Play-off-ul din Liga 2 va debuta oficial, astăzi și se anunță unul interesant. Dinamo, Poli Iași, CSA Steaua, Oțelul Galați, Unirea Dej și Gloria Buzău, se vor duela pentru promovarea în prima ligă.

În play-off, ”câinii” vor întâlni în prima etapă pe formația antrenată de Adrian Mihalcea, Gloria Buzău. Partida a fost programată să se dispute, duminică, 19 martie, de la ora 12:00, pe stadionul ”Arcul de Triumf”, iar derby-ul cu Steaua se va juca în etapa a 4-a și a 8-a.
Dacă duelul dintre cele mai galonate cluburi sportive, este considerat ”derby de tradiție”, Florin Prunea nu este de aceiași părere. Fostul portar din Ștefan cel Mare, consideră că între cele două grupări nu există termeni de comparație și i-a atacat pe fanii ”militarilor”.
„Jucătorii (n.r. de la CSA Steaua) au clauze clare, locul 1 atât, locul 2 atât, primele trei poziții. O echipă fără drept de promovare și am clauză 10.000 de euro pentru primul loc. Păi ce fac pentru banii ăia? De aia nu cred că pot fi jocuri de culise, nu cred că Steaua poate face așa ceva.
Nu aveau ce să caute în play-off. Nu cred (n.r. că pot exista astfel de aranjamente), cred că s-au dus timpurile alea. Acum, la CSA Steaua cu Dinamo nu are ce rivalitate să fie. CSA este un club care joacă cu 1000 de spectatori. Ce rivalitate să fie? Am fost la meci, m-au invitat Miu, Ogăraru.
Nu poate să fie o rivalitate acum între CSA și Dinamo. Nici Dinamo nu mai e, dar Dinamo joacă cu 5000 de suporteri în deplasare, la Sibiu”, a spus Florin Prunea, pentru Prosport.
Florin Prunea dezvăluit și care sunt predicțiile sale în privința luptei la promovare. În mod evident, Prunea are o favorită certă din cele șase grupări aflate în play-off și aceea este Dinamo, echipă unde a ocupat și funcție administrativa. Cu toate acestea, fostul portar al ”Generației de Aur” spune că Dinamo nu are șanse la prima poziție din play-off, deoarece aceasta îi aparține deja, fictiv vorbind, lui Poli Iași.
”Poli Iași este promovată deja. Mă gândesc la o bătaie cu Oțelul pentru locul 2 (n.r. – între Dinamo și Oțelul). Dar la baraj cred că numai Dinamo poate să pună probleme unei echipe de Liga 1. O să crească de la meci la meci. Mai ales dacă câștigi și primul joc din play-off… Aici văd că se va juca promovarea directă, între Oțelul și Dinamo”, a mai spus Florin Prunea.
Prunea este totuși încântat de munca pe care a depus-o Ovidiu Burcă în calitate de antrenor al lui Dinamo și nu a ezitat să îl laude. În același timp, Prunea a avut cuvinte frumoase și la adresa jucătorilor:
”Este meritul lui Ovidiu Burcă și al jucătorilor. Jucători foarte tineri, dar care au un avantaj la Liga 2. Băieții ăștia au prins, mare parte din ei, un an de Liga 1, Dinamo are un lot de jucători care știu ce înseamnă Liga 1”, a mai declarat Florin Prunea pentru sursa mai sus citată.
Florin Prunea susține că FCSB este de fapt Steaua
Florin Prunea a evoluat pe parcursul carierei sale la mai multe cluburi din Liga 1: Dinamo București, Universitatea Cluj și Universitatea Craiova, motiv pentru care afirmă că FCSB este de fapt Steaua împotriva căreia a jucat de atât de multe ori.
”S-au împărțit apele. Toată lumea și-a dat seama că asta e o anomalie. Și eu fac parte din categoria celor care cred că FCSB… E cea cu care am jucat. Suporterii îți dau… Ăsta este semnalul. Acel 10-0 (n.r. cu Silkeborg în Conference League) a fost un moment greu pentru FCSB, dar uite că ei (n.r. fanii) au revenit. Cred că sunt cu șanse reale pentru acest trofeu (n.r. pentru titlu).
