Echipa noastră de fotbal se află într-o perioadă dificilă din cauza problemelor financiare, dar suporterii dinamoviști au și motive de bucurie.

Echipa de handbal Dinamo, defilează în campionat și fac senzație în grupele Ligii Campionilor. Iar conducerea ”dulăilor” speră că vor ajunge chiar mai sus în Europa.
Xavi Pascual a fost la un pas să semneze cu giganții de la PSG. În cele din urmă, tehnicianul a preferat să rămână în România, spre bucuria suflări dinamoviste
Președintele Clubului Sportiv, Ionuț Popa a dezvăluit ce planuri are antrenorul spaniol cu campioana României și a explicat pentru Playsport care au fost motivele acestei alegeri. Mai mult, președintele lui CS Dinamo spune că spaniolul are o clauză de reziliere uriașă.
”Sunt foarte apropiat de Xavi Pascual. Eu sunt apropiat cu toți antrenorii, managerii, sportivii. Sunt prezent la toate meciurile. Am încercat să fiu alături de toți, încerc să multiplic.
(Despre oferta de la PSG – n.r.) Sută la sută. A primit-o personal antrenorul. El era sub contract. În momentul în care el le dădea ok-ul, clubul ne trimitea o adresă oficială, prin care ne cereau o factură pentru plata clauzei. Avea 200 de mii de euro, acum cred că are 1 milion. La negocieri am ridicat-o.
Dacă mă întrebați pe mine, chiar nu mă supăram. I-am și spus, Pasqui, e normal. Vorbim de PSG, un club de tradiție. Acolo, dacă mergea, cred că era finalist cinci ani de acum înainte și cred că mai câștiga două, trei Champions League Parisul”, a declarat Ionuț Popa în cadrul emisiunii dedicate suporterilor dinamoviști de la Playsport, ”Dinamo 7/9”.
Președintele lui CS Dinamo spune că Xavi Pascual a preferat să continue cu Dinamo încurajat de proiectul de a face din roș-albi un nume mare.
”Personal, ce l-a făcut să rămână este în primul rând soția, care este foarte fericită în România și s-ar fi gândit că în Franța trebuie să o ia de la zero. Nu cred că ar fi rămas în Paris soția, parcă spunea că are cinci ore de făcut cu trenul. Doi, cred că nu a putut să își facă… era prea din scurt. Majoritatea jucătorilor buni sunt semnați.
Mergea la Paris și noi semnasem deja la Dinamo niște jucători inclusiv pentru 2024. El a analizat situația și mi-a spus că e posibil că în 2024 noi să fim mai buni decât Parisul. Nu știm ce condiții sunt acolo, domnul șeic am înțeles că le-a tăiat trei milioane, o să mai taie, Karabatic are o vârstă.
A simțit o siguranță a proiectului, la seriozitate, la noi nu au exitat întârzieri salariale niciodată, am avut coloană vertebrată. A văzut niste modificări și că are foarte multă putere. Noi oricum aveam niște discuții atunci, aveam un backup. Era vorba despre David Davis Camara (n.r. antrenor la Al Ahli în acest moment). Devenera liber, aveam două-trei variante ca antrenor.
Dar nu s-a pus problema, noi am știut de la început că o să îl ținem. Noi nu jucasem niciodată în noul format de Champions League. Fără acea creștere, cu campionate câștigate și cu Champions League, Pascual nu ar fi venit niciodată. Este foarte importaant să stabilim de unde s-a plecat. Am zis că ne trebuie un antrenor care să ne ajute să facem trecerea către noul format de Champions League”, a mai spus Ionuț Popa.
Dinamo pregătește readucerea în sport a lui Robert Glință
Robert Glință, înotătorul dinamovist în vârstă de 25 de ani, a lua la jumătatea lunii ianuarie, decizia de a se retrage din sportul de performanță.
Înotătorul a mărturisit că ”resursele sale sunt epuizate”, motiv pentru care a ales să facă un pas în spate de la înotul profesionist.
Ionuț Popa, președintele celui mai galonat club de sport din România, le-a dat o veste uriașă fanilor înotului. Oficialul alb-roșilor încearcă readucerea lui Robert Glință din nou în sportul de performanță.
”Avem infrastructura forte bună din punct ce vedere al natației. Înainte de a veni în România, Walter Bologniani a vrut să vadă infrastructura. A spus că sunt doar unul sau două cluburi în Italia care se pot compara cu Dinamo.
Nu m-a surprins. Nu mă așteptam, dar anticipam. Este normal. El a început performanța, Robert, așa cum a spus și David Popovici, primul autograf pe care l-a dat Robert a fost pentru David Popovici.
Dar cred că ține foarte mult și de managementul înconjurator. Dar când Robert a performat și a mers pe o direcție, nu știm cum a fost ajutat sau nu. În schimb, a apărut David Popovici, a explodat și știm cum este ajutat. Este posibil să fi apărut și o discrepanță pe tema asta.
Are niște rezultate foarte bune și este mai bine să te retragi când simți că ai un declin al performanțelor. Acum, ideea noastră ar fi să reușim să îl convingem prin intermediul lui Walter. Ar fi ceva UAU! Ține de Robert, pot să vă spun că la nivel de club era plătit la același nivel cu David Popovici. Am ținut că totul să fie corect, erau amândoi copiii noștri. Nu cred că a fost frustrare.
Noi știm, în fiecare zi, din păcate în România există acest pricipiu cu venicul. Dă-mi și mie doi lei, că uite cât are. Noi am ajuns să ne comparăm, în loc să ne vedem de performanțele fiecăruia sau să încercăm să avem o negociere individuală prin care să ne asumăm niște obiective. Trebuie să fim foarte atenți”, a declarat președintele lui CS Dinamo, Ionuț Popa.
Cum a salvat David Popovici o bază de pregătire din Ștefan cel Mare
Ionuț Popa a mai dezvăluit că bazinul Dinamo ar fi trebuit să devină patinoar, dar că efectul venirii lui David Popovici în club a salvat baza de pregătire. Mai mult, bazinul exterior va fi modernizat.
”Referitor la bazinul exterior, am avut mai multe idei cu privire la transformarea lui într-o altă bază sportivă. Ne-am gândit prima dată la un patinoar, dar am renunțat la idee. Acum, odată cu David Popovici, cu superboomul care a fost din punct de vedere al imaginii natației.. orice copil își dorește să fie David Popovici. Am făcut o expertiză prin care să vedem dacă putem să acoperim bazinul, cu un acoperiș retractabil.
Acel parc trebuie cuantificat, să răspundă nevoilor sportive actuale, dar și să producă niște bani, să se finanțeze. Vedeți că apar frustrări și comparații, că de ce investim într-o echipă și nu în spitale. Nu trebuie să comparăm că am construit o echipă și nu o școală.
Eu spun că bani sunt și nu cred că Statul român nu poate susține finanțarea de noi școli, eu cred că Statul român duce lipsa de specialiști. Sunt prea puțini oameni cu experiență pe care îi avem”, a mai spus președintele Clubului Sportiv Dinamo.
CITESTE SI:
Înot I Dinamo pregătește readucerea în sport a lui Robert Glință
Cosmin Matei, noi scuze după retrogradarea lui Dinamo: ”Nu am pregătit ceva”
3 gânduri despre &8222;Handbal I Xavi Pascu, promisiune importantă făcută conducerii clubului. Clauză URIAȘĂ stabilită de CS Dinamo&8221;