DDB a scris istorie nu doar în fotbal: ”Poate se va scrie o carte despre această epopeea!”

Dinamo a început un nou capitol. ”Câinii” au fost preluați de către Red&White, companie controlată de Eugen Gheorghe Voicu și Andrei Nicolescu.

Dorin Șerdean și-a vândut pachetul majoritar (n.r. 72,27%) de acțiuni pe care îl deținea la Dinamo, companiei Red&White 2022 Management SRL, pentru suma de 500.000 de euro. În plus, Red&White a preluat și cele 8% din acțiunile deținute de Asociația ”Peluza Cătălin Hîldan”.

Invitat la Playsport, în cadrul emisiunii ”Dinamo 7/9”, dedicate suporterilor dinamoviști, a explicat de ce a fost impresionat de demersul unic în România al fanilor strânși în proiectul DDB.

Consilierul administratorului special de la Dinamoi-a ludat pe fanii din programul ”Doar Dinamo București”, cei care au reușit o performanță unică. Doar o dată în istoria României s-a mai reușit un asemenea demers, a explicat Iacob. Opera celebră a lui Brâncuși, ”Cumințenia Pământului”, nu a atras asemenea simpatie, de exemplu.

Totodată, Iacob senior a recunoscut că nu se aștepta la o asemenea mobilizare. ”O singură dată am mai văzut asta, în istoria noastră”.

”Poate se va scrie o carte la un moment dat despre epopeea asta. La 28 august noi puteam să avem acțiunile de la Șerdean și aveam și un investitor credibil. Șerdean a semnat cedarea acțiunilor pe 29, prea târziu cu o zi, a fost greu de înțeles.

Poate în timp suporterii vor înțelege în timp că în economie există două feluri de investiții. Este cea personală, cea în care dai pentru comunitatea ta, dai pentru familia ta, faci orice sacrificiu. Acest lucru s-a întâmplat la Dinamo, investiție sentimentală. S-au strâns 3,5 milioane de euro în 4 ani de zile, de la 15.000 de oameni. Ceva extraordinar, am mai spus-o, în istoria noastră doar o dată s-a întâmplat asta, în secolul 19, cu campania „Dați un leu pentru Atheneu”. Atunci a fost mobilizare generală. La ”Cumințenia Pământului”, de exemplu, nu s-au dat banii, în timpul guvernului Cioloș”, este de părere Iacob.

Din păcate, investiția sentimentală a fanilor nu poate salva clubul, care are nevoie de o conducere pragmatică, profesionistă. Dorin Iacob speră ca noii proprietari să salveze gruparea pentru care a luptat și el, alături de fiul lui.

”Eu asta am vândut la acționari, le-am spus „Băh, nu este galeria aia de care auziți voi”. Bine, aici este o distincție între galerie și suporterii lui Dinamo. Este adevărat, în ultimii 10 ani, suporterii au rămas mândrii doar de galerie, echipa a tot rătăcit.

Din păcate sentimentele acestea nu atrag investitori. Un om de afaceri pragmatic nu aruncă 10 milioane de euro într-o gaură din trecut, el aruncă 10 milioane pentru viitor. nici eu și nici Vlad nu ar trebui să fim sentimentali, dar noi nu ne putem abține, eu de când mă știu, pe străzile din Orăștie, am ținut cu Dinamo. Pe Vlad eu l-am făcut dinamovist”, a povestit omul de afaceri.

Conform informațiilor noastre, mai vine o veste bună pentru fanii lui Dinamo. Red&White urmează să vireze un salariu restant către jucători și staff, precum și suma în contul procentului de acțiuni, 8 la sută, conform înțelegerii cu APCH. Este vorba de puțin peste 50.000 euro.

Cu 27 de puncte și golaveraj 24-16, Dinamo urcă pe locul 6, ultimul calificabil în play-off. E la egalitate cu Gloria Buzău (golaveraj 23-19), echipă care are în favoarea sa rezultatul direct, dar acesta contează abia la finalul sezonului regular, în cazul în care egalitatea persistă.

În ultimele două etape ale sezonului regulat, Dinamo va juca cu CSC 1599 Șelimbăr (4 martie, 12:00 / deplasare) și SSU Poli Timișoara (11 martie, 11:00 / acasă).

Clasamentul Ligii a 2-a:

  1. Steaua București – 17 mj – 34 de puncte;
  2. Politehnica Iași – 17 mj – 34 de puncte;
  3. Oțelul – 17 mj – 32 de puncte;
  4. Unirea Slobozia – 17 mj – 30 de puncte;
  5. Unirea Dej – 17 mj – 30 de puncte;
  6. DINAMO – 17 mj – 27 de puncte;
  7. Gloria Buzău – 17 mj – 27 de puncte;
  8. FK Miercurea Ciuc – 17 mj – 26 de puncte.

CITESTE SI:

Video I Dorin Iacob rupe tăcerea! Informații despre vânzarea clubului

Handbal I Dinamo și-a aflat adversarul din optimile de finală a Ligii Campionilor

Video I ”Dulăii” pierd în Germania și se pregătesc de play-off Ligii Campionilor

3 gânduri despre &8222;DDB a scris istorie nu doar în fotbal: ”Poate se va scrie o carte despre această epopeea!”&8221;

Lasă un răspuns