Moment inedit la Dinamo – Unirea Constanța. Unul dintre marcatori a primit o primă chiar pe gazon

Dinamo a învins, luni, pe stadionul Arcul de Triumf, cu scorul de 6-0, echipa Unirea Constanța, în ultimul meci al etapei a 17-a din Liga 2.

Golurile au fost marcate de Patriche (6), Iglesias (9), Bani (39 – penalty), Ghezali (43), Roşu (66) şi Borcea (87).

Elevii lui Ovidiu Burcă au început tare meciul, iar în minutul 9 aveau 2-0, după golurile marcate de Răzvan Patriche (6) și Daniel Iglesias (9). Până la pauză, ”câinii” au mai punctat de două ori. Ahmed Bani a punctat din penalty, în minutul 39, după ce s-a repetat execuția, iar Ghezali a făcut 4-0 (43).

După pauză, Dinamo a controlat jocul și au mai punctat de două ori, prin Iulian Roșu (66) și Valentin Borcea (87).

La finalul meciului, elevii lui Ovidiu Burcă au mers să salute suporterii din PCH și Vali Borcea a fost chemat de un fan, care i-a întins o hârtie de 100 de euro. Încurcat de situație, fotbalistul a vrut să dea bancnota înapoi, după ce a văzut că nu este un bilet sau o poză, dar a fost îndemnat de colegi și de ceilalți suporteri să păstrezi banii. Acesta s-a întors în mijlocul colegilor și băgat banii în șort, promitându-le celorlați jucători, probabil, că le va face cinste. Se pare că este vorba de o tradiție a galerie lui Dinamo, care vrea să premieze un jucător tânăr care marchează.

Valentin Ioan Borcea este unul dintre puținii jucători aflați în lotul actual care au crescut în curtea clubului. E la Dinamo din anul 2010, de la vârsta de 8 ani. De-a lungul carierei a jucat doar pentru Dinamo și pentru naționalele de juniori ale României.

În Liga 1 a prins 15 meciuri pentru Dinamo în trei sezoane. Cele mai multe, 9, le-a bifat în sezonul 2020-2021.

”Îl știți pe Ionuț Borcea despre care toată lumea spune că este cel mai de perspectivă? El și Ahmed Bani sunt la echipa națională acum. 400 de lei pe lună are salariu. Păi, dacă eu îți spun! 100 la sută îți spun! 400 de lei pe lună, iar ăla are 25 de mii (n.r. – Janusz Gol) și Borcea e cel mai de perspectivă jucător al clubului. Ce e în capul copilului? Ce să își ia cu banii ăștia? Părinții au grijă de el. O pereche de ghete bune e 1500 lei. Poate să își ia abonament la metrou. Vorbim despre un copil care e în circuitul primei echipe, el se antrenează cu prima echipă.

Copilul ăsta va ajunge mai bun decât Fabbrini. Întrebați-i pe cei de la Dinamo despre Borcea! Nu mai spun eu că ziceți că sunt subiectiv”, spunea Gabi Răduță în anul 2020.

Video I Dinamo – Unirea Constanța 6:0

@doar_dinamo_official

Dinamo a câștigat cu Unirea Constanța, scor 6-0, după reușitele lui: Patriche 6, Iglesias 9, Ah. Bani 39, Ghezali 43, I. Roșu 66 și V. Borcea 87

♬ original sound – Doar_Dinamo_Official – Doar_Dinamo_Official

PRIMUL 11 TRIMIS DE OVIDIU BURCĂ ÎN TEREN!

Dinamo: Oncescu, Moura, Giafer, Patriche, Șerban, Iglesias, N. Roșu, I. Roșu, Borcea, Ghezali, Bani

Rezerve: Dujmovic, Demici, Țîră, D. Irimia, Cune, A. Irimia, Larrucea, Delciu, Florescu

Peste 3.500 de fani (cifră neoficială) au fost prezenți la această partidă.

Cu 27 de puncte și golaveraj 24-16, Dinamo urcă pe locul 6, ultimul calificabil în play-off. E la egalitate cu Gloria Buzău (golaveraj 23-19), echipă care are în favoarea sa rezultatul direct, dar acesta contează abia la finalul sezonului regular, în cazul în care egalitatea persistă. În runda a 18-a, penultima a sezonului regular, Dinamo joacă la Sibiu, sâmbătă, de la ora 12:00, cu CS Comunal Șelimbăr (locul 14, 21 puncte).

Clasamentul Ligii a 2-a:

  1. Steaua București – 17 mj – 34 de puncte;
  2. Politehnica Iași – 17 mj – 34 de puncte;
  3. Oțelul – 17 mj – 32 de puncte;
  4. Unirea Slobozia – 17 mj – 30 de puncte;
  5. Unirea Dej – 17 mj – 30 de puncte;
  6. DINAMO – 17 mj – 27 de puncte;
  7. Gloria Buzău – 17 mj – 27 de puncte;
  8. FK Miercurea Ciuc – 17 mj – 26 de puncte.

CITESTE SI:

Răzvan Patriche, după 6-0 cu Unirea Constanța: ”Mai avem două finale”. Ce spune căpitanul lui Dinamo despre noii investitori ai clubului

Video I Ovidiu Burcă, după ce a învins-o fără drept de apel pe Unirea Constanța

Video I Dinamo, ”set” cu Unirea Constanța și urcă pe loc de play-off

3 gânduri despre &8222;Moment inedit la Dinamo – Unirea Constanța. Unul dintre marcatori a primit o primă chiar pe gazon&8221;

Lasă un răspuns