Video I Ovidiu Burcă, fericit pentru victoria cu Oţelul. Ce spune despre meciul cu Steaua

Dinamo a obţinut o victorie mare în deplasarea de la Galaţi, scor 2-0, şi a relansat lupta pentru promovarea directă în prima ligă.

”Câinii” au început în forţă şi au deschis scorul încă din minutul şase, prin spaniolul Larrucea. Ahmed Bani a limpezit apele la mijlocul primei reprize, executându-l fără emoţii pe Rareş Pop.

Gazdele au încercat din răsputeri să revină pe tabela de marcaj, dar nu au reușit să îşi creeze mari ocazii de gol decât în ultimele minute.

La finalul partidei din Moldova, Ovidiu Burcă a fost încântat de prestaţia echipei sale şi n-a ezitat să taxeze prezenţa Stelei în play-off-ul de promovare în Liga 1.

”Și înainte de meciul ăsta tot la promovarea directă ne gândeam. Mi-a plăcut atitudinea echipei, au jucat cu foarte mare curaj, cu multă personalitate, pe un teren pe care puține echipă câștigă. Îmi aduc aminte că și meciurile pe care noi le aveam aici erau foarte complicate.

Îi felicit pe băieți pentru modul în care au abordat meciul din punct de vedere mental. E o descătușare, veneam necâștigând de mult. Au simțit și băieții că au făcut un meci bun astăzi, trebuie să se bucure.

Eu nu sunt de acord, foarte multă lume a spus că Dinamo a jucat foarte prost cu Dejul, sunt meciuri și meciuri, vedeți ce meciuri face Dejul, e o echipă organizată din punct de vedere defensiv, ai nevoie de foarte multe lucruri să îi poți deschide.

Important e să arătăm reacție, cu personalitate, cu curaj, până la urmă de unde am plecat și unde am ajuns, echipa a făcut un progres enorm. S-au mai încins lucrurile, așa e la fotbal, dar a fost totul în limite normale ale bunului simț.

Îi felicit și pe cei de la Galați, atmosfera asta foarte frumoasă, orașul îl cunosc foarte bine, am fost aici. Îmi pare rău că le-am stricat petrecerea în seara asta.

Banii la băieți, de când avem acționari noi nu au fost probleme legate de bani, lucrul ăsta și liniștea sunt importante”, a declarat Ovidiu Burcă la finalul partidei.

De asemenea, antrenorul “câinilor” a atras atenţia asupra meciului din etapa următoare, Dinamo – Steaua, care ar putea fi decisiv în configuraţia finală a clasamentului.

”Am spus de la început că sunt la o altă intensitate meciurile astea, întotdeauna faptul că joacă împotriva noastră le dă un imbold, în rest nu am văzut intensitatea asta.

Să sperăm că nu se mai întâmplă nimic straniu săptămâna asta, că nu se mai propune nicio lege nouă, sper să avem parte de un stadion cu public numeros, dinamovist, îmi doresc să câștigăm meciul ăsta.

Am făcut două meciuri bune împotriva Stelei și am pierdut, trebuie să jucăm bine, să și câștigăm de data asta”, a adăugat antrenorul.

Totodată, întrebat despre pretențiile suporterilor, dar și pentru lupta la promovare: (n.r. criticile din partea suporterilor și pretențiile mari) Asta înseamnă să te afli la o echipă precum Dinamo, tradiția te obligă, suporterii vor să vadă performanță, joc de calitate. Încercăm să rămânem cât mai echilibrați, asta e important, la victorii întotdeauna se face nuntă și la înmormântare când pierzi.

Dacă nu crezi în miracole nu se întâmplă. Am crezut în miracolul ăsta, că putem promova în anul acesta, un semi-miracol s-a întâmplat faptul că am ajuns în play-off și acum credem în continuare că putem ajunge, chiar din anul ăsta, în Liga 1. Vom lupta până la capăt”, a mai spus Burcă, imediat după meciul din Moldova.

Video I Oțelul Galați – Dinamo București 2:0

”Câinii” se află acum pe primul loc de baraj, au 43 de puncte, patru peste Unirea Dej și Gloria Buzău.

Cum arată clasamentul în play-off-ul Ligii 2 după a patru etapă

  1. Poli Iași – 53 puncte;
  2. CSA Steaua – 49 puncte;
  3. Oțelul Galați – 46p;
  4. DINAMO – 43p;
  5. Gloria Buzău – 39p;
  6. Unirea Dej – 39p.

Programul lui Dinamo în returul play-off-ului Ligii 2

Etapa 9

DINAMO – Steaua I Luni, 15 mai, ora 20:30

Etapa 10

Poli Iași – DINAMO

CITESTE SI:

Video I Ahmed Bani a răpus Oțelul și s-a distrat la interviu

Reacția lui Andrei Nicolescu după victoria cu Oțelul Galați

Video I Dinamo a stricat sărbătoarea gălăţenilor! Cum arată clasamentul

3 gânduri despre &8222;Video I Ovidiu Burcă, fericit pentru victoria cu Oţelul. Ce spune despre meciul cu Steaua&8221;

Lasă un răspuns