Alungat din Ștefan cel Mare, după ce a intrat într-un conflict cu Ovidiu Burcă, Valentin Lazăr (34 de ani), s-a reîntâlnit cu Dinamo într-un meci amical, care s-a disputat în perioada de pregătire de iarnă.

Jucătorul celor de la CS Păulești nu a avut un comportament respectabil și a vrut să arate cât de inteligent este.
Gestul infect din partida amicală dintre Dinamo București și CS Păulești, care a atras numai antipatie pentru fostul angajat a lui Dinamo, i-a adus o amendă din partea clubului, precum și pierderea unui post în cadrul clubului, dar și reținerea a trei salarii.
Problemele lui Lazăr nu se termină aici! Comisia de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal a decis luni, 6 martie, ca Valentin Lazăr, fotbalistul legitimat acum la CS Păulești, în Liga 3, să fie suspendat două etape și amendat cu suma de 2.270 de lei pentru că într-un amical cu Dinamo, disputat la începutul acestui an, a aruncat înspre banca tehnică, cu mesaj către fostul său antrenor Ovidiu Burcă, două perechi de bikini.
Dezamăgit de gestul lui Lazăr
Administratorul special al lui Dinamo, Vlad Iacob a comentat şi incidentul apărut între Burcă şi Vali Lazăr, la amicalul Dinamo – CS Păuleşti. Iacob a criticat dur gestul lui Vali Lăzar şi a subliniat că Dinamo a făcut tot ce a ţinut de club pentru a-l vedea penalizat pe fotbalistul celor de la Păuleşti.
”M-a deranjat profund acel gest al lui Lazăr. Eu consider că aceste gesturi nu au ce căuta pe un teren de fotbal. M-a înfuriat, noi am făcut tot ceea ce ținea de club. Am sesizat Comisia de Disciplină.
Ovidiu Burcă a fost deranjat în acel moment cu siguranță. Cine nu ar fi deranjat? Am discutat împreună și am decis că nu este cazul să ne coborâm la un asemenea nivel. Indiferent de la cine ar fi venit, nu face cinste fotbalului în general”, a punctat Iacob.
CITESTE SI:
Veste bună pentru Dinamo! ”Câinii” i-au prelungit contractul lui Ovidiu Burcă
Dinamo are un nou director sportiv! Când va fi prezentat oficial
Video I Neluț Roșu, mesaj de apreciere pentru fanii dinamoviști
3 gânduri despre &8222;Dezamăgit de gestul lui Lazăr: ”M-a deranjat profund”&8221;