Eduard Novak, ministrul Tineretului și Sportului, contestă decizia din cazul Sepsi – FC U Craiova și lasă de înțeles că partida nu trebuia să se rejoace.

Comisia de Recurs din cadrul FRF a decis, săptămâna trecută, rejucarea meciului dintre echipele Sepsi Sfântu Gheorghe şi U Craiova 1948, suspendat la 29 ianuarie din cauza scandărilor xenofobe ale suporterilor echipei din Oltenia.
Iniţial, la 15 februarie, Comisia de Disciplină din cadrul FRF a decis sancţiunile după suspendarea meciului Sepsi – FCU Craiova 1948, din Superligă. Craiovenii au pierdut atunci meciul la masa verde, au fost penalizaţi cu 22.500 de lei şi au primit sancţiunea de disputare a şase meciuri în deplasare sau pe teren neutru fără suporteri.
Ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak, a declarat, luni, nu este deloc încântat de decizia pe care a luat-o Comisia de Recurs din cadrul Federației Române de Fotbal, și anume că duelul Sepsi – FC U Craiova trebuie să se rejoace din minutul 1, de la scorul 0-0.
”Eu am crezut mereu că va rămâne decizia primei comisii (n.r. – victoria la masa verde cu 3-0 a echipei Sepsi). Eu am sprijinit decizia arbitrului, apoi decizia comisiei, după aceea însă toate s-au răstălmăcit şi cred că s-a dat o soluţie tipic balcanică.
Cumva ca toată lumea să fie fericită… însă se uită faptul că în viitor, când vor juca în ţară echipele de fotbal, baschet, hochei din zona Harghita şi Covasna această temă a discriminării, aceste sloganuri vor fi mereu în tribune. Şi e foarte dureros, pentru că am fi putut tranşa această situaţie… În schimb noi am dat liber, doar ca să se decidă 3 puncte aici, 3 puncte acolo”, a declarat Eduard Novak.
În continuare, ministrul Eduard Novak și-a îndreptat atenția către legislație, despre care a spus că ar trebui actualizată într-un mod mult mai clar cu privire la aceste posibile incidente:
”Aici nu poţi să faci o departajare între ce se întâmplă pe teren şi ce se întâmplă în tribune. Desigur că legea şi regulamentul ar trebui să fie mult mai clare referitor la suporteri. Cumva să identificăm cine sunt suporterii în cauză şi ei să… dar în momentul actual când legea este atât de permisivă nu poţi să faci departajare concretă.
În primul rând ar trebui să fie foarte fermă Federaţia Română de Fotbal. Şi noi, la rândul nostru, ca Minister al Sportului, o să reactivăm comisia noastră de violenţă şi să fim şi noi mult mai fermi. Vreau neapărat ca în următoarea perioadă să ieşim şi noi cu această comisie care va stabili concret care sunt regulamentele şi cum putem să intervenim şi noi. Ca să nu mai existe şi să tăiem din rădăcină aceste ieşiri”, a mai declarat Eduard Novak, ministrul Tineretului și Sportului, la ceremonia de deschidere a Campionatelor Europene de lupte U23 de la Sala Polivalentă din Capitală.
Inițial, U Craiova 1948 a pierdut la masa verde cu Sepsi
La 29 ianuarie, meciul dintre ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe şi FC U 1948 Craiova, din etapa a 23-a a Superligii de fotbal, a fost suspendat definitiv în min. 26, la scorul de 0-0, din cauza scandărilor suporterilor celor două echipe.
În min. 26, arbitrul Andrei Chivulete a trimis în primă instanţă cele două echipe la vestiare din cauza scandărilor xenofobe şi rasiste ale galeriilor celor două formaţii. După o întrerupere de zece minute, jucătorii au revenit pe teren şi jocul a fost reluat, însă arbitrul a suspendat definitiv meciul după doar câteva zeci de secunde, din cauza noilor scandări ale suporterilor.
Ministrul Eduard Novak, lanț de gafe şi sfidări la adresa românilor
Ministrul Sportului, Eduard Novak, reuşeşte constant să fie în centrul unor controverse legate de modul său de raportare faţă de Guvernul în care e ministru, iar în acelaşi timp menţine relaţia apropiată cu oficialii de la Budapesta.
