David Irimia, titular la numai 16 ani. Cum a primit vestea tânărul dinamovist

Dinamo a debutat cu un egal scor 1-1, cu Gloria Buzău în grupa pentru promovare, dar își dorește toate punctele în duelurile cu Unirea Dej, din deplasare, și SC Oțelul, de pe teren propriu.

În partida cu Gloria Buzău, în ciuda mizei importante, Ovidiu Burcă a mizat pe un jucător de 16 ani, David Irimia, care a stat pe teren până în minutul 82. El mai prinsese minute doar într-un meci, nouă minute mai exact, în confruntarea din etapa a 17-a a sezonului regular, cu Unirea Constanța, scor 6-0.

Tânărul lui Dinamo a povestit cum a primit vestea că va fi titular cu Gloria Buzău, dar și ce i-a transmis antrenorul Ovidiu Burcă.

”În decursul săptămânii m-a chemat Mister la el în birou și m-a întrebat dacă sunt pregătit să joc de la început. I-am spus că da și de atunci știam că urmează să joc. Sincer, speram ca de anul viitor să joc titular constant. Mister mi-a spus să intru fără frică, am gestionat bine majoritatea fazelor.

Ne bucurăm că au fost aproape de noi fanii, speram să fie alături de noi, sperăm să promovăm direct. Dacă nu, de la baraj și să le mulțumim pentru suportul oferit”, a declarat David Irimia.

După ce a debutat cu Gloria Buzău, pe teren propriu, scor 1-1, Dinamo va întâlni, până la finalul turului play-off-ului, Unirea Dej, în deplasare, SC Oțelul, acasă, Steaua, în deplasare, și Poli Iași, pe teren propriu.

În acest moment, Dinamo e pe locul 4 în play-off, cu 32 de puncte, iar Gloria Buzău e sub ea, cu același punctaj, 32. Formația lui Ovidiu Burcă a urcat un loc, peste Unirea Dej, care a pierdut partida cu Steaua, scor 0-3, dar care are tot 32 de puncte.

Cum arată clasamentul în play-off-ul Ligii 2 după prima etapă

1. Steaua București 43p;
2. Poli Iași 43p;
3. Oțelul Galați 36p;
4. DINAMO BUCUREȘTI 32p;
5. Gloria Buzău 32p;
6. Unirea Dej 32p.

Liga 2 intră într-o pauză competițională acum, pentru meciurile echipelor naționale

CITESTE SI:

Meciul echipei naționale a României nu va fi transmis în direct la TV! Anunțul FRF

Edi Iordănescu are la dispoziţie toţi jucători convocaţi

Florin Bratu și-a găsit echipă! Prima reacție a fostului antrenor al lui Dinamo

3 gânduri despre &8222;David Irimia, titular la numai 16 ani. Cum a primit vestea tânărul dinamovist&8221;

Lasă un răspuns