Un nou scandal a izbucnit la Dinamo în aceste zile, după ce jucătorii au refuzat să se prezinte la antrenamente.

Înaintea reluării Ligii 2, la Dinamo a izbucnit un nou scandal, jucătorii refuzând să se prezinte la antrenamente din cauza salariilor neplătite. În acest context, Ovidiu Burcă (42 de ani) ar fi decis să dea afară cinci fotbalişti din Ştefan cel Mare.
Este vorba despre portarul Ştefan Fara (21 de ani), fundaşii Alin Dudea (25 de ani) şi Marius Tomozei (32 de ani), mijlocaşul Bogdan Gavrilă (30 de ani) şi atacantul Vasile Buhăescu (34 de ani).
Emilian Hulubei, președintele Asociației Fotbaliștilor Amatori și Non-amatori din România (AFAN), a comentat situația de la Dinamo.
Acesta are informații că cei cinci jucători care au inițiat greva de luni au fost convocați la o ședință, în care fie reziliază amiabil, fie vor continua și vor primi o sancțiune.
”Sunt neplătiți de câteva luni și n-au vrut să se antreneze, până nu vine cineva din conducere să le explice situația. Domnul Burcă a zis că le explică el, că știe el, dar jucătorii au cerut o părere avizată.
Sunt cinci jucători care au fost convocați mâine la ora 12:00 pentru a rezilia pe cale amiabilă sau să li se impună sancțiuni pentru ce au făcut referitor la refuzul de a se antrena. Jucătorii sunt neplătiți de foarte mult timp și vor să știe despre ce e vorba, se întâmplă.
Putea să vină și Zăvăleanu, care administrează partea financiară, are și putere de decizie. Jucătorii nu riscă nimic”, a spus Emilian Hulubei, la ProSport LIVE.
Vlad Iacob se opune deciziei lui Ovidiu Burcă
Tot în cadrul aceleiași emisiuni și administratorul special a lui Dinamo, Vlad Iacob a contestat decizia luată de antrenorul ”câinilor”, în urma ședinței dintre Răzvan Zăvăleanu, Ovidiu Burcă și Iacob Jr.
Juniorul a anunțat că jucătorii care au inițiat greva de la Dinamo nu vor fi dați afară, dar a spus că se vor purta discuții cu fiecare dintre ei.
”Nu aș spune că este haosul cât casa! S-au achitat chiar ieri salarii, iar întârzierile sunt foarte mici, sub perioada care le permite să depună memorii. S-au plătit bani către toți jucătorii. Ar fi trebuit ca azi să fi primit banii în jurul orei 11:00-12:00, indiferent de bancă.
Situația de ieri (n.r. de luni) a fost nedorită, dar sunt cluburi unde situația este mult mai gravă. La noi nu există finanțatori care blochează banii pentru jucători. Le-am explicat că asemenea atitudini nu vor ajuta pe nimeni.
Nu-i dăm afară pe cei care au făcut grevă. Vom discuta cu fiecare în parte. Nu putem să rupem contractele, există niște regulamente”, a spus Vlad Iacob, la ProSport Live.
Vlad Iacob, a reacționat după greva pe care fotbaliștii au făcut-o din cauza problemelor financiare de la echipă, transmițându-le un mesaj ferm jucătorilor:
”Nu poate să fie fericit, nu știu ce antrenor ar fi fericit într-o astfel de situație. Situația nu e nici atât de gravă cum e la patru cluburi din Liga 1, nu vreau să le nominalizez.
Le-am explicat jucătorilor că nu există finanțatori la noi, în acest moment și că doar suporterii sunt finanțatorii. Ar fi bine să înțeleagă și ei când situația e dificilă și că astfel de gesturi nu au interlocutori să îi susțină, nu pot forța mâna cuiva pentru a primi ceva.
ituația nu e plăcută, dar nu e nici atât de gravă ca la alte cluburi. Am spus că am încredere că vom remedia situația în cel mai scurt timp.
Eu mi-am exprimat opinia, am încredere că vom găsi împreună cele mai bune soluții, Dinamo are nevoie de liniște, lucrurile au început să arate bine și trebuie să continuăm”, a mai spus Vlad Iacob.
Vlad Iacob a continuat și a spus că au fost investitori interesați să vină la Dinamo, însă nu a vrut să dezvăluie mai multe discuții purtate până când nu va exista ceva concret.
”Au fost discuții, au fost investitori interesați, dar nu mai vreau să vorbesc acum despre aceste lucruri, pentru că nu are rost să le comentez.
În momentul în care clubul va avea o poziție oficială, o să o comunicăm atunci! Avem nevoie și de puțin noroc pe toate planurile”, a mai spus Iacob jr.
Fotbaliștii au încercat ”să dreagă busuiocul”!