O primă controversă de zilele acestea a fost legată de Strategiei Naționale pentru Sport.
Ministrul a promovat campania prin intermediul a două clipuri postate pe contul personal de Facebook. În ambele vorbește în limba maghiară, cu subtitrare a textului în limba română.
Primul videoclip, postat pe 20 octombrie, este o prezentare în cadrul emisiunii ”Pe scurt București”. Al doilea, încărcat pe 28 octombrie, este de la o ședință a sucursalei UDMR Cluj-Napoca.
Cum a descris Eduard Novak noua Strategie Națională a Sportului
”Elaborarea unei strategii naționale pentru sport reprezintă o oportunitate pentru România, iar nevoia unei astfel de inițiative și a unor obiective clare s-a resimțit acut în ultimii 30 de ani. Strategia Națională pentru Sport se bazează pe trei piloni de dezvoltare: sportul comunitar, sportul în educație și sportul de performanță.
Acest proiect a coagulat în jurul său resurse și sprijin atât de la alți parteneri instituționali, cât și din zona academică. Pe această cale le mulțumesc tuturor colegilor din Grupul de lucru interministerial, vicepremierului Kelemen Hunor pentru sprijin, premierului Nicolae Ciucă pentru deschiderea permanentă către sport, dar și reprezentanților de la Universitatea Babeș-Bolyai pentru suport.
Ne dorim ca la finalul perioadei de dezbatere publică să avem un document solid, viabil și util, pentru atingerea obiectivelor propuse”, spunea Eduard Novak în momentul lansării în dezbatere publică a proiectului.
Alte controverse legate de atitudinea lui Eduard Novak
Stadionul modernizat din Miercurea Ciuc a fost inaugurat în iulie 2022, în prezenţa premierului Ungariei, Viktor Orban, care a asistat la un meci amical între echipa U18 a Ungariei şi o aşa-zisă echipă Under-18 a Ţinutului Secuiesc, care a îmbrăcat tricourile clubului Csikszereda, pentru a ocoli interdicţia FRF.
Ministrul Novak a luat cuvântul şi s-a declarat mândru de apartenenţa sa la Ţinutul Secuiesc. ”Mă bucur că pot fi ministrul sportului românesc ca vorbitor de limba maghiară, că nu trebuie să renunţ la limba maternă şi zona de unde vin, Ţinutul Secuiesc”, a afirmat ministrul.
În timp ce se mândreşte cu apartenenţa la Ţinutul Secuiesc, Eduard Novak a avut rezerve, care de cele mai multe ori au ridicat semne de întrebare, faţă de aprecierea unor simboluri ale României, mai ales că el este ministru într-un Guvern cu conducerea la Bucureşti, nu la Budapesta. De exemplu, Novak nu a vrut în luna martie să recite nici măcar un vers din ”Deşteaptă-te române”, în cadrul unui interviu. Şi mesajele sale pe internet au intrat în atenţia mediei, în condiţiile în care pentru publicul maghiar au fost adaptate astfel încât referinţele la români sau România lipsesc.
Nu în ultimul rând, un mare scandal a început după ce, fără a anunţa în prealabil, a dat un ordin de ministru, prin care minimum 40% dintre sportivii unei echipe aflate în teren trebuie să fie români. Problema, pe lângă bulversarea strategiilor echipelor de club, este şi din punct de vedere legislativ, pentru că în Uniunea Europeană dreptul la muncă nu poate fi îngrădit pe bază de naţionalitate.
Video I Eduard Novak nu ști imnul României
CITESTE SI:
Ioan Andone, supărat pe noua conducere a lui Dinamo
Costin Amzăr, nu concepe ca Dinamo să nu revină în Liga 1
Deian Sorescu n-a uitat Dinamo: ”E o luptă strânsă şi frumoasă!”
4 gânduri despre &8222;Reacția lui Eduard Novak după decizia din cazul Sepsi – FCU Craiova. Ce crede că vor păţi echipele din „Harghita, Covasna”&8221;