S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu #TITLUL19 pe masă

Dinamo Bucureşti şi-a asigurat titlul de campioană națională cu 3 etape înainte de finalul sezonului. Cel de-al șaptelea trofeu consecutiv, se va acorda, sâmbătă, 1 aprilie în Sala Dinamo.

Deşi ”dulăii” nu au jucat în weekend-ul trecut, ei sunt matematic CAMPIONII ROMÂNIEI, după ce CSM Constanţa a terminat la egalitate cu AHC Potaissa Turda, 27-27 (12-14), duminică, în Sala ”Iftimie Ilisei” din Medgidia, în etapa a 22-a a Ligii Naţionale de handbal masculin.

CSM Constanţa a fost egalată cu 57 de secunde înainte de final, iar apoi fiecare echipă a ratat câte un atac.

Pentru Dinamo acesta este al 19-lea titlu naţional din palmares și este al șaptelea triumf consecutiv pentru echipa noastră.

CS Dinamo a anunțat că sâmbătă se va oficializa și premierea campionilor: ”Sâmbătă, după meciul cu CSM Vaslui vom primi trofeul de campioană pentru sezonul 2022-2023!

Vino să sărbătorești alături de noi #TITLUL19! Sâmbătă, 1 aprilie, de la ora 17:30 vom juca în sala Dinamo cu CSM Vaslui. La finele acestui meci, federația va fi pregătită să ne ofere TROFEUL, MEDALIILE ȘI TRICOURILE de campioni!

Va fi ultimul meci pe teren propriu în acest sezon pentru ”dulăi”!”, este mesajul transmis pe rețelele de socializare de conducerea echipei de handbal.

Tichetele pentru partida cu trofeul pe masă, se pot achiziționa momentan doar online. În parteneriat cu Eventim, CS Dinamo le oferă suporterilor, două tipuri de bilete. Acestea pot fi comandate prin eventim.ro.

PREȚURI BILETE:

VIP: 30 de lei.

Categoria 1: 20 de lei.

Tichetele se vor putea achiziționa, în limita permisă și de la casele de bilete ale sălii Dinamo, în ziua meciului, începând cu ora 16:00.

Clasamentul din Liga Zimbrilor

1. CS Dinamo Bucureşti 63 puncte (21 jocuri);

2. CSM Constanţa 51 (22);

3. CS Minaur Baia Mare 49 (22);

4. CSA Steaua Bucureşti 43 (22);

5. CSM Focşani 40 (22);

6. CSM Bucureşti 39 (21);

7. AHC Potaissa Turda 36 (22).

Dinamo mai are de jucat returul sferturilor Champions League

Elevii lui Xavi Pascual încă sunt angrenați în Liga Campionilor, acolo unde mai au de jucat returul sferturilor de finală cu Kiel, miercuri, de la 19:45.

În tur, nemții s-au impus fără mari emoții, 41-28, la București, și doar o minune ar mai putea aduce calificarea câinilor.

De asemenea, „dulăii” se mai luptă și pentru Cupa României, acolo unde vor juca în optimi contra celor de la Poli Timișoara.

CITESTE SI:

România U20, înfrângere fără drept de apel în meciul de pregătire cu Norvegia

Cine transmite duelul dintre România și Belarus?

Alin Buleică, primele minute pe gazon după șase luni de la accidentare: ”Recuperarea lui s-a făcut într-un timp record”

3 gânduri despre &8222;S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu #TITLUL19 pe masă&8221;

Lasă un răspuns