Ovidiu Burcă a dezvăluit ce l-a motivat să creadă în calificarea în play-off: ”Am realizat că putem”

Dinamo s-a calificat în play-off-ul Ligii 2, după egalul cu Poli Timișoara, scor 1-1, pe arena Arcul de Triumf, iar după prima etapă, se poziționează pe locul 4 cu 32 de puncte.

Tehnicianul lui Dinamo, Ovidiu Burcă, spune că nu s-a îndoit niciun moment că nu va reuși calificarea în primele șase, în ciuda unui start de sezon foarte slab.

Ovidiu Burcă a dezvăluit că derby-ul pierdut cu Steaua l-a ambiționat și i-a oferit încrederea necesară.

Pentru mulți, un eșec într-un derby este capăt de linie, dar nu și pentru Burcă. Chiar dacă nu a trecut ușor peste înfrângerea cu Steaua, tehnicianul ”câinilor” a realizat că are o echipă capabilă să obțină rezultatele dorite. Asta în ciuda unui lot format în viteză și cu un start de sezon în care părea că Dinamo va retrograda în Liga a treia. Treptat, însă, ”câinii” și-au revenit și au prins în extremis un loc de play-off.

”Am ținut enorm să prindem acest play-off și a fost bucuria mare că am ajuns acolo, indiferent de cum a fost. Mulți au spus că am fost norocoși, dar eu zic că a fost o luptă mare, să nu uităm de unde am plecat. De aceea spun că a fost o bucurie mare, mai ales pentru suporterii noștri, fără ei nu mai eram aici. Și apoi m-am bucurat pentru jucători, au muncit mult, au suferit și merită acest loc.

Multă lume nu mă crede dar eu le-am spus la un moment dat că – Gata, până aici a fost, de acum începe lupta, adevăratul campionat -. Ei pot să confirme asta, simțeam că avem echipă bună, aveam spirit, energie, simțeam potențialul lor. Nu am avut multe îndoieli, de la meci la meci vedeam cum jucam.

Îmi amintesc de meciul cu Steaua, că tot se apropie acum. Chiar dacă am pierdut, modul cum am abordat și cum am jucat pe tot parcursul, cu excepția a 10 minute, am realizat că dacă noi jucăm așa putem să ne batem de la egal la egal cu orice echipă. Și nu eram la potențialul nostru maxim”, a declarat Ovidiu Burcă în cadrul emisiunii dedicate suporterilor dinamoviști de la Playsport, ”Dinamo 7/9”.

Foarte apreciat de suporteri, după performanțele obținute, Burcă a fost răsplătit imediat. Noii acționari i-au prelungit contractul automat, indiferent dacă Dinamo va promova sau nu în acest sezon. Oricum antrenorul a reușit lucruri incredibile în niște condiții foarte grele.

”Eu nici nu m-am gândit la acest aspect, uitasem de asta. A venit Răzvan (n. r. Răzvan Zăvăleanu) la final și mi-a spus că mi-a prelungit contractul și eu nu știam despre ce vorbea. Am avut unele discuții la negocieri, când am venit. Atunci este singurul moment când un antrenor are putere, poate să impună condiții. Eu uitasem că aveam clauza asta, că în caz de calificare se prelungește contractul. nici nu îmi păsa”, a explicat antrenorul.

CITESTE SI:

Handbal I Alex Pascual, încântat de succesul obținut de Dinamo în Germania

Handbal I Valentin Ghionea cere întăriri la Dinamo: ”Altfel, va fi foarte greu”. Ce spune despre retragerea din activitate

Se anunță o atmosferă incendiară pe Ghencea! Câte bilete au primit ”câinii” pentru derby-ul cu Steaua

3 gânduri despre &8222;Ovidiu Burcă a dezvăluit ce l-a motivat să creadă în calificarea în play-off: ”Am realizat că putem”&8221;

Lasă un răspuns