Dinamo și-a aflat programul etapelor 6, 7, 8 și 9 din play-off

Dinamo nu a reușit să scoată nimic din meciul jucat cu Poli Iași pe teren propriu, moldovenii plecând cu toate punctele de la București, după victoria cu 3-1.

”Câinii” începe returul din play-off pe 1 mai, în deplasare la Buzău, un meci în care Dinamo este obligată să nu piardă pentru a nu coborî încă un loc în clasament.

Speranțele pentru promovarea directă au dispărut aproape definitiv, mai ales după ultimele două rezultate, dar și după jocul prestat, însă lupta continuă, mai ales că locul de baraj nu este asigurat și Buzău vine tare din urmă.

După meciul cu Buzău avem un alt meci important, în care Dinamo pornește drept favorită, împotriva unei echipe artagoase, care pierde din ce în ce mai greu în play-off, este vorba despre Unirea Dej.

Meciul cu echipa antrenată de Dragoș Militaru a fost programat pe 6 mai, de la ora 14:45. Rămâne de văzut unde se va juca meciul, dacă va fi pe Arcul de Triumf, ori dacă stadionul va fi suspendat ca urmare a incidentelor de la meciul cu Steaua.

Dinamo are apoi o etapă intermediară la Galați, cu Oțelul, meciul fiind programat joi, 11 mai, de la ora 20:30. Apoi urmează marele meci cu Steaua, care cel mai probabil se va juca pe Arena Națională, luni, 15 mai. Programările partidelor cu Oțelul și Steaua nu au fost anunțate încă oficial de FRF, astfel că mai pot interveni anumite schimbări.

Programul lui Dinamo în returul play-off-ului Ligii 2

Etapa 6

FC Buzău – DINAMO I Luni, 1 mai, 17:30

Etapa 7

DINAMO – Unirea Dej I Sâmbătă, 6 mai, ora 14:45

Etapa 8

Otelul Galați – DINAMO I Joi, 11 mai, ora 20:30

Etapa 9

DINAMO – Steaua I Luni, 15 mai, ora 20:30 (potrivit informaților noastre, meciul se va disputa pe Arena Națională)

Cum arată clasamentul în play-off-ul Ligii 2 după a cincea etapă

  1. Poli Iași – 49 puncte;
  2. CSA Steaua – 47 puncte;
  3. Oțelul Galați – 45p;
  4. DINAMO – 38p;
  5. Gloria Buzău – 37p;
  6. Unirea Dej – 34p.

CITESTE SI:

Florin Răducioiu, critic după eșecul cu Poli Iași: ”Nu este de ajuns această dârzenie a suporterilor”

Leo Grozavu, uimit de FENOMENUL Dinamo: ”Vreau să felicit pe Dinamo!”

”Ăsta era meciul care conta!” Reacțiile lui Marius Niculae și Ionel Dănciulescu după Dinamo – Poli Iași

3 gânduri despre &8222;Dinamo și-a aflat programul etapelor 6, 7, 8 și 9 din play-off&8221;

Lasă un răspuns