”Militarii” sunt cu gândul la derby după stabilirea meciului cu Dinamo: ”Am spus că mi-aș dori ca Dinamo să intre în play-off”

Dinamo a intrat în play-off și se gândește la promovarea în prima divizie, chiar din primul an petrecut în liga secundă.

Steaua și Dinamo vor fi adversare în play-off-ul Ligii 2 în Etapele a 4-a și a 9-a. Prima partidă se va disputa pe stadionul din Ghencea, iar a doua, cel mai probabil, pe Arena Națională.

Miercuri, Federația Română de Fotbal a făcut public programul etapelor trei și patru din play-off-ul Ligi a 2-a. Astfel, derby-ul dintre Steaua și Dinamo din etapa a 4-a se va juca luni, 17 aprilie, de la ora 18:00, pe stadionul din Ghencea.

La aflarea programări, jucătorul echipei CSA Steaua, Adrian Popa (34 de ani), afirmă că în actualul campionat lupta pentru promovare este mai echilibrată decât cea din ediția trecută. Mai mult, Popa se bucură din mai multe motive pentru faptul că Dinamo a prins play-off-ul.

”Cred că o să fie un play-off foarte disputat. Față de cel de anul trecut, categoric e mult mai echilibrat.

Acum e un play-off echilibrat, echipele, ca și număr de puncte, sunt acolo. Cu două victorii legate poți să intri pe loc de promovare.

De Dinamo eu am spus de dinainte să intre, când puțini le dădeau șanse, că mi-aș dori ca să intre, pentru noi, pentru suporteri, să jucăm două meciuri cu foarte mulți fani, cu atmosferă de derby. Ce poate fi mai frumos de asta?

Nu cred că va fi plin (n.r – Arena Națională, la meciul cu Dinamo), dar 20 de mii de spectatori pentru un meci de Liga a 2-a, consider că este mai mult decât destul”, a spus Adi Popa într-un interviu acordat pentru ProSport.

De menționat, chiar dacă Steaua este liderul ligii secunde, formația din Ghencea nu are drept de promovare și face doar act de prezență.

Până la ”Unicul Derby”, Dinamo mai are două meciuri extrem de importante în lupta pentru promovare. Duminică ”câinii” se vor deplasa la Dej pentru confruntarea cu Unirea. Partidă programată să se joace de la ora 16:00.

Cele două echipe sunt la egalitate, 32 de puncte, dar ”câinii roșii” au avantajul golaverajului. Miza jocului de duminică este cel puțin locul de baraj, iar cine învinge are prim-planul și mai poate spera să continue lupta pentru cele două locuri ce duc direct în Liga 1.

În etapa a 3-a, Dinamo va întâlni pe teren propriu Oțelul Galați, vineri, 7 aprilie, de la ora 20:30, pe stadionul Arcul de Triumf.

În acest moment, Dinamo e pe locul 4 în play-off, cu 32 de puncte, iar Gloria Buzău e sub ea, cu același punctaj, 32. Formația lui Ovidiu Burcă a urcat un loc, peste Unirea Dej, care a pierdut partida cu Steaua, scor 0-3, dar care are tot 32 de puncte.

Cum arată clasamentul în play-off-ul Ligii 2 după prima etapă

1. Steaua București 43p;
2. Poli Iași 43p;
3. Oțelul Galați 36p;
4. DINAMO BUCUREȘTI 32p;
5. Gloria Buzău 32p;
6. Unirea Dej 32p.

Programul lui Dinamo în play-off

Etapa II – 2 aprilie

Unirea Dej – DINAMO

Etapa III – 7 aprilie

DINAMO – Oțelul

Etapa IV – 17 aprilie

Steaua – DINAMO

Etapa V – 22 aprilie

DINAMO – Poli Iași

Etapa VI – 29 aprilie

Gloria Buzău – DINAMO

Etapa VII – 6 mai

DINAMO – Unirea Dej

Etapa VIII – 10 mai

Oțelul – DINAMO

Etapa IX – 13 mai

DINAMO – Steaua

Etapa X – 20 mai

Poli Iași – DINAMO

CITESTE SI:

Video I Dinamo învinge pe Kiel și pleacă cu fruntea sus din Germania

S-a stabilit programul etapelor 3 și 4. Când se joacă derby-ul Steaua – Dinamo

Unirea Dej este decisă să impresioneze cu Dinamo: ”Ne motivează faptul că apărem la TV”

3 gânduri despre &8222;”Militarii” sunt cu gândul la derby după stabilirea meciului cu Dinamo: ”Am spus că mi-aș dori ca Dinamo să intre în play-off”&8221;

Lasă un răspuns