Gloria Buzău și Dinamo au încheiat la egalitate, scor 2-2, în runda cu numărul 6 din play-off-ul ligii secunde, după un meci presărat cu multe răsturnări de situație.

Echipa din Crâng a condus cu 2-0, însă a fost egalată în partea secundă a jocului, astfel că meciul s-a terminat cu scorul de 2-2.
În loc să o depășească pe Dinamo în clasament, Gloria Buzău a rămas la un punct în spatele nostru.
”N-a fost să fie, păcat de publicul ăsta numeros, păcat de atmosfera asta de Liga 1, spune eu, au fost vreo 7-8 mii de spectatori. Frumos, ne-au încurajat. Și ăsta este un câștig al nostru, faptul că am reușit să aducem lumea asta la stadion. Am văzut la sfârșitul meciului stadionul aproape plin.
Că unii dintre ei au plecat, îmi pare rău, sper să nu fie dezamăgiți, poate așa au considerat. Dar faptul că au venit într-un număr atât de mare e un lucru pozitiv pentru noi.
Nu vreau să vorbesc de Dinamo, de arbitraj, de cine a fost dezavantajat sau de cine a fost avantajat. Vreau să vorbesc doar de jocul nostru și de faptul că puteam astăzi să continuăm această luptă pentru promovarea directă.
Am stat separat, singur, nu am vrut să fiu înconjurat de cineva. Dar nu poți să trăiesc astfel. E și mai mare presiunea. Nu e ok. Îmi asum gestul de la meciul cu Steaua, l-am făcut prostesc, nu trebuia, dar acum ce pot să fac? Mai am o etapă de suspendare”, a declarat antrenorul Gloriei, Adrian Mihalcea, la finalul partidei.
”Băieții au luptat. Toată lumea vorbește că au puțini jucători, dar noi avem foarte puțini. Noi avem un lot de 20 de jucători, dintre care patru băieți sunt accidentați. Azi am fost 16 inși pe bancă. Și noi suntem puțini, dar ne luptăm, încă avem și sper să avem forță, că pe final de meci…
Eu le-am transmis, știam ce înseamnă un play-off și lucrurile acestea de intensitate și de presiune… Nu te joci cu presiunea. Dacă ești stăpân pe tine și ai și o experiență, poți să faci astfel de meciuri fără problemă. Dacă nu, ai emoții și te apasă”, a mai spus fostul dinamovist la finalul partidei cu Dinamo.
În etapa următoare, Dinamo joacă acasă cu Unirea Dej (locul 6, 35 puncte), sâmbătă, 6 mai, de la ora 14:45.
Cum arată clasamentul în play-off-ul Ligii 2 după a patru etapă
- Poli Iași – 49 puncte;
- CSA Steaua – 48 puncte;
- Oțelul Galați – 45p;
- DINAMO – 39p;
- Gloria Buzău – 38p;
- Unirea Dej – 35p.
Programul lui Dinamo în returul play-off-ului Ligii 2
Etapa 7
DINAMO – Unirea Dej I Sâmbătă, 6 mai, ora 14:45
Etapa 8
Otelul Galați – DINAMO I Joi, 11 mai, ora 20:30
Etapa 9
DINAMO – Steaua I Luni, 15 mai, ora 20:30 (potrivit informaților noastre, meciul se va disputa pe Arena Națională)
CITESTE SI:
Președintele lui Dinamo acuză arbitrajul, după 2-2 cu Buzău
3 gânduri despre &8222;Gloria Buzău, nemulțumită după remiza cu Dinamo: ”Cine a fost dezavantajat sau cine a fost avantajat”&8221;