Dinamo a reziliat marți, 31 ianuarie, contractul cu Bogdan Gavrilă. Astfel, a plecat penultimul jucător, de pe lista tehnicianului lui Dinamo, Ovidiu Burcă.

Se pregătește și deportarea lui Marius Tomozei. Fotbalistul de bandă nu a bifat niciun minut oficial în acest sezon, deși s-a recuperat după lunga accidentare care l-a ținut departe de gazon. Astfel, Ovidiu Burcă a decis că nu are nevoie de serviciul acestuia la reluarea campionatului.
Așa cum ne-am obișnuit, Vlad Iacob vorbește mai mult decât face pentru postul în carea a fost angajat, afirmă că: ”Tomozei este liber să-și găsească angajament și, în momentul de față, se pregătește individual.”
Iacob Jr. a continuat: ”Bogdan Gavrilă a reziliat cu Dinamo, a mai rămas Marius Tomozei. Încă este sub contract cu clubul iar, până în momentul de față, nu ne-am înțeles pentru a rezilia. Are acord de la noi, poate să meargă și să se pregătească cu orice echipă îl dorește. Se antrenează separat, nu este în programul echipei.”
Dinamo în ultimele zile s-a despărțit de Vasile Buhăescu, Ștefan Fara, Alin Dudea și Bogdan Gavrilă.
Bogdan Gavrilă, mesaj după plecarea din Ștefan cel Mare
Bogdan Gavrilă se afla din luna iulie a anului trecut în Ștefan cel Mare, însă nu a evoluat în niciun meci oficial din actuala stagiune.
Bogdan Gavrilă s-a văzut exclus din lot odată cu venirea lui Ovidiu Burcă, care nu s-a bazat pe serviciile sale, în condițiile în care era și soluția U19 cu Bordușanu, dar a considerat totodată că are alternative mai bune.
După despărțirea de Dinamo,
După despărțirea de Dinamo, jucătorul a transmis un mesaj la plecare:
”Probabil cea mai grea perioadă din cariera mea de jucător a luat sfârșit. Șase luni în care am experimentat toate problemele pe care le poate confrunta un jucător profesionist, însă am ajuns la o înțelegere cu Dinamo pentru rezilierea contractului și sunt un jucător liber.
Dezamăgirea este uriașă după tot ce am pățit, dar nimic nu va schimba sentimentele mele pentru club și pentru ceea ce mi s-a oferit de când eram copil. Acum este momentul să privesc cu optimism și încredere către viitor”, a publicat Gavrilă într-un story pe Instagram.

Dinamo a anunțat despărțirea de Bogdan Gavrilă
”Raporturi contractuale încetate cu Bogdan Gavrilă
Dinamo 1948 București și mijlocașul Bogdan Gavrilă au convenit astăzi, pe cale amiabilă, încetarea raporturilor contractuale, a anunțat administratorul special Vlad Iacob.
Clubul nostru îi mulțumește lui Bogdan Gavrilă și îi urează mult succes în carieră!”, a transmis Dinamo.
Dinamo a încercat de mai mult timp să rezilieze contractul cu Gavrilă, însă nu a ajuns la un acord cu acesta.
Bogdan Gavrilă revenise în vară la Dinamo, club pentru care a mai evoluat un sezon și jumătate în perioada 2014-2016. Atunci a prins 40 de jocuri în Liga 1 și a înscris 4 goluri, dar și 4 jocuri în Cupa Ligii și altele 4 în Cupa României.
0 este cifra meciurilor oficiale bifate de Gavrilă în acest sezon de Liga 2, întrucât fostul decar al echipei a jucat doar în amicalele verii, apoi s-a accidentat
În cariera sa a mai jucat pentru Chindia Târgoviște (Liga 2), Oțelul Galați (în două rânduri, în Liga 1 și Liga 3), Petrolul Ploiești (în două rânduri, în Liga 1 și Liga 2), Ethnikos Achna (Cipru), Poli Iași (Liga 1), Valletta (Malta), SCM Gloria Buzău (Liga 2) și Sirens (Malta). Singurele trofee câștigate le are cu Valletta, campionatul și Supercupa Maltei, în 2019.
125.000 de euro este cota de piață a lui Bogdan Gavrilă, potrivit transfermarkt.com
CITESTE SI:
Datoriile reale față de foștii angajați
Dinamo nu se lasă la greu, iar Giani Kiriță nu a stat niciodată pe gânduri
3 gânduri despre &8222;Bogdan Gavrilă a reziliat. Ce se va întâmpla cu ultimul de pe LISTA NEAGRĂ a lui Burcă&8221;