Răzvan Zăvăleanu le răspunde contestatorilor

Administratorul judiciar al lui Dinamo, a venit cu explicații, după ce și-a primit în ultima vreme o serie de critici.

La întrebarea dacă este mulțumit de activitatea depusă la Dinamo, dacă se consideră cumva vinovat pentru ceea ce se întâmplă în cadrul clubului, mai ales că nu a fost aprobat planul de reorganizare, administratorul judiciar al clubului a răspuns în termeni destul de decisivi.

”Faptul că s-au ridicat 5 interdicții la transferuri, s-a trecut de licențiere, s-au rezolvat probleme cu zeci de jucători, trebuie să vă subliniez atribuțiile administratorului judiciar se limitează la lucruri de natură strict legală, noi am fost obligați pentru a ne implica mai mult pentru a salva acest club.

Administrarea unui club, nu ține de administratorul judiciar, noi putem da sfaturi, să dăm sugestii, implementarea nu ne aparține în final. Noi încercăm să ajutăm și să facem lucrurile să funcționeze, fără ajutorul RTZ și a lui Zăvăleanu, lucrurile ar fi stat altfel, mult mai rău. Am intervenit financiar când a fost nevoie, am făcut multe lucruri ca să o ținem pe linia de plutire.

Dacă nu vom găsi un investitor, oricare ar fi soluțiile de natură legală, Dinamo nu va putea fi salvată, e vorba de un deficit care nu poate fi acoperit din activitatea curentă. Consider că ne-am făcut treaba bine la acest club și fără noi, Dinamo ar fi fost în colaps de mult timp”, a spus Răzvan Zăvăleanu.

În apelul formulat de Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar de la Dinamo, împotriva respingerii confirmării planului de reorganizare modificat de către judecătorul sindic, la 13 decembrie 2022, susține în continuare mecanismul prin care APCH ar deveni acționar majoritar, cu 99%.

”Prin conversia creanțelor în acțiuni a fost degrevată debitoarea Dinamo de plata efectivă a unei sume de 8.607.177,46 lei, peste 1,7 milioane euro, fiind astfel fluidizat evident fluxul de numerar”, apreciază Răzvan Zăvăleanu.

Printre numeroasele argumente juridice prezentate în susținerea Apelului, administratorul judiciar a strecurat și o explicație prin care a vrut să le reamintească judecătorilor impactul pe care îl are Dinamo în plan sportiv și economic.

”Miza reală constă în aceea că în cazul falimentului un club de fotbal important din România s-ar desființa, istoria unui brand s-ar spulbera după o activitate neîntreruptă pe scena Ligii de Fotbal din România de aproximativ de 74 de ani, iar circuitul economic ar fi lipsit de un participant important, care contribuie în mod activ și semnificativ la asigurarea circulației banilor pe piața economică”, a punctat Zăvăleanu.

”Cu titlu de exemplu, de la data deschiderii procedurii insolvenței până în prezent Dinamo 1948 SA a achitat către bugetul de stat 3.279.092 lei”, precizează administratorul judiciar.

Administratorul judiciar a explicat recent de ce consideră importantă preluarea acțiunilor de la Dorin Șerdean, sub o formă sau alta:

”Nu văd însă ca vreun suporter dinamovist să mai dea bani atâta vreme cât nu suporterii vor fi proprietari în această etapă, nu Serdean. Inclusiv cu Serdean există posibilități de discuție, dar rămâne de văzut.

Am vorbit o dată cu Dorin Șerdean anul acesta. Dumnealui mi-a zis ca într-o formă sau alta Dinamo să fie salvată și că are intenții bune.

A zis că el caută soluții de finanțare dar nu găsește acum. DDB bagă zeci, sute de mii de euro. Sunt diverși oameni de afaceri care dau sume mai mari, dinamoviști. Sunt persoane cu care se discută și acum despre posibilitatea de a veni să investească. Vlad Iacob spune că are pe cineva care vine să bage bani dacă se aprobă planul de reorganizare”, a mai transmis administratorul judiciar.

Răzvan Zăvăleanu, reacționează după remiza cu Păulești

Dinamo a remizat cu CS Păulești, în primul meci amical al iernii, disputat la Centrul Național de Fotbal Buftea.

”Câinii” au scos doar un scor alb cu divizionara a treia, 0-0, chiar dacă au fost susținuți de aproximativ 100 de fani.

La finalul partidei, Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al lui Dinamo, a ținut să detensioneze atmosfera de la club.

Reprezentantul firmei de insolvență a spus că dificultățile financiare se vor rezolva la un moment dat.

„Toate lucrurile neplăcute au încetat, s-au resetat și de acum ne ocupăm de muncă. Mai devreme sau mai târziu trebuie să vină (n.r. și banii). Noi facem eforturi în acest sens. S-a achitat un salariu, urmează să intre banii după Sorescu și să revenim.

Am mai avut discuții telefonice cu jucătorii, am încercat să înțeleg ce s-a întâmplat. Cred că lucrurile puteau fi gestionate puțin altfel, dar din nefericire a fost așa cum a fost și acum nu mai putem întoarce timpul înapoi. Noi am comunicat în această perioadă, nu cred că mai e cazul de lămuriri suplimentare.

Ne-am lămurit toți, eu sper să fie ok începând de astăzi. (n.r. Trebuia Burcă să iasă să vorbească) Acum, nu suntem chiar în comunism, încât să le interzicem oamenilor să vorbească. Mi se pare în regulă să-și pună punctul de vedere, are o opinie, trebuie să și-o exprime. Nu știu de ce a fost așa criticat.

