Vasile Buhăescu (34 de ani), unul dintre jucătorii despre care s-a spus că ar fi fost capii revoltei de luni de la Dinamo, când antrenamentul n-a mai avut lot, îl acuză pe Ovidiu Burcă.

Vârful venit în vară, după ce și-a terminat contractul cu CSA Steaua, a vorbit despre relația pe care a avut-o cu antrenorul echipei, Ovidiu Burcă.
Frustrat că a fost alungat din Ștefan cel Mare, Buhăescu nu regretă că a semnat cu Dinamo, și afirmă că Ovidiu Burcă este mincinos, mia ales în ziua în care antrenorul a ieșit public și l-a ”turnat”.
”Am reziliat cu Dinamo. Nu am cerut bani în plus. Am primit la zi toate salariile. Da, am spus că Burcă e un mincinos! Am avut două ședințe cu Burcă, sâmbătă și luni, noi voiam să știm câți bani mai luăm.
Tot ce spunea Burcă era un monolog. Ne-a chemat Vlad Iacob să ne zică faptul că nu mai facem parte din lot. Dacă era o problemă pe parte sportivă, probabil ne spuneau din decembrie.
Niciodată nu a spus vreun jucător că refuză să se antreneze dacă nu primește banii. Am refuzat să ne urcăm în autocar pentru că nu au vorbit cu noi, nu pentru că nu am primit banii. Nu am fost unul dintre cei care au inițiat această chestie, chiar nu știu cine a făcut asta. M-am dat și eu cu grupul.
La noi în vestiar au apărut alte nume că au pornit revolta. Asta ne-a deranjat, că am fost scoși responsabili pentru toată situația”, a spus Buhăescu la DigiSport Matinal.
Oficial I Trei jucători părăsesc ”haita”
Ovidiu Burcă taie în carne vie la Dinamo, iar clubul va rezilia contractele mai multor jucători.
Anunțul a fost făcut și oficial de administratorul special Vlad Iacob, pe rețelele de socializare.
”Dinamo 1948 București anunță încheierea raporturilor contractuale, pe cale amiabilă, cu jucătorii Vasile Buhăescu, Ștefan Fara și Alin Dudea.
3 goluri în 13 etape de Liga 2 a marcat Vasile Buhăescu pentru Dinamo în acest sezon. A mai jucat trei meciuri în Cupa României.
Format la Academia Dinamo, la grupa 2001, portarul Ștefan Fara a apărat în acest sezon doar în meciurile amicale ale echipei noastre și a mai evoluat în carieră pentru Dinamo 2 și Farul Constanța.
11 meciuri a jucat Alin Dudea pentru Dinamo în prima parte a sezonului, 9 în Liga 2 și două în Cupa României.
Mult succes în carieră!”, a transmis Dinamo.
În următoarele zile se vor purta discuții pentru rezilierea contractelor lui Marius Tomozei, dar și Bogdan Gavrilă, care încă nu au reziliat cu Dinamo.
Dinamo se bate la play-off!
Dinamo are 24 de puncte și este la un singur punct distanță de următoarea clasată, Csikszereda Miercurea Ciuc. Gloria Buzău este pe locul șase, cu 26 de puncte, iar Unirea Dej ocupă locul cinci, cu 27 de puncte și fără victorie în ultimele cinci etape.
În 2023, Dinamo va juca două meciuri ”acasă”, cu ultimele două clasate, Unirea Constanța și Politehnica Timișoara, și un singur meci în deplasare, cu CSC 1599 Șelimbăr, unde antrenor este Claudiu Niculescu.
Dinamo a stabilit programul de pregătire din 2023
Dinamo este una dintre echipele din Liga 2 care și-au oprit vacanța de iarnă.
Dinamo se bate la play-off!
În 2023, Dinamo va juca două meciuri ”acasă”, cu ultimele două clasate, Unirea Constanța și Politehnica Timișoara, și un singur meci în deplasare, cu CSC 1599 Șelimbăr, unde antrenor este Claudiu Niculescu.
Dinamo are 24 de puncte și este la un singur punct distanță de următoarea clasată, Csikszereda Miercurea Ciuc. Gloria Buzău este pe locul șase, cu 26 de puncte, iar Unirea Dej ocupă locul cinci, cu 27 de puncte și fără victorie în ultimele cinci etape.
Iată, mai jos, adversarii dinamoviștilor în perioada de pregătire:
25 ianuarie: CSO Plopeni;
28 ianuarie: Progresul Spartac;
1 februarie: CSM Slatina;4 februarie: Gloria Buzău;
8 februarie: Muscelul Câmpulung Elite;
10 februarie: Unirea Slobozia;
11 februarie: Farul Constanța;
18 februarie: FC Brașov.
Dinamo, a ales Săftica și Buftea
Ovidiu Burcă a explicat de ce preferă ca antrenamentele să nu se desfășoare în baza de pregătire de la Săftica:
”Vom rămâne pe plan local, vom rămâne la Săftica. Începând de săptămâna această vor veni și ploi, e diferență între temperaturile dintre noapte și zi. Tot ce am făcut, să dăm cu îngrășământ pe teren, am distruge total gazonul dacă am face antrenamente la Săftica. Va fi îngheț în primele ore ale dimineții, varianta cea mai viabilă este să facem pe teren sintetic.
Am discutat pentru Buftea, antrenamentele tehnico-tactice vor fi la Buftea, partidele amicale încercăm să le facem pe terenuri sintetice. La Buftea este un teren de nouă generație, de bună calitate. La volumul de antrenamente din această perioadă, suprafața de teren este foarte importantă. Nu este bine să schimbi suprafețele de teren, orice schimbare deasă, poate să aducă accidentări dese, cum ar fi tendinita”, a explicat Ovidiu Burcă.
CITESTE SI:
Video I Ovidiu Burcă, reacție fermă după primul amical!
Răzvan Zăvăleanu, reacționează după remiza cu Păulești
Scene MIZERABILE la amicalul dintre Dinamo și Păulești. Valentin Lazăr s-a dezbrăcat de caracter
3 gânduri despre &8222;Prima reacție a lui Vasile Buhăescu după ce a fost dat afară de la Dinamo&8221;