Video I Laude pentru galeria lui Dinamo: ”Dinamo are cea mai frumoasă galerie din Europa!”

Dinamo își continuă supremația în handbalul românesc!

Cu un mix de jucători experimentați – români și străini și cu cel mai experimentat tehnician din handbalul mondial, Xavier Pascual Fuertes (55 de ani), și care a reușit să asambleze o formație care a defilat din nou în Liga Zimbrilor.

Suporterii dinamoviști, au umplut sala Dinamo și au creat o atmosferă demnă pentru al 19 titlu, obținut de dulăi!

La finalul partidei, fiul antrenorului din Ștefan cel Mare, Alex Pascual Garcia (23 ani), jucător și el la FC Barcelona timp de trei sezoane, a oferit o primă reacție.

”Adevărul e că e foarte bine, e al doilea an în care câștigăm titlul în România și sunt foarte fericit. Pentru anul următor e foarte dificil, noi trebuie să încercăm să facem ceea ce am făcut și în acest an, obiectivul nostru va fi să ajungem în fazele eliminatorii și să sperăm că în câțiva ani, nu știu să spun câți, vom putea fi în Final Four și cred că un astfel de obiectiv e un vis pentru club și o experiență incredibilă, sper ca într-o zi să o și poată câștiga.

(n. r. comparație între fanii lui Dinamo și cei ai lui Barcelona ), Sincer, nu există comparație, voi spune mereu asta și nu pentru că joc la Dinamo, mi se pare cea mai frumoasă galerie din Europa. Este incredibil să ieși pe teren, au demonstrat asta atât pe teren propriu, dar mai ales în deplasări.

Când am jucat cu GOG în Europa au fost cu noi, când am fost la Porto au fost cu noi, la Barcelona au fost oameni, la fel și la Kiel. Nu contează unde jucăm, întotdeauna există fani ai lui Dinamo cu noi, iar acasă, ce mai pot spune? Pierdem pe teren propriu cu Kiel la 10 goluri și continuă să ne susțină, rămân alături de noi, sunt lucruri care nu s-ar întâmpla la altă echipă, trebuie să fim recunoscători, noi jucătorii oferim mereu 100%, dar faptul că îi avem mereu alături de noi e incredibil”, a spus dinamovistul, după al 8-lea titlu consecutiv, cucerit.

Video I Sărbătoare în Ștefan cel Mare #Titlul19

Tânărul joacă pe postul de extremă stânga care a devenit rapid un jucător important în echipa ”dulăilor”.

În sezonul trecut, când Dinamo a câștigat titlul la primul an sub comanda lui Pascual, Alex a reușit să înscrie 37 de goluri în EHF Champions League.

Aflat și el la al doilea sezon alături de Dinamo, tânărul handbalist a marcat 30 de goluri în acest sezon în competiția europeană, unde echipa pregătită de tatăl său a fost eliminată de Kiel în play-off-ul pentru sferturile de finală.

După titlul câștigat de Dinamo și sărbătorit în urma meciului de pe teren propriu cu Vaslui, scor 39-29

CITESTE SI:

Dusan Uhrin, gest de dragoste pentru Dinamo: ”Am ajuns la o înțelegere”

Dinamo primește și vești bune de la Tribunal

Video i Golgheterul ”haitei” a concluzionat victoria de la Dej. Ce spune despre UNICUL DERBY

3 gânduri despre &8222;Video I Laude pentru galeria lui Dinamo: ”Dinamo are cea mai frumoasă galerie din Europa!”&8221;

Lasă un răspuns