Luni, imediat după startul boicotului lansat de fotbaliști, șefii au mers, de urgență, la Săftica și au avut o discuție cu jucătorii. Primul care a ajuns a fost Elias Bucurică, președintele APCH, după care, la scurt timp, a ajuns și Vlad Iacob.
Pe seară, mai mulți fotbaliști ai lui Dinamo au postat, pe social media, fie pe Instagram sau Facebook, un mesaj de unitate.
Mesajul transmis de jucători a fost: ”Trecem peste toate, ne luptăm cu moartea/ Când se unesc câinii, ziua învinge noaptea!”. Acest mesaj este familiar suflării dinamoviste.
A fost folosit pentru prima oară în 2018, într-o scenografie realizată de PCH dintr-un meci direct cu FCSB, încheiat 2-2.
Potrivit prietenilor noștri de la playsport.ro, Ovidiu Burcă ar lua în calcul chiar și plecarea din Ștefan cel Mare, ca urmare a celor întâmplate în aceste zile la Dinamo.
Totodată, administratorului judiciar a clubului Dinamo, Răzvan Zăvăleanu a anunțat că astăzi, marți, 17 ianuarie, va avea loc o întâlnire cu administratorul special la care va participa și tehnicianul, Ovidiu Burcă.
Răzvan Zăvăleanu, revoltat după boicotul jucătorilor dinamoviști
În dimineața zilei de 16 ianuarie, luni, în care a fost programat și cantonamentul de iarnă, de la Săftica, s-a intrat în grevă. Elevii lui Ovidiu Burcă au fost nemulțumiți, pentru faptul că nu și-au primit banii, iar luni dimineață au refuzat să se antreneze. Însă, în urma unor discuții cu conducerea, situația s-a reglat pentru moment.
Fotbaliștii au primit asigurări că vor fi achitate o parte din restanțe în următoarele zile.
Administratorului judiciar a lui Dinamo, Răzvan Zăvăleanu a reacționat după evenimentele din această dimineață și îi arată cu degetul pe jucători și pe Vlad Iacob și spune că nu s-ar fi ajuns aici dacă ar fi știut de suma care a intrat între timp în conturile clubului.
Mai mult, Răzvan Zăvăleanu consideră că jucătorii au ajuns la soluția de a protesta din cauza lui Vlad Iacob.
”Mi se par puțin dure cuvintele grevă, faliment. Trebuie să fim puțin mai reținuți. Da, a fost o situație azi la Dinamo, dar nu grevă. Au fost niște nemulțumiri ale jucătorilor. Nemulțumirile mi-au fost comunicate azi de Vlad Iacob, printr-un mesaj. Pot înțelege supărările, dar nu pot înțelege modalitatea de acțiune în niciun caz.
Nemulțumirea lor a fost legată de faptul că nu a avut loc discuția care li s-a promis de către administratorul special. Trebuie să vă spun că tot vineri au intrat bani de la sponsorul nostru 888, lucru pe care nu l-am știut. Dacă l-am fi știut, probabil că s-ar fi făcut plățile către jucători.
Nu îmi place să fac comentarii pe sume, cert este că s-a făcut o plată importantă către jucători. Sunt de acord că au supărări, nu sunt de acord cu modalitatea de acțiune. În noi, în DDB, au avut tot timpul un parteneri de discuție, care au venit cu bani. Mai ales că aveam de încasat bani și de la sponsori și de la Sorescu. Înțeleg că au fost suparăți că au plecat cu buzunarele goale de Crăciun. Înțeleg că au fost suparăți că în ciuda promisiunilor că se vor vedea vineri, nu s-au văzut cu nimeni. Dar nu ar fi trebuit șase ajungă aici”, a declarat Răzvan Zăvăleanu.
Reprezentantul administratorului judiciar susține că Ovidiu Burcă a fost extrem de afectat de noile evenimente de la Dinamo. Antrenorul a încercat să îi convingă pe jucători că nu au ales soluția cea bună. Totodată, Zăvăleanu lasă de înțeles că vor urma repercusiuni și în vestiar:
”Ovidiu Burca era extrem de supărat, grupul trebuie să aibă încredere în ce le spune antrenorul și nu trebuie să se ajungă la lucruri de genul asta. Burcă era extrem de trist, nu trebuia să se ajungă la astea. Lucrurile nu merg în felul ăsta. Mai ales că banii sunt în conturile lor acum și vă spun sincer că nu are nicio legătură acțiunea lor cu banii.
Jucătorii sunt o prioritate, principala prioritate a acestui club. Noi am adus bani de acasă, unii dintre noi au de recuperat sume imense, ei trebuia să fie alaturi de noi, nu să procedeze în felul ăsta. Am înțeles supărăririle, dar nu am știut că vor avea loc astfel de manifestări. Ei trebuia să fie alături de noi, nu să procedeze în felul acesta.
