Răzvan Zăvăleanu, mesaj încurajator după victoria din Sibiu

Dinamo a câștigat sâmbătă, la Sibiu, în fieful lui CSC Șelimbăr, scor 1-2, după un meci în care gazdele au solicitat două lovituri de la 11 metri.

La această partidă, a fost prezent și administratorul judiciar al clubului, Răzvan Zăvăleanu.

Acesta a fost prezent alături de Vlad Iacob și de noul acționar majoritar, Andrei Nicolescu. La finalul partidei, Răzvan Zăvăleanu a ținut să le transmită un mesaj optimist suporterilor dinamoviști.

”Această victorie este o confirmare a traseului bun pe care echipa l-a avut de când a venit Ovidiu Burcă. Materializează așteptările noastre, ale celor care ne ocupăm de echipă, dar și ale fanilor. A fost o victorie muncită. Dar nu ne-am gândit că nu vom câștiga. Sperăm să învingem și Timișoara.

S-a plătit un salariu și se fac eforturi pentru a se ajunge cu banii la zi. Nu e atât de ușor să organizezi lucrurile după această perioadă dificilă. E evident că jucătorii sunt mai liniștiți. Azi s-au concentrat 100%.

Vorbesc în fiecare zi cu noii acționari. Lucrurile funcționează foarte bine, suntem pe aceeași lungime de undă. Căutam soluții, dar suntem conștienți că nu e ușor, Dacă lucrurile vor merge în direcția propusă de ei, nu putem avea decât un final fericit în ceea ce privește procesul de insolvență.

Eu îmi doresc să renască Dinamo. Noii acționari au un plan interesant. Sper să fie capabili să-l implementeze”, a declarat Răzvan Zăvăleanu la finalul partidei.

Prin victoria din această rundă, 18, din Liga 2, ”câinii” s-au apropiat și mai mult de play-off. Elevii lui Ovidiu Burcă au șansa, duminica viitoare, 12 martie 2023, ora 13:00, cu Poli Timișoara, să facă pasul spre ultima parte a sezonului, care va stabili promovatele în primul eșalon.

Cu o etapă rămasă de jucat din sezonul regulat, Dinamo ocupă locul 6, ultimul care asigură calificarea în play-off, cu 30 de puncte.

Unirea Slobozia, ocupanta poziției a 5-a, are 30 de puncte, însă și un meci mai puțin disputat, în timp ce Unirea Dej este pe 4, cu 31 de puncte.

Sub Dinamo se află în acest moment Concordia Chiajna (29 de puncte), FC Brașov (27 de puncte) și Gloria Buzău (27 de puncte, un meci mai puțin disputat).

CITESTE SI:

Claudiu Niculescu, necăjit după Șelimbăr – Dinamo 1-2: ”Avem nevoie sa ne revenim psihic”

Video I Concluziile lui Ovidiu Burcă după CSC Șelimbăr – Dinamo 1-2

Video I Dinamo pe loc de play-off, după partida cu Şelimbăr și la București se va decide clasamentul

3 gânduri despre &8222;Răzvan Zăvăleanu, mesaj încurajator după victoria din Sibiu&8221;

Lasă un răspuns