Vlad Iacob s-a văzut cu Dorin Șerdean, înainte de Revelion: ”Da! M-am întâlnit”

Respingerea ”Planului de reorganizare modificat”, propus de adminsitratorul judiciar, Răzvan Zăvăleanu a schimbat coordonatele strategice.

Cum Dorin Șerdean, administratorul Lotus, acționarul majoritar al SC Dinamo 1948 SA, și-a păstrat acțiunile și poziția în societate, între taberele formate înainte de decizia instanței se încearcă și tema dialogului. O negociere rece care nu pare să aducă, cel puțin pentru moment, vreun rezultat.

Potrivit prietenilor noștri de la playsport.ro, înainte de Revelion, Vlad Iacob s-a întâlnit cu fostul președinte executiv la Alba Iulia. Cei doi au discutat despre situația financiară a clubului, datoriile care amenință cu falimentul, interdicția la transferuri și, din nou, subiectul legat de pretențiile omului de afaceri pentru a ceda pachetul de acțiuni către potențiali investirori.

Iacob și Șerdean s-au despărțit fără vreun rezultat, însă, în urmă, rămâne o situație încordată. Astfel, în momentul de față, situația de la Dinamo trădează un hazard generalizat. Administratorul special (Vlad Iacob) nu a fost de acord cu decizia administratorului judiciar (RTZ & Partner SPRL), după ce echipa lui Răzvan Zăvăleanu a luat decizia de a face apel la respingerea ”planului de reorganizare modificat cu prelungirea perioadei de implementare”.

Iacob și-ar fi dorit reconstrucția cât mai rapidă a unui nou plan, atragerea unor investitori care să deblocheze situația și, în același timp, să betoneze poziția sa. O poziție care depinde de Adunarea Generală a Acționarilor, de votul tuturor acționarilor, dar și de strategia administratorului judiciar, cel care, atenție, poate convoaca AGA mai repede sau mai târziu, în funcție de, așa cum spuneam, strategie.

”Da! M-am întâlnit cu domnul Șerdean. Nu am negociat nimic, nu am mandat pentru așa ceva, am vrut să-i pun vedere situația clubului, care este mult mai complicată decât în vară. I-am spus că ar fi bine să își reconsidere poziția față de societate”, le-a declarat Vlad Iacob, prietenilor noștri.

În contextul în care administratorul special și adminsitratorul judiciar nu se află în cele mai bune relații, acționarul APCH joacă un rol foarte interesant. Rămâne de văzut ce se va întâmpla la Dinamo în orele, zilele sau chiar săptămânile viitoare. Echipa se reunește săptămâna viitoare, jucătorii nu și-au primit toate restanțele financiare, angajații au, la rândul lor, salarii neachitate, există interdicția la transferuri, iar conflictul dintre acționari și răceala dintre administratorul special și cel judiciar anunță o perioadă incandescentă.

”Da. Aceasta este poziția mea în legătură cu apelul în cazul respingerii planului modificat. Și este o părere pe care o am după ce am discutat cu avocați, cu profesioniști în domeniu, practicieni în insolvență. Nu cred că apelul este soluția cea mai bună!”, a mai spus Iacob.

Dinamo pierde un nou proces în justiție

Din păcate, Dinamo nu are deloc câștig de cauză în instanță în ultimele luni și din păcate banii pe care trebuie să îi plătim drept despăgubire sunt în cuantum tot mai mare.

Judecătorul sindic de la Tribunalul București a decis ca Dinamo să-i plătească lui Florentin Rădulescu, fost antrenor de portari, suma de 10.500 de euro din cei 11.100 de euro solicitați, salariile pentru ultimele 6 luni de angajament, 1 ianuarie 2022 – 30 iunie 2022.

Instanța consideră că Florentin Rădulescu (46 de ani, acum la U Cluj) a fost dat afară abuziv, în ianuarie 2022, după ce Flavius Stoican a fost numit antrenor principal, în locul lui Mircea Rednic, și l-a adus în stafful său ca antrenor de portari pe Emilian Dolha.

