Clubul Sportiv Dinamo, reacționează după retragerea înotătorului Robert Glinţă

Robert Glință (25 ani) și-a luat prin surprindere urmăritorii cu ultimul anunț făcut.

Înotătorul legitimat la CS Dinamo, a anunțat că face ”un pas în spate” din înotul profesionist, prin intermediul unui comunicat în limba engleză pe care l-a postat pe rețelele sociale. Glință și-a motivat decizia, dezvăluind că este epuizat.

Clubul din Ștefan cel Mare, îl omagiază pe Robert Glinţă, subliniind că acesta a “ţinut nataţia românească pe umeri timp de aproape un deceniu, până la apariţia lui David Popovici”.

CS Dinamo, clubul sportiv de care aparţine Robert Glinţă, a transmis un mesaj de mulţumire în mediul online.

“Campion european, multiplu medaliat mondial şi continental, Robert a ţinut nataţia românească pe umeri timp de aproape un deceniu, până la apariţia lui David Popovici. Cursa lui solitară a fost epuizantă, fizic şi psihic, iar retragerea anunţată azi este efectul ei.

Clubul Sportiv Dinamo îţi mulţumeşte, Robert, pentru toate cursele frumoase parcurse împreună! Îţi dorim succes în ceea ce vei face în continuare şi te aşteptăm oricând alături de noi să ne împărtăşeşti din bogata ta experienţă”, a scris CS Dinamo, pe Facebook.

Mesajul postat de Robert Glință

”A venit timpul să fac un pas înapoi de la înotul competițional.Prin suișuri și coborâșuri, acest sport m-a învățat atât de multe și m-a făcut cu adevărat să cresc în ființa umană mai evoluată de astăzi.

Fie că este vorba de durere sau glorie, eșec sau succes, suferință sau fericire, cantitatea de responsabilitate, disciplină, dăruire, ambiție prin muncă asiduă pentru a atinge un scop și a depăși adversitățile și obstacolele, au crescut rădăcini adânci în mine care vor rămâne pentru totdeauna.

Nimic nu ar fi fost posibil fără oamenii cu care am lucrat pe parcurs. Fiecare dintre ei a jucat un rol uriaș și a lăsat o urmă importantă în cariera și viața mea. Pentru ei, nu îmi pot exprima suficient recunoștința.

Toate amintirile frumoase și prietenii dragi pe care mi le-a adus acest drum, conexiunile sufletești care depășesc viața de înot, mă fac să simt că am câștigat mult mai mult decât niște medalii și trofee pe parcurs.

Tuturor prietenilor și fanilor vreau să vă mulțumesc că mi-ați arătat mereu sprijinul și că ați crezut în mine indiferent de situație.

Resursele sunt epuizate și este timpul să mă adresez și să am grijă de propria mea sănătate fizică, mentală, emoțională și spirituală, căci sunt doar o altă ființă umană până la urmă.

A venit timpul să fac un pas înapoi de la înotul competițional”, a anunțat Robert Glință pe Facebook.

Născut pe 18 aprilie 1997, la Pitești, Robert Glință (1.85 metri și 75 de kg) a câștigat mai multe medalii de-a lungul carierei, el fiind alături de David Popovici cei mai cunoscuți înotători români peste hotare.

CM Abu Dhabi 2021 – bronz la 100m spate (bazin scurt, 25m)

CE Budapesta 2020 – aur la 100m spate

CE Glasgow 2018 – argint la 50m spate

CE Budapesta 2020 – argint la 50m spate

CE Kazan 2021 – argint 100m spate (bazin scurt)

CE Kazan 2021 – bronz 50m spate (bazin scurt)

CE Glasgow 2019 – bronz la 100m spate (bazin scurt)

CE Copenhaga 2017 – bronz la 100m spate (bazin scurt)

De asemenea, Glință mai are în CV o medalie de aur în proba de 100m spate din cadrul CM de juniori de la Singapore, din 2015.

CITESTE SI:

”Câinii” îl numesc ”trădător”. Reacția presei din Polonia: ”Jucătorul care a căzut victima urii”

Vlad Iacob se opune deciziei lui Ovidiu Burcă: ”Vom discuta cu fiecare în parte”

Ovidiu Burcă taie în carne vie în urma ședinței de astăzi. Cinci jucători își fac bagajul

3 gânduri despre &8222;Clubul Sportiv Dinamo, reacționează după retragerea înotătorului Robert Glinţă&8221;

Lasă un răspuns