Valentin Lazăr (34 de ani), a fost protagonistul unui moment greu de imaginat pe un teren de fotbal.

Fostul angajat al Clubului Dinamo, în prima repriză, al primul amical al anului pentru Dinamo, scor 0-0 cu CS Păulești, nu a uitat de conflictul cu antrenorul Ovidiu Burcă, din cauza căruia a fost alungat din ”haită”.
La un moment dat, în timpul meciului încheiat la egalitate și cu multe ratări pentru Dinamo, ANALFABETUL, a scos de la jambiere două perechi de chiloți, roz și mov, pe care le-a aruncat spre banca dinamovistă.
“Luați! Să-i dați lui Mister în cantonament!”, a strigat Vali Lazăr către banca lui Dinamo.
La finalul partidei de pregătire, Valentin Lazăr, care în trecut a avut conflicte și cu suporterii dinamoviști, a vorbit despre incident.
“A reușit (n.r. Ovidiu Burcă) să dea liderii vestiarului afară. Nu a avut curaj să mă privească pe mine în ochi, n-a avut curaj să-i privească în ochi pe cei 5. Se băga prin căsuță, pe acolo, pe la Săftica. Sunt mai multe lucruri la mijloc. Băieții și oamenii din jurul lui Dinamo știu ce face acest psiholog.
Nu m-a supărat cu nimic, știam de o lună că va face asta (n.r. că îl va da afară). Are impresia că e Dumnezeu pe pământ și îi tratează așa pe ceilalți care l-au ajutat să ajungă la un punct de play-off…îi dai afară și numai jucătorii sunt de vină. Domnul psiholog nu e de vină, că are niște cărți în fața altora. Nu e așa, hai să n-o mai dăm așa”, a declarat Valentin Lazăr.
“Foarte mare grevă a fost la Dinamo. Au întrebat și ei despre bani, de 2-3-4 săptămâni, cu activități pe zoom, cu toată lumea. Domnii din imagine au spus că se rezolvă, de Sărbători, de Crăciun, de Paște, se rezovlă.
Și când au venit băieții la antrenament, au întrebat și ei dacă vine cineva în fața lor să le explice. Și omul a plecat și apoi s-a dus pe la conducere, că nu poate să lucreze cu acei jucători. Asta e atitudine de mare-mare antrenor, părerea mea, un fel de Del Bosque în România”, a mai afirmat Vali Lazăr.
Dinamo, doar egal cu CS Păulești în primul amical din 2023
Dinamo și Paulesti s-au întâlnit în această după-amiază la Buftea, în primul meci amical al echipei noastre din pauza de iarnă.
După o săptămână extrem de agitată, Dinamo a remizat, scor 0-0, în fața celor de la CS Păulești, locul 7 în Seria 5 din Liga 3.
Echipa noastră a dominat categoric prima repriză, ratând nu mai puțin de 8 ocazii de a de marca. Elevii lui Ovidiu Burcă, au lovit de două ori bara transversală, prin Șerban (minutul 20) și Dani Iglesias (23).
Cea mai mare ocazie a partidei a fost ratată în minutul 34, de Borcea.
Acesta scăpat pe un contraatac, în urma unui corner, Delciu a ajuns în careul celor de la Păulești, i-a pasat lui Borcea, care a trimis direct în portar, din 5 metri.
Ovidiu Burcă a schimbat întreaga echipă la pauză, iar în repriza a doua, Dinamo nu a mai jucat la fel de entuziasmant ca în prima parte a meciului.
Dinamo și-a mai creat puține ocazii de a marca la poarta lui Nedelcu.
Dinamo – CS Păulești, echipe de start:
DINAMO: Dujmovic – Moura, Giafer, Patriche, Șerban – Delciu, Gorka, Iglesias, Borcea, Florescu – Țîră
Rezerve care au juca în repriza a doua: Oncescu, Cr. Ionescu, Bena, Demici, Amzăr, I. Roșu, A. Irimia, Bani, Pop, Ghezali, N. Roșu
CS Păulești: Nedelcu – Țăranu, Ștefan, Ioniță, Pinescu – Vrăjitoarea, Stoica – Dumitrașcu, V. Lazăr, Cristian – Vintilă
Rezerve: Dumitru, Andrei, G. Năstase, C. Neacșu, Leea, G. Bepeanu, Cr. Ardeleanu, Dicu, Zavate
Dinamo se bate la play-off!
Dinamo are 24 de puncte și este la un singur punct distanță de următoarea clasată, Csikszereda Miercurea Ciuc. Gloria Buzău este pe locul șase, cu 26 de puncte, iar Unirea Dej ocupă locul cinci, cu 27 de puncte și fără victorie în ultimele cinci etape.
În 2023, Dinamo va juca două meciuri ”acasă”, cu ultimele două clasate, Unirea Constanța și Politehnica Timișoara, și un singur meci în deplasare, cu CSC 1599 Șelimbăr, unde antrenor este Claudiu Niculescu.
Dinamo a stabilit programul de pregătire din 2023
Dinamo este una dintre echipele din Liga 2 care și-au oprit vacanța de iarnă.
În 2023, Dinamo va juca două meciuri ”acasă”, cu ultimele două clasate, Unirea Constanța și Politehnica Timișoara, și un singur meci în deplasare, cu CSC 1599 Șelimbăr, unde antrenor este Claudiu Niculescu.
Dinamo are 24 de puncte și este la un singur punct distanță de următoarea clasată, Csikszereda Miercurea Ciuc. Gloria Buzău este pe locul șase, cu 26 de puncte, iar Unirea Dej ocupă locul cinci, cu 27 de puncte și fără victorie în ultimele cinci etape.
Iată, mai jos, adversarii dinamoviștilor în perioada de pregătire:
25 ianuarie: CSO Plopeni;
28 ianuarie: Progresul Spartac;
1 februarie: CSM Slatina;
4 februarie: Gloria Buzău;
8 februarie: Muscelul Câmpulung Elite;
10 februarie: Unirea Slobozia;
11 februarie: Farul Constanța;
18 februarie: FC Brașov.
Dinamo, a ales Săftica și Buftea
Ovidiu Burcă a explicat de ce preferă ca antrenamentele să nu se desfășoare în baza de pregătire de la Săftica:
”Vom rămâne pe plan local, vom rămâne la Săftica. Începând de săptămâna această vor veni și ploi, e diferență între temperaturile dintre noapte și zi. Tot ce am făcut, să dăm cu îngrășământ pe teren, am distruge total gazonul dacă am face antrenamente la Săftica. Va fi îngheț în primele ore ale dimineții, varianta cea mai viabilă este să facem pe teren sintetic.
Am discutat pentru Buftea, antrenamentele tehnico-tactice vor fi la Buftea, partidele amicale încercăm să le facem pe terenuri sintetice. La Buftea este un teren de nouă generație, de bună calitate. La volumul de antrenamente din această perioadă, suprafața de teren este foarte importantă. Nu este bine să schimbi suprafețele de teren, orice schimbare deasă, poate să aducă accidentări dese, cum ar fi tendinita”, a explicat Ovidiu Burcă.
CITESTE SI:
Prima reacție a lui Vasile Buhăescu după ce a fost dat afară de la Dinamo
3 gânduri despre &8222;Lazăr s-a trezit din morți! Prima reacție după evenimentele din amicalul cu Păulești&8221;