Video I Dinamo, victorie la scor cu Blejoi

Dinamo și Blejoi s-au întâlnit în această după-amiază în al treilea meci de pregătire al echipei noastre.

După două egaluri în primele amicale ale iernii, ambele cu formații din al treilea eșalon, 0-0 cu CS Păulești și 1-1 CSO Plopeni, Dinamo a reușit azi prima victorie din această pauză competițională, după o primă repriză excelentă.

Jucătorii lui Ovidiu Burcă au început tare meciul, iar în primele 40 de minute au punctat de 4 ori. Atacantul Cătălin Țîră a fost omului meciului, reușind un hat-trick în minutele 8, 10 și 40. Pe lista marcatorilor, în prima repriză, și-a trecut numele și Ionuț Borcea (min. 22).

După pauză, Dinamo a rămas în 10. În minutul 50, Deniz Giafer a fost eliminat, după un fault din spate, în poziție de ultim apărător, la 20 de metri de poarta lui Dinamo.

În minutul 75, în echipa ”câinilor” a intrat și Denis Fărăgău (19 ani). Crescut de Viitorul Cluj, mijlocașul care s-a propus acum un an la Dinamo este în probe, dar nu se știe încă dacă va putea fi transferat în cazul în care confirmă, clubul având momentan interdicție la transferuri.

Dinamo a marcat și în inferioritate numerică, În minutul 80, Andrei Florescu a făcut 5-0, cu un șut de la 10 metri, la colțul lung. După 10 minute, extrema a văzut al doilea cartonaș galben și a fost trimis la vestiare.

După meciul cu CS Blejoi, Dinamo se va mai duela cu CS Muscelul Câmpulung (8 februarie), Unirea Slobozia (10 februarie), Farul (11 februarie) și FC Brașov (18 februarie).

Dinamo se bate la play-off!

În 2023, Dinamo va juca două meciuri ”acasă”, cu ultimele două clasate, Unirea Constanța și Politehnica Timișoara, și un singur meci în deplasare, cu CSC 1599 Șelimbăr, unde antrenor este Claudiu Niculescu.

Dinamo are 24 de puncte și este la un singur punct distanță de următoarea clasată, Csikszereda Miercurea Ciuc. Gloria Buzău este pe locul șase, cu 26 de puncte, iar Unirea Dej ocupă locul cinci, cu 27 de puncte și fără victorie în ultimele cinci etape.

Iată, mai jos, adversarii dinamoviștilor în perioada de pregătire:

4 februarie: CS Blejoi;

8 februarie: Muscelul Câmpulung Elite;

10 februarie: Unirea Slobozia;

11 februarie: Farul Constanța;

18 februarie: FC Brașov.

Meciuri jucate de Dinamo:

Dinamo – CS Păulești 0-0;

Dinamo – CSO Plopeni 1-1;

Progresul Spartac – Dinamo (anulat);

Dinamo – CSM Slatina (anulat);

Dinamo – Gloria Buzău (anulat).

Dinamo, a ales Săftica și Buftea

Ovidiu Burcă a explicat de ce preferă ca antrenamentele să nu se desfășoare în baza de pregătire de la Săftica:

”Vom rămâne pe plan local, vom rămâne la Săftica. Începând de săptămâna această vor veni și ploi, e diferență între temperaturile dintre noapte și zi. Tot ce am făcut, să dăm cu îngrășământ pe teren, am distruge total gazonul dacă am face antrenamente la Săftica. Va fi îngheț în primele ore ale dimineții, varianta cea mai viabilă este să facem pe teren sintetic.

Am discutat pentru Buftea, antrenamentele tehnico-tactice vor fi la Buftea, partidele amicale încercăm să le facem pe terenuri sintetice. La Buftea este un teren de nouă generație, de bună calitate. La volumul de antrenamente din această perioadă, suprafața de teren este foarte importantă. Nu este bine să schimbi suprafețele de teren, orice schimbare deasă, poate să aducă accidentări dese, cum ar fi tendinita”, a explicat Ovidiu Burcă.

CITESTE SI:

Fotbaliștii lui Dinamo, mesaje de apreciere pentru suporterii din Ștefan cel Mare

Amical I Dinamo – CS Blejoi. Cum arată primul 11 trimis de Ovidiu Burcă și cine transmite partida

Dorin Șerdean, a băgat ”placa” pe repeat: ”Avem un investitor nou cu care discutăm”

Publicitate

4 gânduri despre &8222;Video I Dinamo, victorie la scor cu Blejoi&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s