Dorin Șerdean, detalii despre datoriile existente după ce a cedat acțiunile de la Dinamo

Dinamo a anunțat, vineri, printr-un comunicat oficial că Red&White 2022 Management a devenit acţionar majoritar al clubului bucureştean cu peste 80% din acţiuni.

La scurt timp, Dorin Șerdean, fostul președinte al „câinilor”, a venit și cu prima veste proastă pentru noii investitori. Acesta condamnă modul în care a fost condus clubul de DDB în utlimii ani și susține că datoriile au ajuns la 10 milioane de euro, față de cele 4,5 milioane de euro pe care le avea Dinamo când a intrat în insolvență.

”Nimeni nu știe ce datorii sunt, cum s-au creat. În noiembrie 2021, instanța a stabilit insolvența lui Dinamo, cu datorii de 4,5 milioane de euro. Dacă poți să ajungi la 10 milioane de euro după un an, să îmi explice cineva cum e posibil.

Eu stau bine cu matematica! Mă ajută profesia și pasiunea pentru cifre, dar mie îmi dă cu virgulă. O să vedem cum s-au făcut aceste datorii și cine le-a făcut.

Faptul că am rămas dovedește că sunt cu adevărat dinamovist. Am luptat pentru a recupera adevărul și o să vedeți că adevărul va ieși în totalitate la iveală în viitorul apropiat. Sunt niște lucruri care se vor vedea exact”, a declarat Dorin Șerdean pentru DigiSport.

Dorin Șerdean a refuzat să investească la Dinamo

”În septembrie 2020, Dinamo avea datorie de circa 4 milioane de euro. În momentul de față are undeva la 10 milioane de euro. Asta am găsit eu la Dinamo, o societate care avea mandatele administratorilor expirate la Registrul Comerțului, o societate care funcționa de aproape un an de zile în ilegalitate. Ei nu aveau mandate valide. Dacă mai departe Asociția Peluza Cătălin Hîldan a dus clubul în situația în care este astăzi, nu este problema mea. Acum este târziu să mi se ceară bani sub forma aceasta, atât timp cât eu sunt impiedicat să reintru în organigrama clubului.

Sunt două variante foarte clare. Una ar fi să aduc bani de acasă, pentru a susține clubul. A doua variantă ar fi să vând acest pachet majoritar cuiva care ar dispune de fondurile necesare pentru a susține societatea. Asta la nivel teoretic. La nivel practic niciun om cu ‘scaun la cap’ nu ar face acest lucru, atât timp cât nu ar avea control asupra societății. Ba mai mult, sunt împiedicat de un an să intru în organigrama clubului și să am control asupra societății”, a declarat Dorin Șerdean pentru știrile PRO TV la mijlocul lunii februarie.

Dinamo are un nou acționar majoritar

”SCHIMBARE FUNDAMENTALA LA DINAMO

Dinamo 1948 S.A., prin Administratorul Special Vlad Iacob informează:
Red&White 2022 Management a devenit acționarul majoritar al Societății, deținând 80,7758% din acțiuni începând de astăzi, 24 februarie 2023. Acțiunile SC Dinamo 1948 S.A. au fost preluate de la Lotus Perfect Product SRL (72,7758%) și de la Asociația “Peluza Catalin Hildan” (8%).
În urma acestor acorduri, încheiate astăzi, 24 februarie 2023, Eugen Gheorghe Voicu și Andrei Nicolescu, reprezentanții noului acționar majoritar, vor coordona un proiect integrat de reorganizare, care va fi orientat, în prima etapă, către trei obiective fundamentale:

  • elaborarea și aprobarea unui nou plan de reorganizare;
  • asigurarea condițiilor materiale și financiare necesare susținerii performantei sportive în vederea calificării în play-off;
  • îndeplinirea procedurilor și condițiilor necesare obținerii licenței pentru sezonul următor”, a anunțat Dinamo.

Declarațiile date de Eugen Voicu și Andrei Nicolescu

Clubul Dinamo a publicat și declarațiile date de Eugen Voicu și Andrei Nicolescu, după perfectarea actelor.

“Începem astăzi un proiect care își propune, să construiască în cadrul FC Dinamo 1948, împreună cu alți antreprenori, o guvernantă corporativă profesionistă și eficientă. Nu e limbaj tehnic, ci un foarte necesar model de business, bazat pe competență, responsabilități și obiective concrete. Astfel, vom pregăti în detaliu fiecare etapă din reconstrucția acestui club.

Implicarea mea în acest proiect reprezintă o inițiativă personală, care nu implica nicio companie în care sunt acționar. Ne propunem ca vorbele noastre să fie invers proporționale cu faptele, iar faptele să se reflecte în rezultate.

Pentru că Dinamo are nevoie de rezultate. Așadar, dincolo de speculațiile și zgomotele de fond care se vor manifesta, firesc, în zilele următoare, îmi doresc ca proiectul nostru să fie evaluat după rezultate”, a spus Eugen Voicu.

”Pregătim acest pas de mai multă vreme și salut decizia DDB și a domnului Șerdean de a se raporta constructiv la propunerea noastră.

Avem multe de realizat într-un termen foarte scurt, dar nu suntem singuri. Pentru îndeplinirea obiectivelor, dincolo de prezența determinantă a suporterilor alături de club, ne bazăm pe echilibrul, rigoarea și știința de a genera valoare pe care le asigură Eugen Voicu și contam pe pasiunea, expertiza și motivația lui Vlad Iacob – în calitate de administrator special, cât și pe implicarea și know-how-ul administratorului judiciar Razvan Zavaleanu – piloni de bază în proiect, și esențial, pe unitatea întregii echipe.

De azi, la Dinamo, toți tragem în aceeași direcție. Iar rezultatele se vor vedea. Nu promitem minuni, construim realități”, a transmis Andrei Nicolescu, cel care va fi președintele clubului.

CITESTE SI:

Baschet I Dinamo mută pe piața transferurilor și aduce în Ștefan cel Mare un conducător de joc american

Grupul ”One United Properties”, precizări referitoare la demersul de a investi în Dinamo

David Popovici, lămuriri cu privire la planurile sale de viitor: ”Vă sunt dator cu un răspuns”

Lasă un răspuns