Președintele CCA, Kyros Vassaras (57 de ani), a susținut, ieri o conferință de presă și a ținut să lămurească anumite lucruri, după ce arbitrii români au fost contestați vehement în actualul sezon.

După analiza publică făcută de Vassaras, fostul arbitru Marius Avram a demontat întreaga argumentație folosită de Kyros Vassaras în conferința-maraton de joi.
Fostul arbitru FIFA a tras un semnal de alarmă și susține că afirmațiile grecului pot duce la o situație în care arbitrii să ezite să mai scoată cartonașele din buzunar atunci când se impune acest lucru.
”Într-un fel mă așteptam la reacția asta, în momentul în care președintele FRF a ieșit și a vorbit de niște faze de arbitraj. Mă îngrijorează faptul că în cel mai fierbinte punct al campionatului s-a transmis un mesaj. Mesajul este ‘liber la oase rupte, la tendoane rupte, la tălpi’.
Există un pic de rumoare printre arbitri, observatori și chiar printre antrenori. Protecția jucătorilor este una din misiunile cele mai importante pe care arbitrii le au în teren. În momentul în care dai liber la genul ăsta de intrări, sunt în imposibilitatea în acest moment de a-și îndeplini această misiune.
Nu mai pot interveni în momentul de față sau, dacă o fac, e contra indicațiilor transmise de șeful lor. Mesajele nu sunt doar pentru ce a fost, sunt și pentru ce urmează, suntem pe final de campionat, acum vor urma meciurile cu adevărat fierbinți, sper să nu avem jucători accidentați, arbitrii nu mai au principala armă, cartonașul galben, cartonașul roșu, i-ai văduvit de aceste arme.
Exemple recente din marile campionate ale Europei, în care Comisiile Centrale de acolo au ieșit cu comunicate de scuze după greșelile făcute de arbitri. Au avut demnitatea să recunoască atunci când este evident că s-a greșit. Această negare este o chestie care pentru mine este halucinantă. Nimeni nu a spus vreodată că totul este perfect, nici Rosetti, nici Colina”, a spus Marius Avram
Șeful CCA a contrazis toți experții în arbitraj și a să argumenteze că protocolul VAR nu permitea intervenția și transformarea cartonașelor ”galbenelor” în ”roșii”.
“Sunt situații la limita dintre cartonașul galben și roșu următoarele: atunci când un jucător pune piciorul întins pe direcția adversarului, le pune pe ambele sau folosește crampoanele. Poate fi vorba despre un contact întreg, aici vorbim despre cartonașul roșu, sau despre un contact superficial, ușor, iar aici vorbim de galben.
Arbitrul evaluează, pe aceste criterii, dacă atacul respectiv pune în pericol integritatea fizică a oponentului. Trebuie să evalueze intensitatea, răutatea, intenția fotbalistului. Uneori, apar contacte accidentale sau care nu pot fi evitate. Atunci nu putem veni cu sancțiunile maxime.
Este un atac imprudent, cu contact jos, la nivelul ghetei. Nu este un contact întreg, doar îl atinge. Nu sunt elemente clare pentru un cartonaș roșu. Uitați fotografia cu ce s-a întâmplat la acea fază. Ăsta a fost contactul, fără forță excesivă, dar la viteză mare”, a spus Vassaras, la conferința de presă.
CITESTE SI:
Video I Șeful CCJ Dinamo face anunțul: ”E dorit! Rapid m-a întrebat de el”
Video I Cornel Șfaițer nu se dezice de Dinamo: ”Am strâns fotografiile…”
3 gânduri despre &8222;Kyros Vassaras, contestat de un fost ecuson FIFA: ”S-a folosit de un truc”&8221;