Există discuții cu mai mulți posibili investitori, însă totul este grevat de ceea ce se întâmplă cu planul de reorganizare, să fie fiabil pentru planul financiar. Toți vor să vadă ce se va întâmpla, dar există numeroase discuții în tot felul de părți”, a spus Răzvan Zăvăleanu.

Dinamo, doar egal cu CS Păulești în primul amical din 2023

Dinamo și Paulesti s-au întâlnit în această după-amiază la Buftea, în primul meci amical al echipei noastre din pauza de iarnă.

După o săptămână extrem de agitată, Dinamo a remizat, scor 0-0, în fața celor de la CS Păulești, locul 7 în Seria 5 din Liga 3.

Echipa noastră a dominat categoric prima repriză, ratând nu mai puțin de 8 ocazii de a de marca. Elevii lui Ovidiu Burcă, au lovit de două ori bara transversală, prin Șerban (minutul 20) și Dani Iglesias (23).

Cea mai mare ocazie a partidei a fost ratată în minutul 34, de Borcea.

Acesta scăpat pe un contraatac, în urma unui corner, Delciu a ajuns în careul celor de la Păulești, i-a pasat lui Borcea, care a trimis direct în portar, din 5 metri.

Ovidiu Burcă a schimbat întreaga echipă la pauză, iar în repriza a doua, Dinamo nu a mai jucat la fel de entuziasmant ca în prima parte a meciului.

Dinamo și-a mai creat puține ocazii de a marca la poarta lui Nedelcu.

Dinamo – CS Păulești, echipe de start:

DINAMO: Dujmovic – Moura, Giafer, Patriche, Șerban – Delciu, Gorka, Iglesias, Borcea, Florescu – Țîră

Rezerve care au juca în repriza a doua: Oncescu, Cr. Ionescu, Bena, Demici, Amzăr, I. Roșu, A. Irimia, Bani, Pop, Ghezali, N. Roșu

CS Păulești: Nedelcu – Țăranu, Ștefan, Ioniță, Pinescu – Vrăjitoarea, Stoica – Dumitrașcu, V. Lazăr, Cristian – Vintilă

Rezerve: Dumitru, Andrei, G. Năstase, C. Neacșu, Leea, G. Bepeanu, Cr. Ardeleanu, Dicu, Zavate

Dinamo se bate la play-off!

Dinamo are 24 de puncte și este la un singur punct distanță de următoarea clasată, Csikszereda Miercurea Ciuc. Gloria Buzău este pe locul șase, cu 26 de puncte, iar Unirea Dej ocupă locul cinci, cu 27 de puncte și fără victorie în ultimele cinci etape.

În 2023, Dinamo va juca două meciuri ”acasă”, cu ultimele două clasate, Unirea Constanța și Politehnica Timișoara, și un singur meci în deplasare, cu CSC 1599 Șelimbăr, unde antrenor este Claudiu Niculescu.

Dinamo a stabilit programul de pregătire din 2023

Dinamo este una dintre echipele din Liga 2 care și-au oprit vacanța de iarnă.

În 2023, Dinamo va juca două meciuri ”acasă”, cu ultimele două clasate, Unirea Constanța și Politehnica Timișoara, și un singur meci în deplasare, cu CSC 1599 Șelimbăr, unde antrenor este Claudiu Niculescu.

Dinamo are 24 de puncte și este la un singur punct distanță de următoarea clasată, Csikszereda Miercurea Ciuc. Gloria Buzău este pe locul șase, cu 26 de puncte, iar Unirea Dej ocupă locul cinci, cu 27 de puncte și fără victorie în ultimele cinci etape.

Iată, mai jos, adversarii dinamoviștilor în perioada de pregătire:

25 ianuarie: CSO Plopeni;

28 ianuarie: Progresul Spartac;

1 februarie: CSM Slatina;

4 februarie: Gloria Buzău;

8 februarie: Muscelul Câmpulung Elite;

10 februarie: Unirea Slobozia;

11 februarie: Farul Constanța;

18 februarie: FC Brașov.

Dinamo, a ales Săftica și Buftea

Ovidiu Burcă a explicat de ce preferă ca antrenamentele să nu se desfășoare în baza de pregătire de la Săftica:

”Vom rămâne pe plan local, vom rămâne la Săftica. Începând de săptămâna această vor veni și ploi, e diferență între temperaturile dintre noapte și zi. Tot ce am făcut, să dăm cu îngrășământ pe teren, am distruge total gazonul dacă am face antrenamente la Săftica. Va fi îngheț în primele ore ale dimineții, varianta cea mai viabilă este să facem pe teren sintetic.

Am discutat pentru Buftea, antrenamentele tehnico-tactice vor fi la Buftea, partidele amicale încercăm să le facem pe terenuri sintetice. La Buftea este un teren de nouă generație, de bună calitate. La volumul de antrenamente din această perioadă, suprafața de teren este foarte importantă. Nu este bine să schimbi suprafețele de teren, orice schimbare deasă, poate să aducă accidentări dese, cum ar fi tendinita”, a explicat Ovidiu Burcă.

CITESTE SI:

Video I Oare, ÎNGROAPĂ, Dinamo, Arcada, ACASĂ?

Lazăr s-a trezit din morți! Prima reacție după evenimentele din amicalul cu Păulești

Prima reacție a lui Vasile Buhăescu după ce a fost dat afară de la Dinamo

3 gânduri despre &8222;Răzvan Zăvăleanu le răspunde contestatorilor&8221;

Lasă un răspuns