Doar un pas până la demolarea stadionului Dinamo! Anunțul făcut de președintele CS Dinamo: ”Toată lumea îşi dorește asta, suporterii sunt minunaţi!”

Fanii dinamoviști așteaptă cu nerăbdare să vadă o nouă arenă în complexul sportiv Dinamo.

Ionuţ Popa a dezvăluit că noua arenă nu se va mai lăsa aşteptată prea mult. Vineri a avut o întâlnire a avut loc pentru finalizarea proiectului noului stadion, care va lua locul vechiului teren şi va avea o capacitate de aproximativ 25.000 de locuri. Complexul este gândit ca o bază multifuncţională, de care să poată beneficia nu doar fotbaliştii de la Dinamo, ci şi celelalte secţii de la club.

”Mă bucur că timpul a demonstrat şi cine a fost răspunzător în mare parte pentru nerealizarea stadionului şi cine a împins clubul pas cu pas către eşec.

Mai departe, pot să vă spun că stadionul este într-un stadiu avansat al proiectului, vineri la ora 14, am avut întâlnirea finală cu proiectantul, în care ne prezintă ce a realizat din creion şi stadiul avizelor necesare şi, din câte am înţeles, la sfârşit de februarie va preda complet proiectul, cu toate avizele necesare, îl va preda CNI-ului.

În momentul în care a predat CNI-ului, noi începem procedura de demolare. Până la 25.000, da. Este o infrastructură modernă, în centrul Capitalei, nu ştiu câte stadioane avem în centrul Capitalei sau în centrul unui oraş important.

Este gândit ca bază multifuncţională, nu este stadion. Are 12 săli, dacă nu mă înşel, şi centre de recuperare, hotel, restaurante, opt săli de conferinţe, deci eu spun că, la cum am gândit noi strategia clubului şi nivelul de venituri proprii pe care le realizăm an de an, o să reuşim să îl facem atractiv pentru zona de sport, mă refer la ce nu înseamnă teren”, a transmis președintele lui CS Dinamo, Ionuț Popa.

Acesta a transmis că își dorește ca echipa de fotbal Dinamo să promoveze în prima ligă, cea susținută de fanii dinamoviști.

”Sper ca echipa de fotbal să promoveze în Liga 1 şi să închirieze, să fie beneficiarii acestui stadion. Toată lumea îşi doreşte asta, suporterii sunt minunaţi, emulaţie, mai mult decât atât, trebuie să creăm modele.

Vorbeam de FC să promoveze, nu CS. Noi am înfiinţat această echipă pentru a avea continuitate la academie şi pentru stadion, pentru că trebuie să avem o echipă care să joace pe acest nou proiect de investiţie al României”, a mai spus Ionuț Popa.

Planul noului stadion Dinamo

Dimensiunea terenului de joc: 105 x 68 metri;

Incinta terenului, respectiv terenul de joc şi distanţele (de siguranţă şi pentru panourile led publicitare) până la tribune: 125 x 85 metri;

Suprafaţa de joc hibridă (gazon natural ranforsat cu fibre sintetice), prevăzut cu sistem de aspersoare şi de drenare a apelor şi instalaţie de încălzire şi degivrare;

Circa 2.000 de locuri pentru zona VIP, incluzând locurile din loje;

Locuri speciale pentru persoanele cu dizabilităţi şi pentru însoţitorii acestora;

Sector special destinat galeriei oaspete (circa 1.250 locuri), însemnând 5% din capacitatea totală a stadionului, cu o cale de acces distinctă faţă de ceilalţi spectatori;

Magazine de suveniruri, de articole sportive (fan-shopuri) şi spaţii pentru alimentaţie tip fast-food & băuturi răcoritoare, amplasate în fiecare tribună a stadionului;

Restaurant (pub);

Spaţii pentru presă şi săli pentru conferinţe şi activităţi de protocol;

Zonă de presă şi minim 2 studiouri TV;

Spaţiu expoziţional pentru ”Muzeul Dinamo”;

Hotel pentru sportivi (circa 40 camere);

Sala ospitalitate VIP;

Spaţii vânzare bilete;

Spaţii tehnico-administrative;

Cabinet medical de prim ajutor;

Post de supraveghere pentru sistemul de monitorizare video – atât cel perimetral, cât şi cel din incintă;

Camera VAR;

Infrastructură modernă de comunicaţii;

Sistem suplimentar independent de alimentare electrică de rezervă (generator electric);

Spaţii depozitare utilaje întreţinere teren;

Parcări (parcare specială destinată echipelor, arbitrilor şi oficialilor meciurilor, parcare;

VIP de circa 150 locuri, parcare subterană de 2 nivele pentru circa 1.000 maşini).

Ce a transmis Ministrul de Interne, Lucian Bode

Lucian Bode a anunţat că sunt făcuţi paşi importanţi pentru materializarea proiectului de construire a noii arene multifuncţionale din Complexul Sportiv Dinamo.

Ministrul de Interne, a venit și el cu noi detalii despre stadiul proiectului construcției noii arene multifuncționale din Complexul Sportiv Dinamo.

Alături de Ștefania Ferencz – secretarul general al Ministerului Afacerilor Interne, de Ionuț Popa – Președintele CS Dinamo și vicepreședintele Adrian Popescu și de reprezentanții ai Companiei Naționale de Investiții s-au întalnit cu conducerea companiei de proiectare “Lucian Simion Arhitectura” pentru a analiza stadiul proiectului construcției noii Arene multifuncționale din Complexul Sportiv Dinamo.

”Am avut astăzi o întâlnire de lucru foarte bună la care am participat alături de secretarul general al Ministerului Afacerilor Interne, de reprezentanţi ai CS Dinamo, ai Companiei Naţionale de Investiţii şi ai companiei de proiectare pentru a analiza stadiul proiectului construirii noii arene multifuncţionale din Complexul Sportiv Dinamo, care va avea ca piesă centrală un stadion ultramodern de fotbal.

Anul trecut am pus piatra de temelie pentru acest proiect major de dezvoltare a infrastructurii sportive a CS Dinamo şi continuăm să facem paşi importanţi pentru materializarea lui. S-au stabilit câteva detalii importante, precum facilităţile din cadrul arenei şi căile de acces, în conformitate cu cerinţele forurilor internaţionale de fotbal”, a scris Lucian Bode, vineri, pe Facebook.

Ministrul de Interne a adăugat că elementele de noutate sunt faptul că stadionul va avea două inele şi va fi înconjurat de o platformă pentru distribuţia fluxurilor de spectatori.

”Ca elemente de noutate, stadionul va avea două inele şi va fi înconjurat de o platformă pentru distribuţia fluxurilor de spectatori, situată la cota străzilor adiacente. Va fi cu siguranţă un proiect emblematic pentru MAI si pentru sportul românesc.

Clubul Dinamo este un simbol al tradiţiei şi al performanţei şi ne-am angajat cu toţii să consolidăm acest parcurs al modernizării instituţionale. Performanţa se face cu investiţii. Iar sportul românesc are nevoie de investiţii consistente”, a completat Bode.

CITESTE SI:

Răzvan Zăvăleanu le răspunde contestatorilor

Video I Oare, ÎNGROAPĂ, Dinamo, Arcada, ACASĂ?

Lazăr s-a trezit din morți! Prima reacție după evenimentele din amicalul cu Păulești

3 gânduri despre &8222;Doar un pas până la demolarea stadionului Dinamo! Anunțul făcut de președintele CS Dinamo: ”Toată lumea îşi dorește asta, suporterii sunt minunaţi!”&8221;

Lasă un răspuns