Florin Bratu (43 de ani) s-a despărțit de reprezentativa U21 a României în luna august a anului trecut, însă tehnicianul și-a găsit o nouă echipă.

Antrenorul o va pregăti pe Karmiotissa, formație care evoluează în prima ligă din Cipru și ocupă locul 4 în play-out.
Florin Bratu a explicat cum a decis să meargă în fotbalul din Cipru, dar a dat și câteva detalii legate de noua sa înțelegere.
Fostul antrenor și jucător din Ștefan cel Mare, a semnat un contract valabil până în vară, la care există o opțiune de prelungire pentru încă un sezon. Bratu a dezvăluit și ce obiectiv are stabilit la Karmiotissa.
”Sunt de două zile în Cipru! Am vrut să am o experienţă şi în afara României. Am semnat cu Karmiotissa, iar obiectivul este să ajungem pe un loc cât mai bun în play-out. Condiţiile din Cipru sunt excelente, am fost impresionat de ceea ce am găsit aici. Înţelegerea este până în vară, cu opţiune de prelungire pentru încă un sezon”, a declarat Florin Bratu, pentru ProSport.
Noua formație a antrenorului român are 8 puncte peste echipa care se află pe primul loc retrogradabil, Paralimni.
La noua sa echipă, Florin Bratu îl va antrena pe fostul jucător al lui Dinamo, Răzvan Grădinaru, care a ajuns în Cipru în vara anului trecut, după retrogradarea “Câinilor”.
Din lotul formației Karmiotissa mai fac parte și jucători cu un CV interesant, precum Tomas Hubocan, fost la Șahtior Donețk, Jon Gaztanaga, ex-Real Sociedad, sau Danzell Gravenberch, jucător crescut de Ajax și trecut și prin Liga 1, pe la ‘U’ Cluj.
Florin Bratu ar putea debuta pe 28 martie, în meciul cu Olympiakos Nicosia.
”Mitralieră” va fi al doilea român care antrenează în Cipru, după Bogdan Andone. Cu el pe bancă, Apollon Limassol ocupă locul 5, cu 50 de puncte, și a înregistrat 5 victorii consecutive.
CITESTE SI:
Vlad Iacob dezvăluie implicarea lui Nicolae Badea la Dinamo
Ahmed Bani, i-a adus un punct lui Dinamo cu Gloria Buzău: ”E o luptă foarte strânsă”
3 gânduri despre &8222;Florin Bratu și-a găsit echipă! Prima reacție a fostului antrenor al lui Dinamo&8221;