FCSB este echipa pe care toată lumea o asimilează că este Steaua. Au câștigat pe moment acest război cu CSA Steaua. Aici numai cei de la CSA Steaua sunt de vină, cei care hotărăsc destinele acestui club. Cu siguranță că este la ani lumină (n.r. FCSB). I-au ridicat mingea la fileu lui Gigi. Nu există din punctul meu de vedere. Când joci cu 500 de oameni, și ăia sunt supărați.
Nu cred că acolo din club (n.r. de unde ar fi cei care nu își doresc ca echipa să promoveze), acolo sunt foștii jucători. Ei nu vor să aibă drept de promovare? Lucrurile se întâmplă la un nivel mai sus, dar nu la cel mai înalt nivel. Dacă CSA va primi drept de promovare, să vezi câți suporteri vor avea meci de meci. Numai dacă își schimbă forma de organizare. Să vezi ce emulație va fi. Stadionul va fi plin meci de meci”, este de părere Prunea.
Dinamo s-a calificat în play-off-ul din Liga 2
Dinamo a remiza în ultima etapă cu Politehnica Timișoara, scor 1-1. În urma acestui rezultat, Dinamo a obținut calificarea în play-off-ul Ligii a 2-a.
În play-off, ”câinii” vor întâlni în prima etapă pe formația antrenată de Adrian Mihalcea, Gloria Buzău. Partida a fost programată să se dispute, duminică, 19 martie, de la ora 12:00, pe stadionul ”Arcul de Triumf”.
Cum arată clasamentul în Liga 2 după ultima etapă
CSA Steaua – 40 de puncte
Poli Iași – 40 de puncte
Oțelul Galați – 36 de puncte
Unirea Dej – 32 de puncte
Gloria Buzău – 31 de puncte
DINAMO BUCUREȘTI – 31 de puncte
Un aspect important, legat de desfăşurarea play-off-ului şi play-out-ului din Liga a 2-a, este reprezentat de faptul că punctele nu se o înjumătaţi și vor începe partea a doua a sezonului cu punctajul cu care au şi încheiat sezonul regulat.
Programul lui Dinamo în play-off
Etapa I – 19 martie, ora 12:00
DINAMO – Gloria Buzău
Etapa II – 1 aprilie
Unirea Dej – DINAMO
Etapa III – 8 aprilie
DINAMO – Oțelul
Etapa IV – 14 aprilie
Steaua – DINAMO
Etapa V – 22 aprilie
DINAMO – Poli Iași
Etapa VI – 29 aprilie
Gloria Buzău – DINAMO
Etapa VII – 6 mai
DINAMO – Unirea Dej
Etapa VIII – 10 mai
Oțelul – DINAMO
Etapa IX – 13 mai
DINAMO – Steaua
Etapa X – 20 mai
Poli Iași – DINAMO
Bilete pentru meciul cu Gloria Buzău
Pentru partida programată să se dispute la ora 12:00, Clubul Dinamo a anunțat că a pus spre vânzare tichetele de acces.
Biletele pentru partida de pe stadionul ”Arcul de Triumf”, dintre Dinamo București și Gloria Buzău, se pot achiziționa începând de astăzi, de pe platforma online bilete.ro.
PREȚURI BILETE:
Vip: 180 lei;
Tribuna 1 : 80 lei;
Tribuna 2: 50 lei;
Peluze : 25 lei;
Tichetele se vor putea achiziționa și de la casele de bilete ale stadionului ”Arcul de Triumf”.
Programul caselor de bilete:
Joi (16/03) și Vineri (17/03)
Interval orar: 16:00 – 19:00
Sâmbătă (18/03)
Interval orar: 10:00 – 14:00
Duminică (19/03)
Interval orar: 08:30 – 12:45
CITESTE SI:
Cornel Țălnar, despre implicarea sa în noua conducere a lui Dinamo: ”Eu i-am adus”
S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu Gloria Buzău. Vezi programul caselor de bilete
3 gânduri despre &8222;Cum arată lupta pentru promovarea în Liga 1, în opinia lui Florin Prunea. Ce spune despre meciul cu Steaua&8221;