Administratorul judiciar, Răzvan Zăvăleanu, prin reprezentant, a susținut în fața judecătorului sindic că lui Florin Rădulescu i s-a propus rezilierea contractului sau detașarea la echipa a doua a lui Dinamo, conform GSP.

”A comunicat că nu dorește acest lucru, că este sub statutul dânsului. Conform contractului urma a fi încheiat un act adițional în baza căruia se prezenta la echipa a doua să antreneze copii”, a menționat Zăvăleanu, potrivit motivării.

Mai mult, Zăvăleanu susține că după retrogradarea echipei în Liga 2 a încercat să-l coopteze pe Florentin Rădulescu în staff-ul lui Ovidiu Burcă:

”În momentul în care s-a început noul sezon competițional, s-a terminat contractul încheiat cu contestatorul și a fost chemat să fie antrenor cu portarii pentru domnul Burcă, actualul antrenor principal al Dinamo. Contestatorul în urma discuțiilor purtate cu avocații săi a decis că nu renunță la contestație”.

PCH, mesaj de mobilizare: ”An nou, același Dinamo!”

Avem o luptă incredibil de grea de dus, însă atunci când dinamoviștii pentru care nu există ideea de renunțare și își unesc forțele, ne dă speranța că o vom scoate la capăt și de această dată.

”E perioada aia din an în care motivația se află la cele mai înalte cote. După zile îmbelșugate și lipsite de griji, sălile de fitness sunt pline, șefii din firme dau target-uri, patronii cer cifre de afaceri mai mari, oamenii de rând își scriu pe foaie noi și noi țeluri. Pe câte dintre acestea ajung să le bifeze, nu știm. De prea puține ori ajunge un om de rând să ducă la bun sfârșit o sarcină care îl poate ajuta să evolueze. Dacă ar face asta, n-ar mai fi un om de rând, ci un om extraordinar.

Noi ne ferim să spunem că anul acesta vom face ceva măreț. În primul rând, pentru că noi nu suntem oameni obișnuiți. Noi suntem nebuni, oameni dispuși să facă sacrificii și să meargă până în pânzele albe pentru ceva în care cred și care iubesc cu toată ființa lor. Mai ales când este vorba de ceva unde nu ai un câștig financiar palpabil. Așa ceva este de neconceput pentru omul de rând care consumă, dar nu trăiește.

În al doilea rând, pentru că noi nu așteptăm 1 ianuarie ca să fim motivați. Noi suntem motivați mereu, chiar și când toate armele sunt puse împotriva noastră, inclusiv justiția ori când cei care sunt realmente plătiți să facă ceea ce facem noi ne pun bețe în roate pentru a ne duce în neființă. Dacă am fi așteptat 1 ianuarie ca să fim motivați, astăzi eram istorie, iar fularele le-am fi purtat doar de frig.

În al treilea rând, pentru că noi nu spunem ce vom face. Noi FACEM. Și suntem printre singurii care au rămas adepți ai faptelor, nu ai vorbelor. Am promis că vom ține Dinamo în viață, așa că iată-ne aici. Suferinzi, plin de răni, cu sângele curgând spre deliciul celor care ne-au vrut morți, uscați și uitați până la ora asta. Totuși, suntem încă aici, în picioare și capabili să ne revenim pentru a putea lovi mai tare. Atât în teren, cât și în afara lui.

Practic, noi nu vrem “new year, new Dinamo”, căci acest “new Dinamo” ne sperie. Noi vrem “new year, the same Dinamo”Același Dinamo de un alb pur și de roșu aprins.

Existența lui Dinamo e aici 👉 Bilete la DINAMO SUNTEM NOI”, este mesajul dinamoviștilor din Peluza Cătălin Hîldan.

CITESTE SI:

Video I Mircea Lucescu, îndurerat de moartea lui Gianluca Vialli: ”Am o amintire deosebita pentru Vialli”

Video I Mircea Rednic, marcat de moartea lui Vialli. Rememorarea unui duel de istorie

”Blestemul” care se scrie de zeci de ani! Clasamentul celor mai mari orașe din România fără fotbal

3 gânduri despre &8222;Vlad Iacob s-a văzut cu Dorin Șerdean, înainte de Revelion: ”Da! M-am întâlnit”&8221;

Lasă un răspuns