L-am întrebat pe Ovidiu, dar nu mi-a dezvăluit lucrurile astea. Sunt lucruri de bucătărie. Nu am insistat. Vom vedea în timp cum se va comportă Ovidiu Burcă și care va fi atitudinea lui față de jucători”, a mai spus Răzvan Zăvăleanu.
Vlad Iacob, prima reacție după greva din vestiarul lui Dinamo
Administratorul lui Dinamo, Vlad Iacob a refuzat să dialogheze referitor la „mica grevă”, însă a asigurat că elevii lui Ovidiu Burcă se vor antrena. Mai mult, a confirmat că a avut loc o discuție cu fotbaliștii echipei.
”Nu vreau să comentez despre ceea ce s-a întâmplat de dimineață, sunt chestii din bucătăria internă a clubului. În schimb, a avut loc o discuție cu jucătorii, aceștia se vor antrena în a doua parte a zilei”, a spus Iacob, potrivit prietenilor noștri de la playsport.ro.
Peste cinci zile, Dinamo va disputa primul meci amical din această perioadă de pregătire, în compania celor de la CS Păulești, echipa la care este legitimat Valentin Lazăr. Vor urma și alte meciuri, cu echipe precum CSO Plopeni, Progresul Spartac, CSM Slatina, Gloria Buzău, Muscelul Câmpulung, Unirea Slobozia, Farul Constanța și FC Brașov.
Dinamo se bate la play-off!
Dinamo are 24 de puncte și este la un singur punct distanță de următoarea clasată, Csikszereda Miercurea Ciuc. Gloria Buzău este pe locul șase, cu 26 de puncte, iar Unirea Dej ocupă locul cinci, cu 27 de puncte și fără victorie în ultimele cinci etape.
În 2023, Dinamo va juca două meciuri ”acasă”, cu ultimele două clasate, Unirea Constanța și Politehnica Timișoara, și un singur meci în deplasare, cu CSC 1599 Șelimbăr, unde antrenor este Claudiu Niculescu.
Dinamo a stabilit programul de pregătire din 2023
Dinamo este una dintre echipele din Liga 2 care și-au oprit vacanța de iarnă.
Dinamo se bate la play-off!
În 2023, Dinamo va juca două meciuri ”acasă”, cu ultimele două clasate, Unirea Constanța și Politehnica Timișoara, și un singur meci în deplasare, cu CSC 1599 Șelimbăr, unde antrenor este Claudiu Niculescu.
Dinamo are 24 de puncte și este la un singur punct distanță de următoarea clasată, Csikszereda Miercurea Ciuc. Gloria Buzău este pe locul șase, cu 26 de puncte, iar Unirea Dej ocupă locul cinci, cu 27 de puncte și fără victorie în ultimele cinci etape.
Iată, mai jos, adversarii dinamoviștilor în perioada de pregătire:
21 ianuarie: CS Păulești;
25 ianuarie: CSO Plopeni;
28 ianuarie: Progresul Spartac;
1 februarie: CSM Slatina;
4 februarie: Gloria Buzău;
8 februarie: Muscelul Câmpulung Elite;
10 februarie: Unirea Slobozia;
11 februarie: Farul Constanța;
18 februarie: FC Brașov.
Dinamo, a ales Săftica și Buftea
De mâine vor începe antrenamentele, dar Ovidiu Burcă a explicat de ce preferă ca antrenamentele să nu se desfășoare în baza de pregătire de la Săftica:
”Vom rămâne pe plan local, vom rămâne la Săftica. Începând de săptămâna această vor veni și ploi, e diferență între temperaturile dintre noapte și zi. Tot ce am făcut, să dăm cu îngrășământ pe teren, am distruge total gazonul dacă am face antrenamente la Săftica. Va fi îngheț în primele ore ale dimineții, varianta cea mai viabilă este să facem pe teren sintetic.
Am discutat pentru Buftea, antrenamentele tehnico-tactice vor fi la Buftea, partidele amicale încercăm să le facem pe terenuri sintetice. La Buftea este un teren de nouă generație, de bună calitate. La volumul de antrenamente din această perioadă, suprafața de teren este foarte importantă. Nu este bine să schimbi suprafețele de teren, orice schimbare deasă, poate să aducă accidentări dese, cum ar fi tendinita”, a explicat Ovidiu Burcă.
CITESTE SI:
Clubul Sportiv Dinamo, reacționează după retragerea înotătorului Robert Glinţă
”Câinii” îl numesc ”trădător”. Reacția presei din Polonia: ”Jucătorul care a căzut victima urii”
Vlad Iacob se opune deciziei lui Ovidiu Burcă: ”Vom discuta cu fiecare în parte”
3 gânduri despre &8222;Președintelui AFAN, reacționează după ”puciul” de la Săftica&8221;