebuia, ar fi fost un început de carieră extraordinar pentru un tânăr.

Sunt unele lucruri peste care nu pot să trec. Negociez orice, dar principiile care sunt de bun simt și pentru fotbal nu sunt negociabile.

Pentru David am avut toată deschiderea, pentru a-l ajuta să se dezvolte. El avea niște probleme, eu abia după am aflat. El vine în spate cu niște petiții, să îi schimbe pe antrenori. Dacă aș fi știut la momentul respectiv, poate l-aș fi privit din altă perspectivă.

A avut în trecut tot felul de probleme în vestiar. I-am acordat toată atenția și toată dragostea pe care i-o pot acorda unui tânăr. Faptul că de pe o zi pe alta ne-a lăsat așa… Am zis mulțumesc și chiar dacă ar fi să joc în 10 oameni… Nu pot să merg la luptă cu astfel de oameni. Bine că s-a întâmplat așa. Așa a fost să fie. A luat o decizie, pe care eu nu am înțeles-o, dar a fost decizia lui”, a spus Ovidiu Burcă, în cadrul emisiunii de la PlaySport dedicate suporterilor dinamoviști, ”Dinamo 7/9”.

David Țone, supărat după ce Dinamo i-a ”blocat” transferul la Fiorentina? Reacția fundașului

Supărarea lui David Țone poate fi interpretată și din perspectiva celor întâmplate în urmă cu un an, în vara lui 2021, atunci când a dat probe la Fiorentina pentru câteva zile. La momentul respectiv s-a speculat că fundașul de 17 ani a lăsat o impresie bună, italienii decizând să-l transfere. Surpriză însă! Dinamo a cerut bani mulți în schimbul lui, între 200.000 și 250.000 de euro.

Mutarea a picat, iar acum David Țone a decis să nu se mai prezinte la antrenamente de două săptămâni, dar după ce a discutat cu conducerea.

”E decizia mea. Prefer ca discuțiile purtate între mine și cei din conducerea clubului să rămână confidențiale”, a spus David Țone.

CITESTE SI:

CNI a finalizat și ultima procedură aferentă noului stadion Dinamo: ”În situația în care nu vor exista contestații…”

Ionel Dănciulescu, înapoi la Dinamo? Ovidiu Burcă: ”Consider că lui i s-a făcut o mare nedreptate”

Video I Reacția lui Răzvan Zăvăleanu, după victoria în fața contestatorilor: ”Domnul Șerdean s-a grăbit!”

Publicitate

3 gânduri despre &8222;Ovidiu Burcă nu îl menajează pe David Țone: ”A avut în trecut tot felul de probleme”&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s